Negocierile au fost de altfel de la început dificile între cele patru partide participante, Partidul Libertăţii (PVV), Noul Contract Social (NSC), Partidul Popular pentru Libertate şi Democraţie (VVD – formaţiunea liberală a premierului în exerciţiu Mark Rutte) şi formaţiunea de extremă dreapta Mişcarea Fermier-Cetăţean (BBB), care împreună ar avea 88 din cele 150 de mandate ale camerei inferioare a parlamentului olandez.
Formaţiunile NSC şi VVD au fost mereu reticente să colaboreze cu Wilders, care în campania electorală a criticat „dictatele” UE, a cerut expulzarea migranţilor ilegali, interzicerea şcolilor musulmane, a Coranului şi moscheilor în Olanda, precum şi convocarea unui referendum pentru un „Nexit” în vederea ieşirii Olandei din UE, după modelul Brexit-ului.
Deşi, după câştigarea alegerilor, la care Partidul Libertăţii (PVV) a obţinut 37 de mandate în camera inferioară a parlamentului, Wilders şi-a mai nuanţat poziţiile exprimate în campanie, acceptând recent inclusiv continuarea ajutorului militar pentru Ucraina, pe care în campania electorală îl respinsese, partidele pro-UE au apreciat că liderul extremei drepte nu şi-a schimbat suficient de mult abordarea.
Acum, disponibilitatea lui Wilders de a renunţa la aspiraţia de a deveni premier se adaugă concesiilor deja făcute. Potrivit negociatorului care mediază tratativele dintre cele patru partide, Kim Putters, acestea sunt dispuse să facă „următorul pas”. „Am discutat cu cei patru lideri ai partidelor în acelaşi timp. Acest lucru nu s-a întâmplat până acum în această etapă a negocierilor şi era necesar. Am avut discuţii bune şi acestea au produs rezultate”, a afirmat negociatorul, fără a oferi alte detalii, el urmând să întocmească săptămâna aceasta un raport asupra evoluţiei negocierilor de formare a unei coaliţii.