Deutsche Telekom preia integral T-Mobile Cehia, pentru 828 milioane euro

Deutsche Telekom, proprietarul T-Mobile, va prelua integral divizia T-Mobile Cehia, plătind 828 milioane euro pentru pachetul de 39,2% pe care nu îl deţine deja, potrivit fondului de capital privat Mid Europa, principalul acţionar minoritar.
Economica.net - lun, 10 feb. 2014, 08:32
Deutsche Telekom preia integral T-Mobile Cehia, pentru 828 milioane euro

Acţionarii minoritari ai T-Mobile Czech sunt asociaţi în grupul Falcon, Mid Europa controlând 75% din părţile sociale ale vehiculului, transmite Bloomberg.

Mid Europa a precizat, într-un comunicat, că tranzacţia ar trebui să fie finalizată până la finele lunii februarie.

Deutsche Telekom continuă astfel strategia de extindere în Europa de Est. Grupul a convenit în luna noiembrie preluarea operatorului polonez de servicii de telefonie fixă destinate companiilor GTS Central Europe.

Potrivit unor surse, compania germană a făcut recent o ofertă guvernului grec pentru preluarea unei participaţii de 10% la OTE, tranzacţie prin care ar acumula jumătate din acţiunile companiei elene şi ar scoate statul din acţionariat. OTE este prezentă în România prin Romtelecom, Cosmote şi Germanos.

Deutsche Telekom este prezent pe piaţa din Cehia din 1996. Divizia cehă a grupului avea 5,5 milioane de clienţi la finele anului 2012 şi a înreigstrat în acel an vânzări de 1,04 miliarde euro.

Grupul spaniol Telefonica a finalizat în luna ianurie vânzarea propriei divizii din Cehia către grupul PPF, pentru 2,5 miliarde euro.

Afacerile din Europa de Est au generat în primele nouă luni ale anului trecut 22% din veniturile Deutsche Telekom.

Acţiunile grupului au scăzut cu 5,4% de la începutul acestui an. Deutsche Telekom are o capitalizare de piaţă de 52,3 miliarde euro la cotaţia de la finalul şedinţei de vineri.

Te-ar mai putea interesa și
Agenția Fitch a îmbunătățit ratingul Garanti Bank la „BB”, cu perspectivă stabilă
Agenția Fitch a îmbunătățit ratingul Garanti Bank la „BB”, cu perspectivă stabilă
Fitch Ratings a revizuit în creştere ratingul pentru datoriile pe termen lung al băncii româneşti Garanti Bank S.A. de la "BB minus" la "BB", perspectiva atribuită fiind stabilă, se arată......
Viktor Orban cere Occidentului să ia foarte în serios amenințările ruse
Viktor Orban cere Occidentului să ia foarte în serios amenințările ruse
Premierul Viktor Orban, care a rămas apropiat de Kremlin în pofida războiului declanşat de Rusia în Ucraina, a cerut ...
Putin a ordonat realizarea de noi teste cu racheta balistică Oreşnik, folosită recent îN Ucraina, și începerea producției de serie
Putin a ordonat realizarea de noi teste cu racheta balistică Oreşnik, folosită recent îN Ucraina, și începerea producției ...
Preşedintele rus Vladimir Putin a ordonat vineri începerea producţiei de serie şi continuarea testării în condiţii ...
Trump l-a nominalizat pe Scott Bessent, fondatorul unei companii de investiții, pentru funcția de secretar al Trezoreriei
Trump l-a nominalizat pe Scott Bessent, fondatorul unei companii de investiții, pentru funcția de secretar al Trezoreriei
Donald Trump l-a numit vineri pe Scott Bessent, fondatorul companiei de investiţii Key Square Group şi promotor ardent ...