Legea privind diminuarea risipei alimentare, promulgată: Consumatorii vor putea beneficia de preţuri reduse la alimente înainte de data expirării

 Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, vineri, legea referitoare la diminuarea risipei alimentare, potrivit căreia consumatorii vor putea beneficia de preţuri reduse la alimente înainte de data expirării şi va fi simplificată procedura prin care organizaţiile neguvernamentale vor primi alimente care nu au grad mare de perisabilitate.
AGERPRES - vin, 15 mart. 2024, 12:26
Legea privind diminuarea risipei alimentare, promulgată: Consumatorii vor putea beneficia de preţuri reduse la alimente înainte de data expirării

Actul normativ modifică şi completează Legea nr. 217/2016 privind diminuarea risipei alimentare şi vizează organizarea la nivel naţional a activităţii tuturor operatorilor economici din sectorul agro-alimentar şi măsurile privind reintroducerea alimentelor în circuitul economic, distribuirea alimentelor către persoanele defavorizate şi conectarea producătorilor locali cu distribuitorii şi comercianţii din România.

Legea prevede măsuri pentru direcţionarea produselor de origine animală devenite improprii consumului uman către utilizatori înregistraţi în vederea utilizării de material categoria 3 pentru hrana animalelor din adăposturi, precum şi măsuri pentru direcţionarea produselor agroalimentare devenite improprii consumului uman sau animal în vederea valorificării lor prin transformare în compost sau biogaz.

De asemenea, actul normativ stabileşte că, înainte de a dispune neutralizarea deşeurilor generate, este obligatorie implementarea a cel puţin două acţiuni de prevenire a risipei alimentare.

Potrivit legii, operatorii economici implementează măsuri de informare şi responsabilizare pentru salariaţi pentru diminuarea risipei alimentare pe lanţul agroalimentar, începând cu producţia, procesarea, depozitarea, distribuţia şi comercializarea alimentelor, inclusiv în sectorul de industrie hotelieră şi al serviciilor alimentare.

Operatorii economici informează consumatorii despre obiceiurile de consum responsabile. Aceştia nu pot declara în mod deliberat ca fiind improprii produsele agroalimentare nevândute şi încă bune pentru consum, fără a aduce atingere regulilor privind siguranţa alimentelor.

„Operatorii economici din industria ospitalităţii vor facilita consumatorilor finali să ia, fără costuri suplimentare şi în condiţii corespunzătoare de ambalare, alimentele pe care nu le-au consumat, la finalul meselor servite, şi vor informa despre această posibilitate în mod clar şi vizibil în meniu”, mai prevede actul normativ.

De asemenea, „transferul cu titlu gratuit al alimentelor se face către operatorii receptori sau consumatorii finali, acestora fiindu-le interzisă comercializarea alimentelor către alţi operatori din sectorul alimentar sau consumatorului final”.

„Transferul sau transferul cu titlu gratuit al alimentelor de către operatorii economici se face cu respectarea prevederilor legislaţiei naţionale şi europene privind siguranţa alimentară, astfel: a) pentru produsele alimentare cărora li se aplică o dată limită de consum în conformitate cu articolul 24 din Regulamentul (UE) nr. 1169/2011 al Parlamentului European şi al Consiliului din 25 octombrie 2011 privind informarea consumatorilor cu privire la produsele alimentare, de modificare a Regulamentelor (CE) nr. 1924/2006 şi (CE) nr. 1925/2006 ale Parlamentului European şi ale Consiliului şi de abrogare a Directivei 87/250/CEE a Comisiei, a Directivei 90/496/CEE a Consiliului, a Directivei 1999/10/CE a Comisiei, a Directivei 2000/13/CE a Parlamentului European şi a Consiliului, a Directivelor 2002/67/CE şi 2008/5/CE ale Comisiei şi a Regulamentului (CE) nr. 608/2004 al Comisiei, cu modificările şi completările ulterioare, transferul se realizează înainte de data respectivă; b) pentru produsele alimentare cărora li se aplică o dată a durabilităţii minimale în conformitate cu articolul 2 alineatul (2) litera (r) din Regulamentul (UE) nr. 1169/2011, cu modificările şi completările ulterioare, transferul poate avea loc şi după data respectivă; c) pentru produsele alimentare care sunt absolvite de indicarea termenului de valabilitate nu este necesară o dată a durabilităţii minimale, în conformitate cu punctul 1 litera d) din anexa X la Regulamentul (UE) nr. 1169/2011, cu modificările şi completările ulterioare, în orice moment”, mai stabileşte actul normativ.

Sancţiunile în cazul nerespectării acestor prevederi sunt amendă de la 10.000 lei la 20.000 lei, mai prevede legea.

Te-ar mai putea interesa și
Fondul Sănătăţii are deficit de peste un miliard de euro. 90% din banii colectaţi la Fond provin de la asiguraţi, efect direct al taxelor introduse din 2023
Fondul Sănătăţii are deficit de peste un miliard de euro. 90% din banii colectaţi la Fond provin de la asiguraţi, efect ...
Fondul Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate, din care e finanţat în mare parte sistemul asigurărilor sociale de sănătate, a încheiat primele zece luni ale acestui an cu deficit de......
Facebook a restricționat mass-media din Palestina să-și informeze cititorii prin intermediul rețelei sociale
Facebook a restricționat mass-media din Palestina să-și informeze cititorii prin intermediul rețelei sociale
Facebook, deţinută de compania americană Meta, a restricţionat capacitatea mass-media care operează în teritoriile ...
Guvernul a alocat 160 de milioane de lei pentru exproprierile necesare construcției podului peste Prut de la Ungheni
Guvernul a alocat 160 de milioane de lei pentru exproprierile necesare construcției podului peste Prut de la Ungheni
Guvernul a aprobat miercuri, prin hotărâre, declanşarea exproprierilor necesare construirii Podului peste Prut de la Ungheni, ...
Primul caz de gripă aviară la oameni a fost identificat în SUA
Primul caz de gripă aviară la oameni a fost identificat în SUA
Centrul american pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor (CDC) a anunţat miercuri că un pacient a fost spitalizat din cauza ...