Putin: Nu poate fi exclus un război total cu NATO. În acest caz, lumea ar fi la un pas de al treilea război mondial

Un conflict pe scară largă cu NATO nu poate fi exclus, a declarat preşedintele rus Vladimir Putin duminică seară, la o conferinţă de presă la Moscova pentru a marca victoria sa în alegerile prezidenţiale, însoţite de acuzaţii de manipulare, relatează DPA.
AGERPRES - lun, 18 mart. 2024, 09:28
Putin: Nu poate fi exclus un război total cu NATO. În acest caz, lumea ar fi la un pas de al treilea război mondial

Sursă: Agerpres

În cazul unui conflict pe scară largă cu NATO, lumea ar fi la doar un pas de un al treilea război mondial, a spus liderul de la Kremlin, citat de agenţia de presă de stat TASS.

„Cred că este puţin probabil ca cineva să fie interesat de acest lucru”, a adăugat el.

Potrivit lui Putin, numeroşi soldaţi din statele membre ale NATO sunt deja desfăşuraţi în Ucraina.

„Ştim deja asta”, a spus el, adăugând că pe câmpul de luptă au fost auzite limbile franceză şi engleză.

„Nu este nimic bun, mai ales pentru ei, pentru că mor acolo în număr mare”, a declarat Putin, fără a susţine cu dovezi această afirmaţie.

Ucraina se apără împotriva Rusiei cu ajutorul Occidentului de mai bine de doi ani.

Comisia Electorală a Rusiei a anunţat că Putin a obţinut un rezultat record de puţin sub 88% din voturi, după ce aproape un sfert din buletinele de vot au fost numărate. La alegerile prezidenţiale anterioare, din 2018, el câştigase cu 76,7% din voturi.

Niciun candidat autentic de opoziţie nu a primit permisiunea să participe la scrutinul prezidenţial, care a durat de vineri până duminică.

Te-ar mai putea interesa și
UPDATED Lasconi a trecut în fața lui Ciolacu pe poziția a doua în bătălia pentru turul 2. Avansul crește
UPDATED Lasconi a trecut în fața lui Ciolacu pe poziția a doua în bătălia pentru turul 2. Avansul crește
Elena Lasconi a trecut pe poziția a doua în clasamentul rezultatelor primului tur al alegerilor prezidențiale din România...
Presa internațională pare șocată de victoria din turul I a lui Călin Georgescu în alegerile prezidențiale
Presa internațională pare șocată de victoria din turul I a lui Călin Georgescu în alegerile prezidențiale
Cum vede presa internațională victoria neașteptată a lui Călin Georgescu în fața rivalilor săi.
Dragoș Anastasiu: Privatul nu este egalul statului, nici măcar privații nu sunt egali între ei
Dragoș Anastasiu: Privatul nu este egalul statului, nici măcar privații nu sunt egali între ei
Privatul nu este egalul Statului, susține Dragoș Anastasiu, președintele Rethink, un think tank dedicat transformării ...
Ministrul german de Finanțe, Joerg Kukies nu se așteaptă ca UniCredit să continue cu preluarea Commerzbank
Ministrul german de Finanțe, Joerg Kukies nu se așteaptă ca UniCredit să continue cu preluarea Commerzbank
Ministrul german de Finanțe Joerg Kukies a declarat duminică că nu se aștepta ca UniCredit va merge mai departe cu planurile ...