Duster, Logan şi Sandero, în topul celor mai bine vândute maşini în Rusia, în ianuarie

Modelele Duster, Logan şi Sandero s-au situat, în ianuarie, în topul celor mai bine vândute maşini în Rusia, conform datelor publicate, marţi, de Association of European Businesses (AEB).
Economica.net - mar, 11 feb. 2014, 12:11
Duster, Logan şi Sandero, în topul celor mai bine vândute maşini în Rusia, în ianuarie

Luna trecută, pe primul loc în topul celor mai bine vândute maşini în Rusia s-a situat modelul Lada Granta (cu 8.255 unităţi), fabricat de AvtoVAZ. Pe locul trei, cu 5.590 de unităţi, a fost modelul Duster, pe locul nouă, cu 3.004 unităţi, s-a situat modelul Logan, în timp ce locul 11 a fost ocupat de modelul Sandero, cu 2.795 de unităţi. Duster, Logan şi Sandero sunt fabricate de Renault.

Vânzările de maşini şi vehicule comerciale uşoare au scăzut în ianuarie cu 6% pe piaţa rusă, la 152.662 unităţi, a anunţat Association of European Businesses, care estimează că în acest an înmatriculările auto ar putea înregistra un declin de 2%.

‘Vânzările din ianuarie au fost mai slabe decât am sperat. Din cauza volumului redus de vânzări în ianuarie, această lună nu reprezintă un indicator important al tendinţei din acest an’, a declarat preşedintele Association of European Businesses, Joerg Schreiber.

În 2013, vânzările de maşini şi vehicule comerciale uşoare pe piaţa rusă au înregistrat un declin de 5,5%, la 2,78 milioane de unităţi, conform datelor AEB.

Producători auto importanţi, cum ar fi General Motors, Ford, Renault şi Fiat, au investit semnificativ în Rusia, sperând într-un avans semnificativ pe această piaţă.

‘Nu aş numi 2013 un an rău, dar perspectivele pentru 2014 sunt mai slabe. Ne aşteptăm la o piaţă mai stabilă, iar pe unele segmente s-ar putea înregistra creştere’, a apreciat recent Schreiber.

Potrivit unui acord convenit anul trecut, alianţa Renault-Nissan va prelua controlul producătorului auto rus AvtoVAZ, în 2014.

Împreună, Renault, Nissan şi AvtoVAZ controlează 30% din piaţa auto din Rusia, obiectivul fixat de directorul general Carlos Ghosn fiind atingerea unei cote de piaţă de 40%, în anul 2016.

Renault are trei uzine în America Latină – în Argentina, Brazilia şi Columbia -, pe lângă cele şase din Franţa. Compania Dacia a fost preluată de Renault în anul 1999. Relansată în 2004 cu modelul Logan, Dacia a devenit în opt ani un jucător de notorietate pe piaţa auto europeană.

Te-ar mai putea interesa și
AI la bugetari. Program de guvernare PSD privind digitalizarea – Ivan: Vorbim inclusiv de folosirea inteligenţei artificiale în administraţia publică
AI la bugetari. Program de guvernare PSD privind digitalizarea – Ivan: Vorbim inclusiv de folosirea inteligenţei artificiale ...
Inteligenţa artificială va fi folosită în administraţia publică din România, iar cel mai important proiect pregătit în momentul de faţă este aplicaţia unică a statului, a declarat,......
UPDATE – România intră deplin în Schengen în ianuarie 2025, anunţă Ungaria. Primele reacţii
UPDATE – România intră deplin în Schengen în ianuarie 2025, anunţă Ungaria. Primele reacţii
România şi Bulgaria se pot alătura pe deplin spaţiului Schengen de liberă circulaţie din ianuarie 2025, a declarat ...
43% dintre companiile germane active în România estimează degradarea mediului economic în următoarele 12 luni
43% dintre companiile germane active în România estimează degradarea mediului economic în următoarele 12 luni
Aproximativ 43% dintre companiile germane din România estimează o înrăutăţire a situaţiei economice în următoarele ...
ANAF avertizează cu privire la mesajele false transmise în numele instituției
ANAF avertizează cu privire la mesajele false transmise în numele instituției
Agenția Națională de Administrare Fiscală informează contribuabilii cu privire la reapariția unor mesaje false transmise ...