Protest al angajaţilor de la Loteria Română în faţa Ministerului Finanţelor

Sindicatul Naţional "Loteria Română", reprezentativ la nivelul companiei cu aproape 80% dintre angajaţi, va relua marţi protestele la Ministerul Finanţelor, între orele 10:00 - 12:00, din cauza lipsei de soluţionare, conform promisiunilor, a solicitării de excludere a Loteriei Române de la prevederile Legii 296/2023 prin care se diminuează veniturile angajaţilor.
AGERPRES - mar, 19 mart. 2024, 09:53
Protest al angajaţilor de la Loteria Română în faţa Ministerului Finanţelor

Sindicaliştii au anunţat că vor protesta pe parcursul întregii săptămâni, respectiv în perioada 19 – 22 martie, timp de două ore, în faţa Ministerului Finanţelor, arată un comunicat al organizaţiei, scrie Agerpres.

Sindicatul Naţional „Loteria Română” respinge reducerea prin lege a drepturilor angajaţilor companiei şi va uza de toate pârghiile legale, inclusiv greva generală pentru a le apăra.

„Din punct de vedere sindical, s-au făcut toate eforturile necesare exceptării Loteriei Române de la prevederile Legii 296/2023, prin care sunt diminuate drepturi ale salariaţilor, negociate şi stabilite prin contractul colectiv de muncă. Astfel, ca efect al acestei legi şi al măsurilor de taxare suplimentară a tichetelor de masă şi voucherelor de vacanţă, veniturile salariaţilor se diminuează cu peste 10%. Adăugând efectul inflaţiei asupra salariilor, rezultă o diminuare a veniturilor reale nete cu aproximativ 20%. Menţionăm că majoritatea salariaţilor CNLR sunt încadraţi aproape de salariul minim naţional”, se precizează într-un comunicat al sindicatului din Loteria Română, afiliat la Confederaţia Naţională Sindicală „Cartel ALFA”, remis AGERPRES.

Potrivit organizaţiei, de la apariţia Legii 296/2023 sindicatul a făcut nenumărate demersuri către conducerea companiei, către Ministerul Economiei – for tutelar, Ministerul Finanţelor şi chiar către premierul Marcel Ciolacu, fără a primi, însă, un răspuns concret. Ministrul Economiei, Radu Oprea, a comunicat sindicaliştilor, prin adresa 1798/16.02.2024, că „prin reorganizarea companiei (hotărâtă să intre în vigoare la 1 aprilie 2024) nu va fi diminuat niciun drept al salariaţilor cuprins în Contractul Colectiv de Muncă, în vigoare”.

„Această situaţie este flagrant contrazisă de proiectul Bugetului de Venituri şi Cheltuieli al CNLR-SA/2024. Din informaţiile obţinute neoficial, deşi, conform legii, Sindicatul reprezentativ avea tot dreptul să le obţină în mod oficial, compania având obligaţia consultării şi informării, bugetul cuprinde o diminuare de 50% a valorii tichetelor de masă şi a valorii voucherelor de vacanţă. În aceste condiţii, în lipsa unor măsuri imediate şi concrete de modificare, Sindicatul Naţional Loteria Română apelează la toate formele de protest legale pentru apărarea drepturilor membrilor noştri, mergând până la greva generală”, se mai arată în documentul citat.

Sindicatul Naţional „Loteria Română” este afiliat la Confederaţia Naţională Sindicală „Cartel ALFA”, organizaţie care a luat fiinţă în 1990, este reprezentativă la nivel naţional, reuneşte 38 de federaţii sindicale la nivel de sector şi coordonează activitatea a 42 de filiale teritoriale, interprofesionale.

Te-ar mai putea interesa și
Liga Arabă cere Iranului să nu stârnească discordie în Siria după fuga aliatului său Bashar al-Assad
Liga Arabă cere Iranului să nu stârnească discordie în Siria după fuga aliatului său Bashar al-Assad
Liga Arabă a cerut joi Iranului să nu stârnească discordie în Siria după căderea preşedintelui Bashar al-Assad, un aliat al Teheranului, informează AFP, citată de Agerpres....
Putin: Premierul Robert Fico ne-a propus ca Slovacia să fie gazda negocierilor de pace dintre Rusia și Ucraina. E o soluție acceptabilă
Putin: Premierul Robert Fico ne-a propus ca Slovacia să fie gazda negocierilor de pace dintre Rusia și Ucraina. E o soluție ...
Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat joi că Slovacia s-a oferit să fie o "platformă" pentru posibile negocieri ...
Uniunea Europeană amenință că va impune sacțiuni împotriva flotei fantomă de petroliere rusești, după avarierea unui cablu submarin din Marea Baltică
Uniunea Europeană amenință că va impune sacțiuni împotriva flotei fantomă de petroliere rusești, după avarierea ...
Uniunea Europeană a ameninţat joi că va impune noi sancţiuni împotriva navelor ruseşti, după ce Finlanda a anunţat ...
Vladimir Putin anunță că nu mai este timp anul acesta pentru a semna un nou acord de tranzit al gazelor prin Ucraina și dă vina pe Kiev pentru refuzul de a prelungi înțelegerea
Vladimir Putin anunță că nu mai este timp anul acesta pentru a semna un nou acord de tranzit al gazelor prin Ucraina și ...
Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat joi că nu mai este timp în acest an pentru a semna un nou acord de tranzit ...