Sectorul hotelier a continuat să se redreseze în 2023, cu o creștere susținută a turismului de agrement. Numărul de turiști români care s-au cazat în structurile hoteliere din țară a ajuns la aproape 7 milioane în 2023, foarte aproape de maximele record și, de asemenea, peste media din anii de dinaintea pandemiei, potrivit raportului anual publicat de Colliers.
A crescut și numărul de proiecte care intră pe piață, anunțate în special pentru perioada 2025-2026. Asta se datorează și faptului că unii investitori sunt prudenți în fața noutăților aduse de alte sectoare imobiliare comerciale, în special birouri, și au căutat să își diversifice portofoliile.
„La începutul lui 2023 erau în discuție doar șapte proiecte, dar la sfârșitul anului, conform anunțurilor publice și a estimărilor generale, numărul acestora depășise 20 de proiecte, majoritatea în Capitală. Accor, Marriott și Radisson sunt unele dintre cele mai active mărci aflate în căutarea de noi proiecte. În prezent, Bucureștiul numără 26 de hoteluri internaționale cu aproximativ 5.000 de camere, ceea ce reprezintă aproape jumătate din numărul total de hoteluri aflate în Capitală și care au potențial de afiliere. În afara Bucureștiului, Cluj-Napoca, Brașov, Oradea și Arad se numără printre cele mai active piețe”, spune Raluca Buciuc, director și partner | Valuation360 and Advisory Services la Colliers.
Mulți dintre acești operatori oferă mai multă flexibilitate și stimulente pentru a încuraja dezvoltatorii să inițieze proiecte, iar atunci când o clădire primește sprijinul unui brand internațional, finanțarea bancară devine mai accesibilă. De asemenea, la creșterea pieței contribuie și apariția unor operatori profesioniști, internationali sau locali, care închiriază clădiri de la proprietari și le administrează ca hoteluri. Acest aspect are relevanță în piață, pentru că ei acționează ca intermediari între dezvoltatori și branduri, reducând riscurile pentru unii investitori.
Printre brandurile anunțate pe piața din România se numără Ascott , Hyatt, Swissotel, Kempinsky.