Polonia va fi nevoită să subvenționeze centralele pe bază de cărbune și după 2028 și va cere o extindere a reglemntărilor UE în acest sens

Polonia va avea nevoie de o extindere a reglementărilor Uniunii Europene care permit subvenţionarea centralelor pe bază de cărbune până în 2028, deoarece va fi necesară producerea de energie pe bază de cărbune până când va construi prima sa centrală nucleară, în următorul deceniu, a afirmat Maciej Bando, adjunctul ministrului Mediului, într-un interviu acordat Reuters, relatează Agerpres.
AGERPRES - mar, 19 mart. 2024, 17:21
Polonia va fi nevoită să subvenționeze centralele pe bază de cărbune și după 2028 și va cere o extindere a reglemntărilor UE în acest sens

„Nu am nicio îndoială că centralele pe bază de cărbune vor fi necesare în sistem până când vor în mod natural înlocuite cu centralele nucleare”, a declarat Maciej Bando, responsabil cu infrastructura energetică strategică.

Polonia este şi cel mai mare producător de cărbune din Uniunea Europeană şi totodată se bazează pe cărbune pentru aproximativ 70% din producţia de electricitate, chiar dacă în ultimii ani a făcut progrese la capitolul producţie de energie din surse eoliene şi fotovoltaice.

Noul Guvern de la Varşovia vrea să accelereze tranziţia spre surse energetice cu emisii reduse de CO2, şi intenţionează să construiască prima sa mare centrală nucleară până în 2033.

„Un model ideal ar fi să vedem reactoarele nucleare înlocuind centralele pe bază de cărbune, dar aceasta este o perspectivă peste 10 ani” a explicat Bando. Acesta a adăugat că Polonia ar trebui să profite de faptul că şi alte state membre UE discută despre sprijinul acordat producţiei de energie electrică. Germania caută să obţină aprobarea UE pentru planurile sale de a subvenţiona centralele pe bază de gaze.

„Acesta este momentul când toate părţile interesate trebuie să se unească pentru a obţine o extindere a acestui termen limită”, a declarat oficialul polonez.

Comisia Europeană nu a răspuns imediat solicitărilor de a comenta informaţia.

Polonia nu are nevoie să-şi extindă planificatul terminal plutitor de gaze naturale lichefiate (GNL) din Gdansk înainte de 2030, pe fondul cererii mai scăzute pentru combustibil, a apreciat Bando.

Sursa foto: Flickr

Te-ar mai putea interesa și
Turcia – Erdogan va discuta cu secretarul general al NATO, Mark Rutte, despre războiul din Ucraina
Turcia – Erdogan va discuta cu secretarul general al NATO, Mark Rutte, despre războiul din Ucraina
Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan va discuta luni despre cele mai recente evoluţii din războiul Rusia-Ucraina cu secretarul general al NATO, Mark Rutte, în cadrul vizitei acestuia la Ankara,......
Cristian Buşoi, despre conducerea PNL: Există argumente extrem de puternice în favoarea lui Ilie Bolojan
Cristian Buşoi, despre conducerea PNL: Există argumente extrem de puternice în favoarea lui Ilie Bolojan
Liberalul Cristian Buşoi a declarat luni că există argumente "extrem de puternice" în favoarea lui Ilie Bolojan pentru ...
ROBOR a urcat la 5,81% pe an
ROBOR a urcat la 5,81% pe an
Indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care se calculează costul creditelor de consum în lei cu dobândă variabilă, ...
Utilizarea Inteligenței Artificiale începe să fie reglementată
Utilizarea Inteligenței Artificiale începe să fie reglementată
Companiile care achiziţionează şi utilizează sisteme de Inteligenţă Artificială (IA) cu grad ridicat de risc la locul ...