Sprijinul politic vizând extinderea energiei nucleare face parte dintr-un plan mai amplu vizând atingerea obiectivelor climatice ambiţioase ale Europei. Însă acest elan se confruntă cu numeroase obstacole, inclusiv lipsa investiţiilor, depăşiri de costuri şi întârzieri care au afectat cele mai recente proiecte.
Energia nucleară nu mai este populară în Europa din cauza îngrijorărilor cu privire la siguranţa centralelor nucleare, după accidentul de la Fukushima din 2011, care a determinat Germania să închidă imediat şase centrale nucleare şi să accelereze închiderea restului. Ultimul reactor nuclear din Germania a fost oprit în luna aprilie 2023.
Însă nevoia de a găsi alternative la gazele ruseşti, după invadarea Ucrainei în 2022, precum şi angajamentul Uniunii Europene de a-şi reduce emisiile de gaze cu efect de seră, cu 55% până în 2030, a relansat interesul în energia nucleară.
„Ne angajăm să lucrăm pentru deblocarea completă a potenţialului energiei nucleare prin adoptarea de măsuri, precum condiţii favorizante care să sprijine, şi finanţare competitivă pentru prelungirea duratei de funcţionare a reactoarelor nucleare existente”, ar urma să să anunţe liderii europeni la summitul de la Bruxelles, într-o declaraţie comună consultată în avans de Reuters.
Declaraţia conţine, de asemenea, angajamentul pentru construcţia de noi centrale nucleare şi introducerea mai rapidă a reactoarelor avansate, inclusiv a reactoarelor modulare mici (SMR), în paralel cu menţinerea celui mai ridicat nivel de siguranţă şi securitate.
În paralel, Europa trebuie să îşi refacă expertiza prin pregătirea următoarei generaţii de specialişti în domeniul nuclear şi să extindă activităţile de cercetare, pentru a ajunge din urmă restul lumii. Cu toate acestea, bugetul pentru principalul organism care se ocupă cu cercetarea în cadrul EURATOM a fost tăiat cu 20% în 2021-2025.
„Am pierdut din competenţă odată cu îmbătrânirea forţei de muncă în domeniul nuclear şi trebuie să avem grijă să înlocuim competenţele în viitorul apropiat…Dacă nu facem rost de noi talente, ca organizaţie care se ocupă cu cercetarea, vom fi într-o situaţie dificilă peste 10 ani”, a declarat Bernard Magenhann, director general adjunct al Centrului comun de cercetare al Comisiei Europene.
Preşedintele Klaus Iohannis va participa, joi şi vineri, la Summitul Energiei Nucleare, la reuniunea Consiliului European şi la Summitul Euro în format extins, care vor avea loc la Bruxelles. Potrivit unui comunicat al Administraţiei Prezidenţiale, Summitul Energiei Nucleare, organizat de Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică (AIEA) şi de Regatul Belgiei, joi, la Bruxelles, are loc în contextul includerii istorice a energiei nucleare în acordul Conferinţei ONU privind Schimbările Climatice (COP28) de la Dubai din 2023.