Potrivit unui comunicat al instituției, cu ajutorul automatizării, AFIR simplifică modalitatea de obținere a documentelor și autorizațiilor necesare pentru dosarul cererii de finanțare de către fermieri. Acest demers are un impact direct asupra modului în care aceștia accesează finanțări pentru investiții prin Fondul european agricol pentru dezvoltare rurală (FEADR), oferindu-le un timp considerabil redus în procesarea dosarelor de finanțare și, implicit, costuri mai mici pentru obținerea și depunerea autorizațiilor și avizelor necesare.
„Agricultura este o prioritate strategică și ocupă un loc extrem de important în economia României. Pentru a veni in sprijinul fermierilor români, ne concentrăm pe susținerea dezvoltării agriculturii și a zonelor rurale prin oferirea de finanțare și sprijin pentru proiecte care contribuie la creșterea economică, crearea de locuri de muncă și îmbunătățirea calității vieții comunităților locale. Tehnologia a stat dintotdeauna la baza transformării și progresului și în acest caz automatizarea bazată pe Inteligența Artificială (AI) joacă un rol extrem de important în accelerarea și eficientizarea unor procese cheie pentru fermieri,” a declarat George Chiriță, Directorul general al AFIR.
În acest scop, AFIR folosește soluțiile de software oferite de UiPath pentru automatizarea unor procese birocratice și cronofage. Automatizarea permite solicitarea în mod direct a unor documente instituțiilor publice. De asemenea, sprijină extragerea unor informații ale solicitanților și ale beneficiarilor FEADR de la instituții cu care Agenția a încheiat protocoale de colaborare.
Astfel, pe baza Codului Unic de Identificare (CUI) și/ sau a Codului Numeric Personal (CNP), AFIR a preluat, până în prezent, în sistemul informatic de la Oficiul Național al Registrului Comerțului (ONRC), circa 10.000 de certificate constatatoare, stocate în Sistemul de gestiune al documentelor construit prin utilizarea Microsoft SharePoint, în folderul aferent fiecărui proiect de investiții. De asemenea, AFIR preia de la Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) din sistemul PATRIMVEN, o serie de documente aferente beneficiarilor noștri precum: certificate de atestare fiscală, cazier fiscal, bilanț anual, semestrial și istoric bilanț.
De asemenea, și la nivelul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale au fost implementate soluțiile de software oferite de UiPath pentru automatizarea unor proceduri repetitive, precum obținerea datelor furnizate de către Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI).
„Automatizarea bazată pe Inteligența Artificială este un motor al progresului și are potențialul de a revoluționa și accelera tranziția către o agricultura digitalizată. Prin facilitarea accesului mai rapid și cu costuri mai mici al fermierilor români la fonduri europene, AFIR oferă un ajutor necesar acestei categorii care conduce creșterea performantei în agricultură, creând premisele pentru un parcurs mai bun pentru sectorul agricol din România. Ne bucură parteneriatul strâns cu AFIR și impactul imediat al rezultatelor obținute împreună,” a declarat Daniel Dines, cofondator și Chief Innovation Officer al UiPath.
„În momentul de față, AFIR utilizează o funcționalitate nouă – un robot care descarcă de pe E-factura, respectiv de pe site-ul Ministerul de Finanțe, facturile ce reprezintă toate serviciile achiziționate de AFIR. De asemenea, prin automatizare se asigură și transformarea ulterioara a acestora în format PDF pentru a putea fi verificate și introduse în sistemul contabil de către departamentul de resort din Agenție. Totodată, Agenția utilizează un robot să descarce din ROCRIS, pe baza CNP/CUI, extrasul de cazier judiciar pentru persoane fizice și juridice, precum și să le încarce pe acestea în SharePoint, în fișierul aferent fiecărui proiect pe care îl gestionează”, a precizat Daniel IFRIM, directorul IT al Agenției.
AFIR gestionează de 23 de ani fondurile europene nerambursabile acordate României pentru finanțarea investițiilor în agricultură și a dezvoltării spațiului rural, precum și pentru efectuarea plăților către fermieri.