Investitorii, în căutarea unor nume noi asociate tehnologiilor AI, cu potențial pe termen lung

Schimbările prin care va trece lumea se prefigurează a avea proporții istorice, CEO-ul Nvidia comparând descoperirile din AI cu electricitatea, arată, într-o analiză recentă, Claudiu Cazacu, consultant de strategie în cadrul XTB România, companie de tranzacționare și investiții pe bursele internaționale. Piețele vor rămâne în căutarea unor nume noi asociate tehnologiilor AI, iar investitorii experimentați vor aborda tema investițională prudent și în perspectivă îndelungată.
Claudiu Cazacu - joi, 21 mart. 2024, 16:25
Investitorii, în căutarea unor nume noi asociate tehnologiilor AI, cu potențial pe termen lung

„Motoarele” AI poartă bursele americane spre noi vârfuri, sprijinite și de răsuflarea ușurată a investitorilor: Fed are în continuare în vedere trei tăieri de dobândă anul acesta, privind dincolo de „zbaterile” actuale ale inflației în SUA.

Indicele Dow Jones a ajuns, miercuri, la închidere la un nou maxim istoric, în timp ce Nasdaq a crescut până la 0,3% distanță de nivelul record.

Tot la înălțimi nemaiatinse au ajuns și acțiunile unor companii care beneficiază de apetitul vorace pentru componente de memorie, precum Micron. Samsung a crescut, miercuri, cu 5,6% pe bursa din Coreea de Sud, pe seama sugestiilor fondatorului Nvidia, potrivit cărora un parteneriat ar fi posibil. Competitorul său, SK Hynix, a pierdut 2,3%, iar bătălia e aprigă pentru a furniza cipuri de memorie de bandă largă utilizate în centrele de date pentru AI.

Mesajul CEO-ului Nvidia, Jensen Huang, a venit în cadrul unei conferințe GTC, organizate de companie. Evenimentul este urmărit nu doar de pasionați de tehnologie și de nume din industrie, ci și de investitori. Deși răspunsul bursei pentru Samsung a fost printre cele mai puternice, alte companii discutate ar putea fi, la rândul lor, mai aproape de atenția investitorilor.

O serie bine populată cu nume cunoscute sau mai puțin cunoscute menționate de Jensen Huang ar putea, în funcție de direcția generală a burselor, trezi interesul piețelor aflate în căutare de alți potențiali beneficiari ai trendului AI.

Pentru acțiunile Nvidia, impulsul dinamic care a dus pe 7 martie la 92,4% avansul de la începutul anului a avut nevoie de o pauză de reașezare. Înainte și imediat după prezentarea principală de luni, sentimentul a fost unul rezervat, cu scăderi ale acțiunii NVDA. Conferința GTC a eliberat, în cele din urmă, noi resurse de optimism, atât pentru companie cât și pentru întreaga bursă din SUA.

 

AI, fenomen fascinant, dar și potențial terifiant pentru investitori

Evenimentul a adunat în San Jose o parte importantă a industriei IT, dar și a unui set larg de alți giganți din industrie și servicii. Interesul pentru inteligența artificială a stimulat dorința investitorilor de a participa la trendul fascinant și, în același timp, unul care poate speria prin amploarea schimbărilor.

Gama nouă de cipuri pe arhitectura Blackwell a Nvidia este de câteva ori mai performantă decât seria anterioară. În același timp, concepte precum „fabrica AI”, utilizarea intensivă a unui software standardizat și accentul pe cloud-ul propriu ar putea fi surse de creștere considerabilă a veniturilor companiei în viitor. În plus, va oferi o platformă specializată pentru a sprijini percepția roboților în timp real.

În cadrul prezentării centrale, Huang l-a menționat, printre furnizorii de cloud care vor beneficia mai întâi de noua ofertă, în primul rând, pe Amazon, liderul pieței. Al doilea nume de pe listă nu este, însă, locul doi al pieței de cloud, ci Oracle, compania cu o imensă prezență în segmentul bazelor de date.

Acțiunile companiei au atins miercuri un nou vârf istoric. Abia ulterior au fost prezentate Google și Microsoft. Serviciul Azure este cel pe care rulează Omniverse Cloud al Nvidia, iterația actuală a metaverse-ului, lumea creată ca un «geamăn digital» (digital twin) al obiectelor și structurilor din lumea reală – de la fabrici, structuri inginerești și până la automobile, arată Claudiu Cazacu.

Companii mai puțin cunoscute discutate în cadrul prezentării sunt Ansys, Synopsys și Cadence. Ansys dezvoltă software pentru simulări în inginerie, iar acțiunile sale nu au participat la optimismul legat de AI, înregistrând un declin de 2,7% de la începutul anului. Synopsys, primul partener pe software al Nvidia de la înființare, va colabora pentru accelerarea litografierii computaționale, pentru a proiecta cipuri încă și mai performante.

Synopsys s-a apreciat cu 18,2% anul acesta și se află într-un trend ascendent multianual. La rândul său, Cadence oferă unelte specifice pentru proiectare electronică și este, de asemenea, un partener vechi al Nvidia. Cadence a recompensat investitorii cu 20,5% doar anul acesta și cu 52,4% în ultimul an.

Pe termen lung, piețele vor urmări și firme în care Nvidia a investit capital, precum Recursion Pharma (RXRX), care încearcă să aplice tehnicile noi pentru a crea medicamente – un domeniu, însă, foarte competitiv – sau SoundHound (SOUN), axat pe recunoaștere și generare de voce și aplicații asociate. Însă, capitalizarea relativ redusă și valul de interes speculativ din ultima lună au adus o volatilitate deosebit de ridicată pentru aceste companii, în special pentru SoundHound, ceea ce implică un risc sporit în special pe termen scurt.

Despre XTB

Grupul XTB este un furnizor internațional de produse, servicii și soluții tehnologice de tranzacționare și investiții. Entitățile Grupului XTB sunt supravegheate de cele mai mari autorități de reglementare din lume, inclusiv FCA, CySEC și KNF. De peste 18 ani, XTB Group a oferit investitorilor de retail acces imediat la sute de piețe din întreaga lume. XTB este o companie fintech bazată pe încredere, tehnologie și suport. Din 2004, Grupul XTB și-a extins activitatea, care acoperă acum 13 piețe majore din Europa, America Latină și Asia, câștigând încrederea a peste 935.000 de clienți. Folosind propriile platforme premiate xStation și xStation Mobile, entitățile XTB Group oferă acces la peste 6.000 de instrumente financiare, inclusiv acțiuni reale, ETF-uri și CFD-uri pentru Forex, indici, mărfuri, acțiuni, ETF-uri și criptomonede. Prin X-Open Hub, XTB oferă tehnologie de vârf instituțiilor financiare din întreaga lume.

Avertisment cu privire la riscuri

Orice opinii, cercetări, analize, preţuri sau alte informaţii oferite cu titlul de comentarii generale de piaţă nu reprezintă sfaturi de investiţii. XTB nu este răspunzător pentru orice pierdere sau pagubă incluzând şi fără limitare la, orice pierdere sau câştig care poate lua naştere direct sau indirect din utilizarea sau bazarea pe astfel de informaţii. Vă aducem la cunoştinţă că informaţiile sau cercetările bazate pe date istorice nu garantează viitoare performanţe sau rezultate. 76% din conturile investitorilor de retail pierd bani atunci când tranzacționează CFD-uri cu acest furnizor. Ar trebui să luați în considerare dacă vă puteți permite să vă asumați riscul ridicat de a vă pierde banii.

Te-ar mai putea interesa și
Turcia – Erdogan va discuta cu secretarul general al NATO, Mark Rutte, despre războiul din Ucraina
Turcia – Erdogan va discuta cu secretarul general al NATO, Mark Rutte, despre războiul din Ucraina
Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan va discuta luni despre cele mai recente evoluţii din războiul Rusia-Ucraina cu secretarul general al NATO, Mark Rutte, în cadrul vizitei acestuia la Ankara,......
Cristian Buşoi, despre conducerea PNL: Există argumente extrem de puternice în favoarea lui Ilie Bolojan
Cristian Buşoi, despre conducerea PNL: Există argumente extrem de puternice în favoarea lui Ilie Bolojan
Liberalul Cristian Buşoi a declarat luni că există argumente "extrem de puternice" în favoarea lui Ilie Bolojan pentru ...
ROBOR a urcat la 5,81% pe an
ROBOR a urcat la 5,81% pe an
Indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care se calculează costul creditelor de consum în lei cu dobândă variabilă, ...
Utilizarea Inteligenței Artificiale începe să fie reglementată
Utilizarea Inteligenței Artificiale începe să fie reglementată
Companiile care achiziţionează şi utilizează sisteme de Inteligenţă Artificială (IA) cu grad ridicat de risc la locul ...