Washingtonul presează Raiffeisen să renunțe la tranzacția prin care preia de la Oleg Deripaska un pachet de acțiuni la Strabag. Cotațiile titlurilor băncii continuă se se ducă în jos

Valoarea acţiunilor şi bondurilor Raiffeisen Bank International a scăzut din nou joi, pe fondul informaţiilor referitoare la presiunile Washingtonului ca banca austriacă să anuleze tranzacţia ce vizează preluarea unei participaţii la compania austriacă de construcţii Strabag, de la un oligarh rus sancţionat, transmite Reuters, relatează Agerpres.
AGERPRES - joi, 21 mart. 2024, 18:41
Washingtonul presează Raiffeisen să renunțe la tranzacția prin care preia de la Oleg Deripaska un pachet de acțiuni la Strabag. Cotațiile titlurilor băncii continuă se se ducă în jos

Miercuri, Reuters a dezvăluit că autorităţile de la Washington fac presiuni asupra Raiffeisen Bank International, pentru ca grupul bancar austriac să renunţe la intenţia de a prelua o participaţie în valoare de 1,5 miliarde de euro la grupul de construcţii Strabag, de la o companie de construcţii controlată de oligarhul rus Oleg Deripaska. Sursele citate de Reuters susţin că în eventualitatea în care Raiffeisen va decide să meargă mai departe şi se va dovedi că tranzacţia încalcă sancţiunile americane, Washingtonul ar putea impune penalităţi băncii austriece.

În replică, banca austriacă a informat tot miercuri că a înştiinţat toate autorităţile relevante, inclusiv Trezoreria SUA şi Oficiul pentru Controlul Activelor Străine SUA (OFAC), cu privire la detaliile acestei tranzacţii. Totodată, Raiffeisen Bank International a dat asigurări că tranzacţia respectă sancţiunile occidentale impuse Rusiei.

La Bursa de la Viena, acţiunile Raiffeisen au scăzut miercuri cu 16%, ajungând la cel mai redus nivel din ultimele trei luni, iar banca austriacă a renunţat la vânzarea de obligaţiuni de 650 de milioane de euro, dând vina pe „reacţiile adverse de pe piaţă la cele mai recente informaţii”.

Joi, la 12:45 GMT, titlurile Raiffeisen înregistrau un declin de 1,2%. De asemenea, a scăzut cererea pentru obligaţiuni de tip AT1. În schimb, acţiunile Strabag au urcat joi cu aproape 4%.

În decembrie 2023, Raiffeisen Bank International a anunţat că a ajuns la un acord pentru a prelua o participaţie de 27,78% la Strabag, cu suma de 1,51 de miliarde de euro în numerar, de la compania rusească Rasperia Trading, controlată de Oleg Deripaska.

În 2022, Departamentul de Justiţie al Statelor Unite i-a acuzat pe Deripaska şi trei dintre asociaţii săi de încălcarea regimului sancţiunilor şi alte infracţiuni.

În urmă cu aproape două săptămâni, pe 7 martie, site-ul de știri EUobserver a publicat știrea că Trezoreria Statelor Unite a amenințat Raiffeisen Bank International (RBI) cu sancțiuni pentru că a continuat să-și desfășoare afacerile în Rusia. Potrivit publicației mai sus menționate, americanii au avertizat RBI că riscă să fie eliminată din sistemul financiar al SUA dacă va continua să facă afaceri în Rusia, ajutând astfel armata rusă. Oficialul Departamentului Trezoreriei SUA, Anna Morris, a discutat joi și vineri acest subiect la Viena cu reprezentanții Guvernului austriac și ai conducerii RBI, scrie EUobserver.

Sursa foto: Flickr

Te-ar mai putea interesa și
O navă chineză e suspectată în ancheta privind secționarea a două cabluri de telecomuncații din Marea Baltică
O navă chineză e suspectată în ancheta privind secționarea a două cabluri de telecomuncații din Marea Baltică
O navă chineză imobilizată de trei zile în apropierea coastelor Danemarcei se află în centrul suspiciunilor şi demersurilor diplomatice în investigaţiile care caută să elucideze......
Ucraina va primi un nou ajutor de la Banca Mondială, în scopuri sociale și umanitare
Ucraina va primi un nou ajutor de la Banca Mondială, în scopuri sociale și umanitare
Ucraina va primi în curând 4,8 miliarde de dolari de la Banca Mondială în scopuri sociale şi umanitare, a anunţat vineri ...
TikTok anunță că a luat măsuri pentru protejarea integrității alegerilor în România. Platforma colaborează cu ONG-ul Funky Citizens în acest demers
TikTok anunță că a luat măsuri pentru protejarea integrității alegerilor în România. Platforma colaborează cu ONG-ul ...
TikTok anunță că își reafirmă angajamentul, în contextul alegerilor prezidențiale și parlamentare din România, ...
Pentru Germania e greu de imaginat că-l va aresta pe Benjamin Netanyahu dacă va intra în țară, în ciuda mandatului CPI
Pentru Germania e greu de imaginat că-l va aresta pe Benjamin Netanyahu dacă va intra în țară, în ciuda mandatului CPI
Guvernul de la Berlin a dat vineri de înţeles că Germania nu-l va aresta pe premierul israelian Benjamin Netanyahu dacă ...