Anchetă la Google, Facebook şi Apple. Comisia Europeană verifică dacă respectă reglementările privind pieţele digitale

Apple, Google (divizie a Alphabet) şi Meta Platforms vor fi investigate pentru potenţiale încălcări ale noilor reglementări privind pieţele digitale (Digital Markets Act - DMA), care au intrat în vigoare în data de 7 martie, au anunţat luni autorităţile antitrust ale Uniunii Europene, o decizie care ar putea duce la amenzi masive pentru giganţii americani "Big Tech", transmit DPA şi Reuters.
AGERPRES - lun, 25 mart. 2024, 14:15
Anchetă la Google, Facebook şi Apple. Comisia Europeană verifică dacă respectă reglementările privind pieţele digitale

Noul regulament va pune capăt practicilor neloiale ale întreprinderilor care acţionează în calitate de controlori de acces (gatekeepers) în economia platformelor online, scrie Agerpres.

Societăţile care operează unul sau mai multe dintre aşa-numitele „servicii de platformă esenţiale” enumerate în DMA sunt considerate controlori de acces, dacă îndeplinesc următoarele cerinţe: sunt suficient de mari încât să aibă un impact pe piaţa internă, controlează un canal important prin care firmele utilizatoare intră în legătură cu consumatorii finali (în cazul în care societatea furnizează un serviciu de platformă esenţial lunar unui număr de peste 45 de milioane de utilizatori finali activi stabiliţi sau situaţi în UE şi anual unui număr de peste 10 000 de utilizatori comerciali activi stabiliţi în UE) şi deţin o poziţie solidă şi durabilă – în cazul în care societatea a îndeplinit al doilea criteriu în ultimii trei ani.

Sunt vizate: serviciile de intermediere online, cum ar fi magazinele de aplicaţii, motoarele de căutare online, serviciile de socializare în reţea, anumite servicii de mesagerie, serviciile platformelor de partajare a materialelor video, asistenţii virtuali, browserele web, serviciile de cloud computing, sistemele de operare, pieţele online şi serviciile de publicitate.

„Comisia Europeană suspectează că măsurile adoptate de aceşti controlori de acces nu sunt pe deplin conforme cu obligaţiile lor conform DMA”, se arată într-un comunicat al Executivului comunitar.

Autorităţile antitrust ale Uniunii Europene investighează Alphabet şi Apple, care nu ar fi respectat reglementările care cer controlorilor de acces să prezinte gratuit clienţilor oferte ale magazinelor de aplicaţii alternative. De asemenea, Alphabet este cercetată pentru că ar fi acordat prioritate propriilor sale servicii în cadrul rezultatelor căutărilor Google. De asemenea, Comisia Europeană verifică dacă Apple respectă reglementările DMA referitoare la alegerea utilizatorilor în iOS, sistemul de operare pentru tabletele şi smartphone-urile Apple.

Meta este investigată pentru politica sa de a cere utilizatorilor să aleagă între plata pentru folosirea serviciilor sale şi consimţământul pentru a permite ca datele cu caracter personal ale utilizatorilor să fie partajate între serviciile companiei.

Investigaţia ar urma să fie finalizată într-un an, termenul stabilit în DMA.

Te-ar mai putea interesa și
Studiul de fezabilitate pentru un cablu submarin care va lega UE de Azerbaidjan va fi gata în două luni, iar destinația inițială e România
Studiul de fezabilitate pentru un cablu submarin care va lega UE de Azerbaidjan va fi gata în două luni, iar destinația ...
Studiul de fezabilitate pentru proiectul cablului submarin prin Marea Neagră va fi gata în următoarele două luni, a declarat miercuri preşedintele Azerbaidjanului, Ilham Aliyev, informează......
Forumul APPR e îngrijorat de implicațiile viitorului acord UE-Mercosur
Forumul APPR e îngrijorat de implicațiile viitorului acord UE-Mercosur
Forumul Agricultorilor şi Procesatorilor Profesionişti din România (Forumul APPR) îşi exprimă îngrijorarea cu privire ...
Fostul președinte francez, Nicolas Sarkozy, a fost condamnat la un an de monitorizare cu o brățară electronică
Fostul președinte francez, Nicolas Sarkozy, a fost condamnat la un an de monitorizare cu o brățară electronică
Curtea de Casaţie a Franţei, cea mai înaltă jurisdicţie franceză, a respins miercuri recursul fostului preşedinte ...
Doar 25% dintre românii de peste 15 ani au fost în vacanță anul trecut. Media UE e de 63%
Doar 25% dintre românii de peste 15 ani au fost în vacanță anul trecut. Media UE e de 63%
România se numără printre ţările Uniunii Europene cu cele mai reduse proporţii de cetăţeni care merg în vacanţă, ...