În România sunt înregistrate mii de case de amanet și câteva zeci de IFN-uri care oferă credite populației la costuri care ajung să depășească și 1.000% pe an.
„Zi istorică pentru debitorii creditorilor nebancari din Parlamentul României.
Parlamentul a adoptat o lege propusă de senatorul Daniel Zamfir, care va interzice dobânzile de 2% sau 3% pe zi. Rata maximă admisă a dobânzii pe zi, pentru sume mai mici de 1.000 de euro este de 1%.
O alta prevedere importantă este limitarea sumei ce urmează a fi plătită de catre debitori la maximum dublul valorii creditului, intrucat cunosc multe cazuri de consumatori care au plătit sau au fost nevoiți să plătească de șase ori mai mult decât suma împrumutată inițial.
Acesta ar trebui să reprezinte sfârșitul cămătăriei „legale” și sunt mândru că Asociația Utilizatorilor Români de Servicii Financiare (AURSF) a fost unul dintre cei mai activi luptători împotriva acesteia”, a scris Alin Popa pe pagina sa de Linkedin.
Iacob mai precizează că o altă prevedere istorică a legii este că asociațiile de consumatori vor avea voie oficial să reprezinte consumatorii în fața creditorilor nebancari și a organismelor SAL.
Potrivit descrierii de pe pagina sa de internet, scopul AURSF îl constituie protecția consumatorilor utilizatori de servicii financiare din România, cetățeni români, prin metode specifice: promovarea și apărarea drepturilor și intereselor legitime ale consumatorilor utilizatori de servicii bancare, de asigurări, care realizează tranzacții pe piețele de capital din țară și/sau străinătate, ale participanților la fondurile de pensii administrate privat.