Franţa – Parlamentul corsican aprobă textul reformei constituţionale pentru autonomie

Corsica a făcut încă un pas către obiectivul autonomiei în cadrul Republicii Franceze: parlamentul regional de la Ajaccio a aprobat miercuri, cu o largă majoritate, textul unei reforme constituţionale, transmite dpa.
AGERPRES - joi, 28 mart. 2024, 10:50
Franţa - Parlamentul corsican aprobă textul reformei constituţionale pentru autonomie

Urmează ca preşedintele francez Emmanuel Macron să prezinte propunerea de reformă parlamentului naţional de la Paris, .

Prevederile privind statutul autonom al insulei au fost convenite de liderii politici corsicani cu ministrul de interne al Franţei, Gerald Darmanin, în urmă cu două săptămâni, după câteva luni de negocieri. Conform acestora, Corsica va putea adapta legile adoptate la nivelul întregii republici.

Totodată, se va recunoaşte comunitatea istorică, lingvistică şi culturală corsicană, strâns legată de teritoriul respectiv, însă nu este clar dacă astfel corsicanii vor obţine beneficii concrete, aşa cum speră politicienii care îi reprezintă.

Conform dpa, majoritatea în favoarea reformei este asigurată în Adunarea Naţională a Franţei, camera inferioară a parlamentului, însă în Senat formaţiunea conservatoare majoritară, Republicanii, privesc critic cererile de influenţă sporită ale politicienilor corsicani.

Macron a oferit toamna trecută perspectiva autonomiei pentru insula cu aproape 350.000 de locuitori, dar a subliniat că este vorba despre o autonomie în cadrul Republicii Franceze, nu în afara sau împotriva statului.

Relaţiile între Corsica şi Franţa continentală sunt complicate de multă vreme, observă dpa. Separatiştii corsicani au luptat zeci de ani, uneori inclusiv prin mijloace violente, pentru o independenţă sporită. Mişcarea clandestină FLNC (Frontul Naţional de Eliberare a Corsicii) a depus armele în 2014, în timp ce naţionaliştii corsicani mai moderaţi au ajuns mai importanţi politic şi deţin acum majoritatea în legislativul regional, de unde solicită autonomia.

Negocierile pentru autonomie au început după ce în Corsica au izbucnit proteste, reaminteşte agenţia citată.

 

Te-ar mai putea interesa și
Bugetul mediu alocat pentru masa de Crăciun ramâne la 1.000 de lei, ca și anul trecut. Estimare Freshful by eMag
Bugetul mediu alocat pentru masa de Crăciun ramâne la 1.000 de lei, ca și anul trecut. Estimare Freshful by eMag
Freshful by eMag, cel mai mare retailer alimentar online din România, estimează că anul acesta clienții companiei vor aloca, în medie, 1.000 de lei pentru achizițiile de Crăciun. Cu un an în......
Autostrada A7 Buzău – Focșani: Mâine la ora 15:00 se deschide circulația pe tronsonul 3
Autostrada A7 Buzău – Focșani: Mâine la ora 15:00 se deschide circulația pe tronsonul 3
Mâine se va putea circula pe autostradă de la Buzău la Focșani (A7), pe aproape 80 de kilometri, anunță joi Cristian ...
PSD se retrage de la masa discuţiilor pentru formarea Guvernului. Ce spune USR
PSD se retrage de la masa discuţiilor pentru formarea Guvernului. Ce spune USR
Premierul Marcel Ciolacu a anunţat joi că PSD se retrage de la masa discuţiilor pentru formarea Executivului şi va vota ...
Și-au îndeplinit kazahii de la Rompetrol obligațiile asumate prin Fondul de Investiții în Energie Kazah-Român? Ce spun cifrele
Și-au îndeplinit kazahii de la Rompetrol obligațiile asumate prin Fondul de Investiții în Energie Kazah-Român? Ce spun ...
Obligațile investiționale asumate de kazahi în România prin intermediul Fondului de Investiții în Energie Kazah-Român ...