Preşedintele Eurogrup avertizează: Băncile care vor pica testele de stres vor fi închise

Băncile care vor înregistra rezultate foarte slabe la testele de stres care vor fi derulate în acest an de Banca Central Europeană (BCE) vor trebui să-şi închidă porţile, a declarat, joi, preşedintele grupului miniştrilor de Finanţe din zona euro, transmite Reuters.
Economica.net - joi, 13 feb. 2014, 16:47
Preşedintele Eurogrup avertizează: Băncile care vor pica testele de stres vor fi închise

BCE va prelua activitatea de supervizare bancară în zona euro începând din luna noiembrie şi, înainte de asta, va evalua starea de sănătate a celor mai mari 130 de bănci din zona euro printr-o analiză amănunţită a calităţii activelor lor.

‘Sunt foarte mulţumit de ceea ce a spus Daniele Nouy, că dacă există bănci într-o situaţie proastă trebuie să le închidem’, a spus Jeroen Dijsselbloem, care pe lângă funcţia de preşedinte al Eurogrupului este şi ministru de Finanţe al Olandei.

Parlamentul European a aprobat, luna trecută, numirea franţuzoaicei Daniele Nouy în funcţia de preşedinte al noii Agenţii de Supervizare Bancară. Daniele Nouy, în vârstă de 63 de ani, va avea la dispoziţie un an pentru a ajuta la construirea de la bază a instituţiei şi pentru a fi gata să-şi asume atribuţiile de supervizare a băncilor.

Dijsselbloem a subliniat că este important pentru zona euro să-şi pună în ordine rapid băncile deoarece acesta sunt cruciale pentru relansarea economică a blocului comunitar, adăugând însă că instituţiile financiare au început deja să ia măsuri fără a aştepta rezultatele testelor de stres. ‘Nu ştiu care vor fi rezultatele testelor însă o bancă înţeleaptă nu va aştepta să vadă care sunt rezultatele. Ea se va gândi cum poate soluţiona proactiv problemele şi cred că acest lucru se întâmplă deja în momentul de faţă’, a spus Dijsselbloem.

Analiza calităţii activelor băncilor face parte din pregătirile pentru punerea la punct a uniunii bancare, care potrivit factorilor de decizie va debloca creditul şi va stimula creşterea economică. De asemenea, uniunea bancară presupune şi un mecanism pentru închiderea băncilor cu probleme şi înfiinţarea unui fond comun pentru acoperirea costurilor apărute ca urmare a lichidării băncilor cu probleme. Însă finalizarea uniunii bancare depinde de ajungerea la un acord între Parlamentul European şi guvernele din zona euro cu privire la cine va decide dacă o bancă trebuie închisă şi cine va suporta nota de plată.

Închiderea băncilor cu probleme ar urma să fie finanţată cu contribuţii de la băncile care operează în zona euro, contribuţii care în zece ani ar urma să ajungă la capacitate maximă de 55 de miliarde de euro. Dijsselbloem susţine că 55 de miliarde de euro este o rezervă suficientă, având în vedere că mai înainte ca fondul să plătească pentru închiderea unei bănci, acţionarii, deţinătorii de obligaţiuni şi marii deponenţi ai băncii vor pierde şi ei bani.

Te-ar mai putea interesa și
Kazahstanul vrea să-și crească masiv exportuirle de petrol ocolind Rusia
Kazahstanul vrea să-și crească masiv exportuirle de petrol ocolind Rusia
Kazahstanul şi-ar putea majora semnificativ exporturile de ţiţei de la portul turcesc Ceyhan, a declarat luni ministrul Energiei, Almasadam Satkaliyev, o decizie care ar reduce ponderea de peste......
Elon Musk consideră că SUA ar trebui să renunțe la avioanele de vănâtoare în favoarea dronelor
Elon Musk consideră că SUA ar trebui să renunțe la avioanele de vănâtoare în favoarea dronelor
Miliardarul american Elon Musk, desemnat de preşedintele ales al SUA, Donald Trump, să conducă un departament care va ...
Olaf Scholz se opune amenzilor impuse de UE companiilor auto care nu respectă limitele impuse emisiilor de carbon
Olaf Scholz se opune amenzilor impuse de UE companiilor auto care nu respectă limitele impuse emisiilor de carbon
Cancelarul german Olaf Scholz a declarat luni că nu ar trebui să existe amenzi în Uniunea Europeană pentru companiile ...
Romanian Business Leaders cere partidelor pro-occidentale să strângă rândurile în fața lui Călin Georgescu pentru a apăra libertatea și democrația
Romanian Business Leaders cere partidelor pro-occidentale să strângă rândurile în fața lui Călin Georgescu pentru ...
În urma desfășurării ieri a turului I al alegerilor prezidențiale, Fundația Romanian Business Leaders a transmis un ...