Elveţia: Directorul Nestle face apel la înţelepciune în aplicarea votului privind imigraţia

Directorul companiei alimentare elveţiene Nestle, Paul Bulcke, a estimat joi că autorităţile ar trebui să dea dovadă de înţelepciune în aplicarea referendumului de duminica trecută privind limitarea imigraţiei, în condiţiile în care afluxul de personal străin este una din cheile succesului economic al Elveţiei, relatează AFP.
Economica.net - joi, 13 feb. 2014, 20:51
Elveţia: Directorul Nestle face apel la înţelepciune în aplicarea votului privind imigraţia

Elveţienii au adoptat, la sfârşitul săptămânii trecute, cu 50,3% din voturi, un text în favoarea stabilirii unor cote anuale pentru permisele de şedere acordate străinilor.

‘La nivel de reglementare, ele (autorităţile elveţiene) vor trebui să facă acest lucru cu înţelepciune, astfel încât să nu strice ceva care a mers atât de bine pentru această ţară’, a declarat Bulcke la o conferinţă de presă cu ocazia prezentării rezultatelor finale ale companiei.

Directorul Nestle a afirmat că se va conforma, totuşi, verdictului urnelor, mai notează agenţia franceză de presă.

Nestle, al cărei sediu administrativ se află la Vevey, are peste 10.000 de angajaţi în Elveţia, în zece fabrici, zece centre de distribuţie şi opt centre de cercetare şi dezvoltare. În total, 90 de naţionalităţi diferite sunt reprezentate în activităţile companiei din Elveţia.

În cursul carierei lor, numeroase cadre internaţionale vin să lucreze în mica ţară alpină înainte de a-şi continua misiunea în altă parte. ‘Avem sute şi sute de oameni care vin şi pleacă’, a explicat Paul Bulcke, potrivit AFP.

Directorul Nestle a amintit că el însuşi este un imigrant, fiind originar din Belgia.

În industria farmaceutică, unul din stâlpii economiei elveţiene, grupul Novartis, a indicat că a luat notă de decizia poporului elveţian cu ‘o anumită preocupare’, amintind că succesul său depinde, în mare măsură, de capacitatea de a recruta personal calificat.

Şi asociaţia elveţiană a bancherilor şi-a exprimat îngrijorarea, subliniind că circa un sfert din angajaţii acestui sector sunt originari din alte ţări ale Uniunii Europene.

 

Te-ar mai putea interesa și
Predoiu, despre Schengen: Era important să avem un acord. Ne-am atins acest obiectiv, toate ţările, nu numai România
Predoiu, despre Schengen: Era important să avem un acord. Ne-am atins acest obiectiv, toate ţările, nu numai România
Ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, a declarat vineri, la Budapesta, că era important ca vineri să se ajungă la un acord cu privire la aderarea României şi Bulgariei la Schengen......
SOCAR vrea să-şi vândă participaţiile deţinute la firmele Bursagaz şi Kayserigaz din Turcia
SOCAR vrea să-şi vândă participaţiile deţinute la firmele Bursagaz şi Kayserigaz din Turcia
SOCAR, firma energetică de stat din Azerbaidjan, este în negocieri cu potenţiali cumpărători pentru vânzarea participaţiilor ...
Ciucă: Am pierdut politic fiindcă am format o coaliţie cu PSD
Ciucă: Am pierdut politic fiindcă am format o coaliţie cu PSD
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, candidat al partidului pentru funcţia de şef al statului, a declarat joi seara, la Craiova, ...
Ciucă: PSD va pierde încă o dată alegerile prezidenţiale
Ciucă: PSD va pierde încă o dată alegerile prezidenţiale
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, candidat al partidului pentru funcţia de şef al statului, a declarat joi seara, la Craiova, ...