Tulcea vrea să absoarbă cea mai mare sumă alocată de UE unei regiuni piscicole

Autoritatea de Management a Programului Operaţional pentru Pescuit (AM POP) atrage atenţia autorităţilor tulcene şi posibililor beneficiari ai celei mai mari sume alocată în UE pentru o regiune piscicolă că fondurile trebuie să fie cheltuite până la finele anului viitor.
Economica.net - joi, 13 feb. 2014, 21:23
Tulcea vrea să absoarbă cea mai mare sumă alocată de UE unei regiuni piscicole

Directorul general al AM POP, Ciceronis Cumpănăşoiu, a declarat joi, la Tulcea, că există ‘perspective optimiste’ în ceea ce priveşte absorbţia celor 20 de milioane de euro alocate de UE pentru punerea în practică a Strategiei de dezvoltare integrată a Deltei Dunării initiate de Grupul local pentru pescărie durabilă (FLAG – Fisheries Local Action Group).

‘Dorinţa noastră e ca gradul de absorbţie a fondurilor să fie de 100%, dar credem că o absorbţie de 50-60% este îmbucurătoare pentru că ne aflăm în primul exerciţiu financiar pe care-l derulăm pe aceste proiecte. Un asemenea grad de absorbţie ne-ar face să credem că ne-am învăţat lecţia şi că, pentru următoarea perioadă de programare, avem expertiză suficientă pentru a absorbi întreaga sumă într-un ritm accentuat’, a afirmat directorul general al AM POP, Ciceronis Cumpănăşoiu.

Acesta a mai spus că toate proiectele care vor fi finanţate din FLAG Delta Dunării trebuie să se încheie la finele anului viitor şi că nu există posibilitatea ca termenul limită să fie prelungit, singura problemă întâmpinată până în prezent de conducerea FLAG, cea a lipsei experţilor, fiind depăşită deja.

De asemenea, directorul general adjunct al AM POP, Valentin Toma, a menţionat că până în prezent nu s-a aprobat prelungirea termenului limită pentru realizarea proiectelor derulate prin FLAG Delta Dunării.

‘Banii alocaţi pentru această perioadă de programare trebuie să fie cheltuiţi până în anul 2015, iar toată lumea trebuie să facă eforturi în acest sens’, a menţionat directorul adjunct al AM POP, Valentin Toma.

Potrivit managerului FLAG Delta Dunării, Nicuşor Alexandru, până în prezent au fost depuse 106 proiecte, în urma evaluării conformităţii, 62 fiind aprobate, iar 44 fiind declarate neconforme. Valoarea totală a proiectelor care ar putea primi finanţare este de 6,6 milioane de euro.

FLAG Delta Dunării a obţinut, în primul semestru al anului 2012, aproape 20 de milioane de euro, suma fiind cea mai mare acordată vreunei zone piscicole din Uniunea Europeană.

Finanţarea este destinată comunităţilor din Rezervaţie, autorităţi locale, organizaţii şi societăţi private, care, în funcţie de rezultatele evaluării proiectelor, vor încheia contracte de finanţare până la jumătatea acestui an, proiectele urmând să se încheie până la data de 31 decembrie 2015.

 

Te-ar mai putea interesa și
Mercedes-Benz plănuiește să reducă costurile cu câteva miliarde de euro pe an
Mercedes-Benz plănuiește să reducă costurile cu câteva miliarde de euro pe an
Mercedes-Benz intenţionează în următorii ani să reducă costurile cu câteva miliarde de euro pe an, a anunţat joi publicaţia Handelsblatt, citând un purtător de cuvânt al producătorului......
Întreruperea furnizării de gaze rusești către Austria, motivată de Rusia cu explozia conductei Nord Stream
Întreruperea furnizării de gaze rusești către Austria, motivată de Rusia cu explozia conductei Nord Stream
Rusia a întrerupt sâmbătă livrările de gaze către Austria în urma unui litigiu între compania energetică austriacă ...
RAR, nevoit să oprească activitatea în întreaga țară din cauza unei probleme a sistemului informatic
RAR, nevoit să oprească activitatea în întreaga țară din cauza unei probleme a sistemului informatic
Registrul Auto Român (RAR) a oprit ieri activitatea la toate sediile sale din țară din cauza unui „incident tehnic”. ...
Cancelarul german Olaf Scholz are probleme. SPD, partidul său, e cotat în sondaje cu 15%, sub jumătate față de conservatorii germani
Cancelarul german Olaf Scholz are probleme. SPD, partidul său, e cotat în sondaje cu 15%, sub jumătate față de conservatorii ...
Cancelarul german Olaf Scholz urma să candideze pentru un al doilea mandat la viitoarele alegeri anticipate, după ce popularul ...