Dragnea, așteptat vineri la instanța supremă în dosarul fraudării referendumului

Înalta Curte de Casație și Justiție continuă vineri judecarea dosarului în care vicepremierul Liviu Dragnea este acuzat, alături de alte 74 de persoane, de fraudarea referendumului organizat în 2012 pentru demiterea președintelui Traian Băsescu.
Economica.net - vin, 14 feb. 2014, 07:12
Dragnea, așteptat vineri la instanța supremă în dosarul fraudării referendumului

La termenele anterioare ale procesului, doi dintre inculpați, Marius și Simona Preduț, și-au recunoscut vinovăția, ei fiind condamnați la câte un an și patru luni închisoare cu suspendarea executării pedepsei.

Liviu Dragnea a fost trimis în judecată de procurorii DNA pe 7 octombrie 2013, pentru săvârșirea infracțiunii de folosire a influenței sau autorității de către o persoană care deține o funcție de conducere într-un partid, în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite.

Potrivit DNA, în calitate de secretar general al PSD, Liviu Dragnea, cu ocazia organizării și desfășurării referendumului din 29 iulie 2012, a uzat de influența și autoritatea sa în partid în scopul obținerii unor foloase nepatrimoniale de natură electorală, necuvenite, pentru alianța politică din care făcea parte formațiunea reprezentată de inculpat, și anume îndeplinirea cvorumului de participare cu ajutorul voturilor obținute în alte condiții decât cele legale.

În acest sens, potrivit procurorilor, Liviu Dragnea a coordonat un mecanism complex, în care a implicat mai multe persoane asupra cărora avea influență în virtutea funcției pe care o deținea, având ca scop fraudarea rezultatelor privind participarea la vot.

„Ca un prim pas, Liviu Dragnea, în calitate de secretar general al partidului pe care îl reprezenta, dar și de coordonator al campaniei electorale, a emis două adrese, la 12 și 13 iulie 2012, destinate organizațiilor județene de partid, respectiv președinților și directorilor de campanie, dar și primarilor din țară ai acelui partid, adrese prin care, pentru obținerea participării la vot a alegătorilor, în proporție de 60%, li se solicita să ia măsuri incriminate de către Legea nr. 3/2000 (în fapt, promisiuni de foloase materiale în scopul de a determina alegătorii să voteze) și, de asemenea, să propună prefecților înființarea de secții de votare în stațiunile turistice, care nu sunt ele însele unități administrativ-teritoriale”, arată DNA.

În paralel, el a coordonat un sistem informatic complex, prin intermediul căruia a transmis mesaje, ordine și recomandări legate de stimularea participării cetățenilor la vot prin mijloace interzise de lege către coordonatorii județeni de campanie/primarii/activiștii de partid, mai precizează DNA.

Te-ar mai putea interesa și
Constructorii auto europeni merg la Paris pentru a-şi prezenta modelele electrice ieftine
Constructorii auto europeni merg la Paris pentru a-şi prezenta modelele electrice ieftine
Mult timp principalii constructori auto europeni au profitat de Salonul auto de la Paris pentru a-şi prezenta cele mai noi tehnologii şi designuri, însă la ediţia din acest an tema va fi una......
Vladimir Putin este deschis unui dialog cu cancelarul german, anunță Kremlinul
Vladimir Putin este deschis unui dialog cu cancelarul german, anunță Kremlinul
Preşedintele rus Vladimir Putin este deschis unui dialog cu cancelarul german Olaf Scholz, a declarat duminică purtătorul ...
Marea Britanie anunţă o nouă strategie industrială. Sunt vizate opt sectoare
Marea Britanie anunţă o nouă strategie industrială. Sunt vizate opt sectoare
Guvernul laburist britanic a anunţat duminică lansarea unei Strategii Industriale destinate impulsionării creşterii, ...
Grupul chinez Chery fabrică maşini în Rusia, în fostele fabrici ale Volkswagen şi Mercedes
Grupul chinez Chery fabrică maşini în Rusia, în fostele fabrici ale Volkswagen şi Mercedes
Producătorul auto chinez Chery a început asamblarea maşinilor în Rusia, pentru a le vinde în această ţară, la trei ...