Grindeanu: Noul terminal al aeroportului Timișoara îi va crește capacitatea cu 50%

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a declarat, vineri, la inaugurarea Terminalului Plecări Schengen de pe Aeroportul Internaţional Timişoara „Traian Vuia”, că aderarea României la familia statelor Schengen va aduce un acces mai facil în ţările membre şi că ţara noastră ştie să concretizeze proiecte din bani europeni.
AGERPRES - vin, 29 mart. 2024, 16:49
Grindeanu: Noul terminal al aeroportului Timișoara îi va crește capacitatea cu 50%

„Deschiderea acestui nou terminal aeroportuar este dovada că România ştie să materializeze proiecte concrete din bani europeni, că ştie să construiască la standarde europene şi că avem viziunea şi capacitatea să asigurăm facilităţi pentru cetăţeni la cele mai înalte standarde de siguranţă şi confort. Mă simt împlinit să văd finalizat acest terminal. În doar un an, numărul celor care vor beneficia de acest terminal va putea ajunge la trei milioane de călători, o creştere cu 50% faţă de ceea ce avem acum”, a afirmat Sorin Grindeanu.

Ministrul a subliniat că beneficiile acestei investiţii se vor reflecta atât într-o sporită dezvoltare a municipiului Timişoara, cât şi a întregii zone de vest.

Grindeanu a adăugat că investiţiile vor continua în proiectele Ministerului Transporturilor, următoarele obiective fiind modernizarea liniei de cale ferată care va asigura legătura Gării de Est Timişoara cu aeroportul, ceea ce presupune construirea unui tronson nou de cale ferată dublă electrificată.

„În aceasta vară se va deschide circulaţia pe centura sud şi estimez că tot în această vară vom avea semnat contractul pentru centura vest a municipiului. La acestea se adaugă un obiectiv la care ţin mult, construirea autostrăzii Timişoara – Moraviţa, pe care o vom lansa în licitaţie până la sfârşitul acestui an. (…) Toate aceste proiecte nu au culoare politică”, a menţionat Grindeanu.

Te-ar mai putea interesa și
Ciucă: PSD va pierde încă o dată alegerile prezidenţiale
Ciucă: PSD va pierde încă o dată alegerile prezidenţiale
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, candidat al partidului pentru funcţia de şef al statului, a declarat joi seara, la Craiova, că PSD va pierde încă o dată alegerile prezidenţiale, chiar dacă......
AROBS Engineering începe testarea prototipului AlertBox, care va conecta Starlink și Iridium la sistemele naționale de management al situațiilor de urgență
AROBS Engineering începe testarea prototipului AlertBox, care va conecta Starlink și Iridium la sistemele naționale de ...
AROBS Engineering, parte a grupului AROBS, cea mai mare companie de tehnologie listată la Bursa de Valori București, anunță ...
Oppo lansează în România telefonul Find X8 Pro, echipat cu camere Hasselblad și ColorOS 15
Oppo lansează în România telefonul Find X8 Pro, echipat cu camere Hasselblad și ColorOS 15
OPPO a lansat la nivel global seria Find X8, Europa fiind regiunea care prezintă în exclusivitate modelul premium, Find ...
UniCredit Bank a încheiat cu succes cea mai mare emisiune a sa pe piaţa locală de obligațiuni corporative negarantate, în valoare de 750 milioane de lei
UniCredit Bank a încheiat cu succes cea mai mare emisiune a sa pe piaţa locală de obligațiuni corporative negarantate, ...
UniCredit Bank anunță finalizarea cu succes a unei noi emisiuni de obligațiuni corporative în lei (negarantate, de rang ...