ING Asigurări de Viaţă are în portofoliul actual 25% din poliţele unit linked încheiate în primul an

Un sfert dintre contractele de tip unit linked încheiate de ING Asigurări de Viaţă în primul an, respectiv 1998, sunt şi în prezent în vigoare, a declarat pentru AGERPRES, Marius Popescu, Director General ING Asigurări de Viaţă.
Economica.net - vin, 14 feb. 2014, 11:51
ING Asigurări de Viaţă are în portofoliul actual 25% din poliţele unit linked încheiate în primul an

‘Un sfert dintre contractele de tip unit linked încheiate în primul an sunt şi în prezent în vigoare. În ceea ce priveşte portofoliul de asigurări tradiţionale subscrise în aceeaşi perioadă, 18% sunt încă în vigoare’, a arătat Marius Popescu.

Potrivit oficialului ING Asigurări de Viaţă, asigurările de tip unit linked reprezintă 51% din portofoliul total de contracte în vigoare al companiei. Prima poliţă de asigurare de tip unit linked a fost emisă de ING Asigurări de Viaţă în noiembrie 1998, iar în primul an de la lansare (noiembrie 1998 – noiembrie 1999) acest tip de produs a reprezentat 30% din portofoliul de contracte noi încheiate.

Referitor la faptul că, de-a lungul timpului, au apărut şi situaţii în care au existat nemulţumiri, Marius Popescu a explicat ca unele persoane au perceput aceste produse ca fiind exclusiv produse pentru investiţii.

‘Asigurarea de viaţă de tip unit linked a fost deseori privită ca un produs financiar destinat exclusiv investirii unor sume de bani, fiind comparată şi asimilată altor produse de investiţii. În special în perioada prelungită în care piaţa românească de capital a crescut foarte mult, raţiunea de bază a acestui produs, aceea de a oferi familiei protecţie financiară, şi perspectiva pe termen lung pe care o impune au fost uneori trecute în plan secund sau chiar omise. În aceste condiţii, momentul în care pieţele financiare, şi implicit randamentele programelor de investiţii, au înregistrat fluctuaţii/scăderi, a reprezentat un moment de reevaluare şi, în unele cazuri, a generat nemulţumiri’, a declarat Marius Popescu.

De asemenea, acesta susţine că asigurările unit linked sunt produse financiare complexe, care presupun un anumit nivel de interes şi alocarea unui timp suficient pentru a le înţelege, precum şi un nivel de educaţie financiară care se formează în timp.

Cea mai mare despăgubire de deces plătită în cadrul unui contract de tip unit link încheiat la ING în primul an de la lansare a fost de 382.584 de lei.

Te-ar mai putea interesa și
Magazine DIANA redeschide unitatea din localitatea Mihăești (județul Vâlcea) într-o nouă locație, mai mare
Magazine DIANA redeschide unitatea din localitatea Mihăești (județul Vâlcea) într-o nouă locație, mai mare
Rețeaua Magazine DIANA anunță redeschiderea magazinului din comuna Mihăești, județul Vâlcea, într-un spațiu nou, mai generos și mai bine adaptat cerințelor clienților. ...
Guvernul ungar anunță că va crește cu 40% salariul minim în următorii trei ani
Guvernul ungar anunță că va crește cu 40% salariul minim în următorii trei ani
Ungaria a anunţat că va majora cu 40% salariul minim în următorii trei ani, o decizie care ar urma să susţină redresarea ...
Nawaf Salameh, fondatorul Alexandrion Group, a cumpărat hotelul Orizont de la FEPER. Cât a dat pe el
Nawaf Salameh, fondatorul Alexandrion Group, a cumpărat hotelul Orizont de la FEPER. Cât a dat pe el
Nawaf Salameh, fondatorul Alexandrion Group, a cumpărat hotelul Orizont din Predeal. Hotelul a fost scos la licitație din ...
Traian Halalai a primit un nou mandat la conducerea Exim Banca Românească
Traian Halalai a primit un nou mandat la conducerea Exim Banca Românească
Conducerea Exim Banca Românească va fi asigurată, în următorii patru ani, de Traian Halalai în calitate de preşedinte ...