Autostrada Bucureștiului: Pizzarotti va depune săptămâna viitoare documentația pentru autorizația de construire a lotului 1 Nord – secretar de stat

Constructorul lotului 1 Nord (17,5 km) din Autostrada Bucureștiului A0 va depune săptămâna viitoare documentația tehnică pentru obținerea Autorizației de Construire necesare începerii execuției lucrărilor, înainte de termenul prevăzut în graficul contractual, a anunțat duminică secretarul de stat în Transporturi Irinel Ionel Scrioșteanu. Amintim că italienii de la Pizzarotti au câștigat contractul pentru acest lot, după mai bine de patru ani de licitație.
Ion Dobreanu - Dum, 31 mart. 2024, 22:53
Autostrada Bucureștiului: Pizzarotti va depune săptămâna viitoare documentația pentru autorizația de construire a lotului 1 Nord - secretar de stat

„Am fost într-o vizită pe șantierul lotului 1 Nord din Autostrada Bucureștiului A0, unde antreprenorul a început lucrările de cercetare arheologică, lucrări care se desfășoară în paralel cu etapa de proiectare”, a transmis pe pagina proprie de Facebook oficialul de la Transporturi.

Vestigii vechi de 7.000 de ani

Potrivit lui Scrioșteanu, situația este următoarea:

– au început lucrările de cercetare arheologică în teren, care vizează 12 situri, atât a celor 4 situri prevăzute în documentația Studiului de Fezabilitate, cât și a celor 8 situri suplimentare, găsite pe teren;
– activitatea de cercetare arheologică se desfășoară pentru primele 2 situri din zonele Bâcu (Giurgiu) și Zurbaua (Ilfov), cu 7 arheologi, 6 utilaje, 8 camioane și 60 muncitori, iar în perioada următoare este prevăzută începerea activității si pe siturile nr. 3 și 4 din Buftea (Ilfov);
– pe situl 1 (Bâcu) a fost descoperită o locuire din perioada secolelor VI-VII p. Chr., iar pe situl 2 (Zurbaua) au fost descoperite vestigii din Neolitic, Epoca Bronzului, Hallstatt, La Tene, secolele VI-VII p. Chr.;
– au fost executate lucrările de deminare ale terenului pe întregul traseu, cu excepția celor două zone de pădure, între km 7+000 – km 9+000 și km 13+400 – km 14+400, unde este nevoie de emiterea avizelor necesare pentru scoaterea din fondul forestier;
– s-a executat materializarea traseului de autostradă;

„Activitatea de cercetare arheologică pentru situl 1 (Bâcu) este coordonată de domnul arheolog Florentin Munteanu, iar pentru situl 2 (Zurbaua) de domnul Silviu Ene, arheolog la Institutul de Arheologie „Vasile Pârvan”, cărora le mulțumim! La sfârșitul cercetării arheologice vom reveni cu detalii despre descoperirile din teren. Chiar dacă au fost descoperit situri arheologice suplimentare, acestea NU vor impacta negativ, din punct de vedere al termenului de execuție, graficul lucărilor”, a subliniat secretarul de stat.

Contractul pentru acest lot prevede executarea și a două pasaje supraterane:
– Pasaj peste CF101 București – Pitești DN7, cu o lungime de 733 m
– Pasaj peste râul Colentina, CF 300 București – Ploiești și CF Mogoșoaia – Buftea, cu o lungime de 650 m

Valoarea contractului este de 815,07 milioane de lei, fără TVA, finanțare din fonduri europene nerambursabile, iar termenul de finalizare al lucrărilor este de 34 luni, din care 12 luni pentru etapa de proiectare și 22 luni pentru etapa de execuție a lucrărilor.

Lotul 1 Nord al Autostrăzii Bucureștiului, se află între A1 și DN1, de la Dragomirești la Corbeanca și are o lungime de 17,5 km.

FOTO: Facebook Irinel Ionel Scrioșteanu

CITEȘTE ȘI:

Te-ar mai putea interesa și
CFR anunță că prelungește până pe 12 decembrie termenul pentru finalizarea lucrărilor de înlocuire a elementelor suprastructurii liniei de cale ferată Piteşti – Goleşti
CFR anunță că prelungește până pe 12 decembrie termenul pentru finalizarea lucrărilor de înlocuire a elementelor ...
Reluarea circulaţiei trenurilor pe distanţa Piteşti - Goleşti, anunţată pentru data de 25 noiembrie 2024, se amână pentru 12 decembrie 2024, având în vedere că lucrările de înlocuire la......
Ministerul Finanţelor a publicat proiectul prin care sunt alocate 5 miliarde de lei pentru sprijinirea industriei prelucrătoare
Ministerul Finanţelor a publicat proiectul prin care sunt alocate 5 miliarde de lei pentru sprijinirea industriei prelucrătoare
Ministerul Finanţelor a publicat proiectul prin care sunt alocate 5 miliarde de lei pentru investiţii strategice în industria ...
O navă chineză e suspectată în ancheta privind secționarea a două cabluri de telecomuncații din Marea Baltică
O navă chineză e suspectată în ancheta privind secționarea a două cabluri de telecomuncații din Marea Baltică
O navă chineză imobilizată de trei zile în apropierea coastelor Danemarcei se află în centrul suspiciunilor şi demersurilor ...
Ucraina va primi un nou ajutor de la Banca Mondială, în scopuri sociale și umanitare
Ucraina va primi un nou ajutor de la Banca Mondială, în scopuri sociale și umanitare
Ucraina va primi în curând 4,8 miliarde de dolari de la Banca Mondială în scopuri sociale şi umanitare, a anunţat vineri ...