China – Guvernul de la Beijing trimite „solul de pace” în Europa pentru a susţine cauza maşinilor electrice, conform Reuters

Ministrul chinez al Comerţului, Wang Wentao, va călători luna aceasta în Europa pentru discuţii referitoare la investigaţia Comisiei Europene asupra industriei chineze de vehicule electrice (EV), au declarat pentru Reuters surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul.
AGERPRES - lun, 01 apr. 2024, 15:44
China - Guvernul de la Beijing trimite

Ancheta, lansată în octombrie şi programată să dureze 13 luni, caută să stabilească dacă vehiculele electrice mai ieftine produse în China beneficiază în mod incorect de subvenţii de stat. China a denunţat ancheta pe care a calificat-o drept un „protecţionism pur” şi a subliniat că este probabil să dăuneze relaţiilor comerciale sino-europene, scrie Agerpres.

Wang Wentao va vizita Franţa, au declarat sursele.

Oficialii de la Ministerul Comerţului din Franţa şi din China nu au răspuns solicitărilor de a comenta informaţia.

Un purtător de cuvânt al Comisiei Europene a declarat că nu comentează în privinţa angajamentelor bilaterale dintre statele membre UE şi ţările terţe.

Executivul comunitar a informat că în 2025 cota de piaţă a vehiculelor electrice chineze vândute în Europa ar putea ajunge la 15%, pe fondul preţurilor mai reduse comparativ cu maşinile alimentate cu baterii produse în Europa.

Investigatorii de la Comisia Europeană vor inspecta în următoarele săptămâni companii auto din China, ca parte a anchetei care va stabili dacă vor fi impuse tarife punitive pentru protejarea producătorilor europeni de vehicule electrice (EV), au declarat în ianuarie surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul. Printre producătorii auto vizaţi se află BYD, Geely şi SAIC. Investigatorii nu sunt interesaţi de brandurile din afara Chinei care produc vehicule în statul asiatic, cum ar fi Tesla, Renault şi BMW, adaugă sursele.

Wang va vizita din 7 aprilie Franţa şi va fi însoţit de reprezentanţi ai BYD, SAIC şi Geely, au precizat sursele. Oficialii BYD, SAIC şi Geely nu au răspuns imediat solicitărilor de a comenta informaţia.

De asemenea, Wang va participa la un forum de afaceri China-Italia în Verona, în 12 aprilie.

Dificultăţile cu care se confruntă relaţiile comerciale sino-europene ar urma să fie discutate în timpul vizitei preşedintelui chinez Xi Jinping în Franţa, luna viitoare.

Oficialii de la Paris au sprijinit investigaţia Comisiei Europene, parte a campaniei preşedintelui Emmanuel Macron pentru ca UE să-şi înăsprească poziţia în domeniul comerţului şi să insiste asupra unor condiţii de concurenţă echitabile.

În ianuarie, Ministerul Comerţului din China a anunţat demararea unei anchete antidumping privind coniacul importat din Uniunea Europeană (UE), pe fondul intensificării tensiunilor dintre Beijing şi Bruxelles.

Investigaţia vine în urma unei plângeri depuse de Asociaţia chineză de băuturi alcoolice în numele industriei interne de coniac. Ancheta se va concentra pe coniacul din UE care este importat în China în recipiente mai mici de 200 de litri, a precizat Ministerul Comerţului, fără a da publicităţii numele companiilor.

Decizia vine la câteva luni după ce UE a lansat o anchetă privind subvenţiile acordate de China pentru vehiculele electrice, în încercarea de a stopa importurile ieftine care au inundat piaţa auto europeană. De asemenea, în decembrie blocul comunitar a lansat o anchetă antidumping privind importurile de biodiesel din China.

„China indică Europei cum ar putea arăta represaliile dacă sunt impuse taxe vamale la vehiculele electrice chinezeşti. Această mişcare ar afecta cel mai mult ţările producătoare de vin, cum ar fi Franţa, şi probabil nu este o coincidenţă. Guvernul francez a fost cel mai puternic susţinător al anchetei UE privind subvenţiile acordate de China pentru vehiculele electrice”, susţine Noah Barkin, consilier principal la Rhodium Group.

Companiile franceze Remy Cointreau, Pernod Ricard şi LVMH vând coniac în China (mărcile Remy Martin, Martell şi Hennessy), ţară care reprezintă o piaţă majoră pentru toate mărcile de coniac, afectate de scăderea cererii în SUA.

Conform datelor autorităţii vamale de la Beijing, Franţa este responsabilă pentru 99,8% din toate exporturile UE de coniac în China.

Te-ar mai putea interesa și
Turiștii care aleg Grecia încep să se orienteze către lunile din afara sezonului de vârf tradițional
Turiștii care aleg Grecia încep să se orienteze către lunile din afara sezonului de vârf tradițional
În Grecia, cererea de călătorii în timpul verii se modifică, de la lunile de vârf tradiţionale iulie şi august, la lunile mai, iunie şi septembrie, în urma schimbărilor climatice şi a......
Vladimir Putin declară că Rusia a folosit o rachetă balistică hipersonică cu rază medie de acţiune pentru a lovi o țintă militară ucraineană
Vladimir Putin declară că Rusia a folosit o rachetă balistică hipersonică cu rază medie de acţiune pentru a lovi o ...
Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat joi seara, într-un discurs către naţiune, că Rusia a lansat un atac cu rachetă ...
Agenția GMP & U a câștigat contul TAZZ
Agenția GMP & U a câștigat contul TAZZ
Agenția de comunicare GMP & U anunță că a câștigat contul Tazz, în urma unei licitații, completându-și astfel portofoliul ...
Burduja anunță că în mai 2025 va fi finalizată centrala pe gaz de la Iernut
Burduja anunță că în mai 2025 va fi finalizată centrala pe gaz de la Iernut
Executivul a aprobat joi prelungirea Planului Naţional de Investiţii, ultimul obiectiv rămas în finanţare fiind centrala ...