Un credit ascuns de preşedinte

Preşedintele Germaniei, Christian Wulff, şi-a cerut joi scuze pentru că a păstrat tăcerea despre un credit controversat, în valoare de 500.000 de euro.
Economica.net - joi, 15 dec. 2011, 20:52

Creditul îi fusese acordat în 2008, când era şeful Guvernului din landul Saxonia Inferioară.
„Recunosc că s-a creat o falsă impresie şi îmi pare rău”, a declarat Christian Wulff într-un comunicat de presă.

Împrumutul îi fusese acordat de soţia unui om de afaceri milionar care îi era prieten personal, pentru a-şi cumpăra o casă.

Ar fi fost mai bine dacă la întrebarea care mi-a fost pusă atunci în Parlamentul Saxoniei Inferioare, aş fi fost mai concret şi aş fi comentat contractul meu privat, pe care nu era nevoie să-l ascund, cu doamna Geerkens„, a continuat el, precizând că, în temeiul „separării funcţiei de persoană”, le va preda unor avocaţi documentele referitoare la contract, pentru a le difuza presei.

Într-o declaraţie dată publicaţiei Suddeutsche Zeitung astăzi (joi, n.r.), Egon Geerkens, soţul femeii care i-a oferit creditul preşedintelui, a ţinut să precizeze că în momentul în care Wulff a primit creditul, el nu mai era om de afaceri, îmbolnăvindu-se de cancer.

Geerkens a dat asigurări că nici nu a profitat vreodată de prietenia de „cel puţin 34 de ani” care îl leagă de preşedinte, chiar dacă l-a însoţit pe Wulff în câteva călătorii peste hotare, pentru care a plătit din buzunarul său toate cheltuielile.

Te-ar mai putea interesa și
Importurile de gaze naturale ale Germaniei au scăzut cu 11% în 2024
Importurile de gaze naturale ale Germaniei au scăzut cu 11% în 2024
Importurile germane de gaze au scăzut anul trecut cu 11%, comparativ cu 2023, cel mai mare furnizor fiind Norvegia, în timp ce exporturile s-au înjumătăţit, arată datele publicate miercuri de......
Anthony Blinken: Ideea exprimată de Trump în legătură cu Groenlanda evident că nu este bună, dar poate chiar mai important este că nu se va produce
Anthony Blinken: Ideea exprimată de Trump în legătură cu Groenlanda evident că nu este bună, dar poate chiar mai important ...
Secretarul de stat american Antony Blinken a respins miercuri ideea anexării Groenlandei, evocată de preşedintele ales ...
Gospodăriile din zona euro vor continua să economisească o mare parte din venituri, pentru a-și reface avuția – raport BCE
Gospodăriile din zona euro vor continua să economisească o mare parte din venituri, pentru a-și reface avuția – ...
Gospodăriile din zona euro vor continua să economisească o mare parte a veniturilor lor, refăcând avuţia pierdută ...
Elena Lasconi: Indiferent de data alegerilor, politicieni vechi nu vor putea să evite inevitabilul. Românii așteaptă altceva după 35 de ani
Elena Lasconi: Indiferent de data alegerilor, politicieni vechi nu vor putea să evite inevitabilul. Românii așteaptă ...
Preşedintele USR, Elena Lasconi, consideră că, indiferent de data alegerilor prezidenţiale, politicienii de la putere ...