Criza din Ucraina: Ianukovici, dispus să susţină un referendum asupra „celor mai importante probleme”

Preşedintele ucrainean, Viktor Ianukovici, a declarat vineri că este dispus să susţină organizarea unui referendum asupra "celor mai importante probleme" din Ucraina, dacă va fi înregistrată o astfel de iniţiativă.
Economica.net - sâm, 15 feb. 2014, 07:53
Criza din Ucraina: Ianukovici, dispus să susţină un referendum asupra

„Imediat ce acest fapt va avea loc, imediat ce oamenii se vor uni şi vor pune această întrebare, va fi organizat un referendum”, a declarat Ianukovici, într-un interviu pentru postul de televiziune Inter.

El a precizat că un astfel de referendum, organizat la nivel naţional, „se va referi la cele mai importante probleme care preocupă poporul ucrainean”, relatează RIA Novosti.

De asemenea, preşedintele ucrainean a subliniat că pledează pentru o soluţionare paşnică a conflictului din ţară, deoarece „preţul luptei pentru putere nu trebuie să fie atât de mare”, referindu-se la violenţele care au avut loc în Ucraina în ultimele luni.

Nu trebuie să luptăm pentru putere prin vărsare de sânge. Fiecare politician trebuie să fie conştient de responsabilitatea pe care o are”, a afirmat Ianukovici, subliniind că „actuala putere are suficiente forţe pentru a face ordine în ţară, dar nu vrem să sufere oamenii nevinovaţi”.

Ucraina se confruntă cu o criză politică fără precedent după ce Administraţia Viktor Ianukovici a refuzat, în noiembrie, semnarea unui acord de asociere cu Uniunea Europeană, preferând apropierea de Rusia.

Decizia lui Ianukovici de a abandona negocierile cu UE, care durau de trei ani, a generat un val de proteste violente şi o criză politică fără precedent de la fosta Revoluţie portocalie.

Te-ar mai putea interesa și
Bugetul mediu alocat pentru masa de Crăciun ramâne la 1.000 de lei, ca și anul trecut. Estimare Freshful by eMag
Bugetul mediu alocat pentru masa de Crăciun ramâne la 1.000 de lei, ca și anul trecut. Estimare Freshful by eMag
Freshful by eMag, cel mai mare retailer alimentar online din România, estimează că anul acesta clienții companiei vor aloca, în medie, 1.000 de lei pentru achizițiile de Crăciun. Cu un an în......
Autostrada A7 Buzău – Focșani: Mâine la ora 15:00 se deschide circulația pe tronsonul 3
Autostrada A7 Buzău – Focșani: Mâine la ora 15:00 se deschide circulația pe tronsonul 3
Mâine se va putea circula pe autostradă de la Buzău la Focșani (A7), pe aproape 80 de kilometri, anunță joi Cristian ...
PSD se retrage de la masa discuţiilor pentru formarea Guvernului. Ce spune USR
PSD se retrage de la masa discuţiilor pentru formarea Guvernului. Ce spune USR
Premierul Marcel Ciolacu a anunţat joi că PSD se retrage de la masa discuţiilor pentru formarea Executivului şi va vota ...
Și-au îndeplinit kazahii de la Rompetrol obligațiile asumate prin Fondul de Investiții în Energie Kazah-Român? Ce spun cifrele
Și-au îndeplinit kazahii de la Rompetrol obligațiile asumate prin Fondul de Investiții în Energie Kazah-Român? Ce spun ...
Obligațile investiționale asumate de kazahi în România prin intermediul Fondului de Investiții în Energie Kazah-Român ...