Românilor li se cer adeverinţe cu veniturile salariale la trecerea graniţei cu Ucraina

Birourile vamale Siret, Sighet şi Halmeu, aflate la frontiera externă a Uniunii Europene, aplică, începând de sâmbătă, măsuri specifice de selecţie a călătorilor.
Economica.net - sâm, 15 feb. 2014, 11:25
Românilor li se cer adeverinţe cu veniturile salariale la trecerea graniţei cu Ucraina

Birourile vamale Siret, Sighet şi Halmeu, aflate la frontiera externă a Uniunii Europene, aplică, începând de sâmbătă, ‘măsuri specifice de selecţie a călătorilor, utilizând analiza de risc pentru efectuarea controlului vamal, fiind avute în vedere bunurile introduse de călători pe teritoriul României, în bagajele personale’, a declarat pentru AGERPRES inspector principal Liana Vasiliu, purtător de cuvânt la Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Iaşi.

Potrivit Lianei Vasiliu, autorităţile vamale au înregistrat cazuri în care călătorii introduc cantităţi mari de motorină sau benzină, produse din tutun, alcool, zahăr, ori alte bunuri a căror valoare depăşeşte suma de 300 de euro peste uzul personal.

‘Vameşii susţin că astfel de cazuri nu au caracter ocazional, iar produsele nu îndeplinesc condiţiile de scutire prevăzute de reglementările comunitare şi legislaţia naţională’, a precizat Liana Vasiliu.

Scutirile de taxe vamale, accize şi TVA pentru bunurile aflate în bagajele personale ale călătorilor, precum şi pentru carburanţii aflaţi în rezervoarele standard ale autovehiculelor, sunt condiţionate, potrivit reglementărilor legale în vigoare, de caracterul necomercial al acestor importuri, adică pentru a fi utilizate exclusiv ca bunuri pentru uzul personal sau familial al călătorilor ori cu destinaţia de cadouri.

‘În situaţiile în care bagajele personale ale călătorilor conţin bunuri de natura celor care fac obiectul măsurilor de supraveghere avute în vedere, biroul vamal solicită declararea în scris a acestor bunuri, cu scopul de a verifica tocmai caracterul ocazional şi necomercial al introducerii de bunuri. Dacă în urma verificărilor efectuate se constată că bunurile declarate au caracter comercial, nu este permisă introducerea pe teritoriul vamal al României’, a mai menţionat purtătorul de cuvânt al DGFP.

Mărfuri aduse din Ucraina erau vândute frecvent în judeţele Moldovei, chiar în pieţe, dar şi direct din maşină ori pe bază de ,,precomenzi’. Asemenea produse vin şi pe filiera Republica Moldova.

La rândul său, Consulatul General al Ucrainei la Suceava anunţă, printr-un comunicat, faptul că ,,fiecare cetăţean străin, inclusiv cetăţeanul român, ori apatrid, pentru a intra şi călători în Ucraina trebuie să prezinte adeverinţă de venituri salariale sau confirmarea fondurilor (numerar) în valoare de 80 euro pe zi, plus 400 euro extra’.

‘Controlul asupra disponibilităţii financiare adecvate se face la misiunile diplomatice şi oficiile consulare ale Ucrainei, în cadrul eliberării vizelor pentru a intra în Ucraina, la punctele de trecere a frontierei de stat, controlul frontieră şi la organe regionale ale Serviciului de Stat pentru Migraţii, în cadrul prelungirii şederii pe teritoriul Ucrainei şi aprobarea invitaţiilor la străini şi apatrizi pentru a obţine o viza în Ucraina’, se mai menţionează în comunicat.

Documentul atrage, în context, atenţia cetăţenilor români care vor solicita trecerea frontierei de stat în Ucraina ‘să fie gata pentru prezentarea (verificarea) scopului călătoriei şi disponibilităţile financiare adecvate’.

Te-ar mai putea interesa și
EIA: Prețul petrolului în scădere, oferta globală va depăși cererea în 2025
EIA: Prețul petrolului în scădere, oferta globală va depăși cererea în 2025
Prețurile petrolului au scăzut azi, deoarece preocupările legate de supraoferta și îngrijorările legate de cerere cauzate de un dolar mai puternic au depășit o retragere abruptă a stocurilor......
Cum va funcționa platforma Top-not care va permite legalizarea digitală a documentelor la notari
Cum va funcționa platforma Top-not care va permite legalizarea digitală a documentelor la notari
Un proiect de lege inițiat de Guvernul României reglementeze regimul juridic al îndeplinirii actelor și procedurilor ...
AI devine atuul principal pentru tablete, dar și motiv pentru scumpiri viitoare. Piața a revenit pe creștere în trimestrul 3
AI devine atuul principal pentru tablete, dar și motiv pentru scumpiri viitoare. Piața a revenit pe creștere în trimestrul ...
Livrările de tablete la nivel global au crescut cu 20,4% în al treilea trimestru, la 39,6 milioane de unități, conform ...
Efectele pestei micilor rumegătoare asupra exporturilor de oi. Săptămâna trecută au plecat spre Maroc 13.000 de animale. Ce urmează
Efectele pestei micilor rumegătoare asupra exporturilor de oi. Săptămâna trecută au plecat spre Maroc 13.000 de animale. ...
Un centru de colectare ovine din Constanța a livrat săptămâna trecută 13.000 de oi către Maroc, primul transport către ...