SENTIMENTUL de dimineaţă:”Ziua preşedinţilor” prelungeşte weekend-ul în America, iar Asia calmează Europa

"Cât de curând" va fi reluată creşterea, spun analiştii, atât cât pot fi ei de siguri. Bursa din  Bucureşti urmează să-şi trăiască propriul sentiment de relaxare,  din moment ce pieţele europene sunt singurele care vor mai funcţiona azi, iar de la ele se aşteaptă deschideri în stagnare. În State este zi liberă, "Ziua Preşedinţilor".
Adrian N. Ionescu - lun, 17 feb. 2014, 06:59
SENTIMENTUL de dimineaţă:

Marile pieţe europene vor deschide astăzi în stagnare. Asia a arătat azi noapte încredere, jucătorilor de acolo trecându-le o parte din spaimele că „marea finanţă „globală va lăsa economiile emergente fără capitaluri. 

Marii speculatori care pariază, cu instrumente derivate, pe evoluţiile ulterioare ale burselor, mizează pe deschideri în expectativă ale celor mai importanţi indici bursieri ai Europei:  +0,1% pentru DAX la Frankfurt şi în stagnare pentru FTSE 100 la Londra, şi CAC 40 la Paris.

 

Mediul

Mulţi jucători de pe marile pieţele aşteaptă pretexte pentru consolidarea acutualelor niveluri ale cotaţiilor, nişte maxime istorice.

Miercuri vor fi publicate dezbaterile strategilor FED. 

Sentimentele globale se agită între indiciile privind mişcările băncii centrale americane şi  semnalele date de marile economii ale lumii.

În săptămâna aceasta ne vom clarifica vederile privind felul în care au funcţionat companiile anul trecut. Azi, printre raportările multor companii mici sau mize mici pentru investitori, se strecoară şi rezultatele financiare ale SIF Banat Crişana (SIF1), SIF Moldova (SIF2)  şi SIF  Oltenia (SIF5), ca şi cele ale Transelectrica (TEL) şi Transgaz (TGN), potrivit calendarului de pe site-ul Bursei.

Miercuri este ziua ce mare a raportării Petrom.

Reperele tehnice

Piaţa trece printr-o „aparentă consoliddare„, potrivit raportului lui Dan Rusu, şeful analiştilor de la  BT Securities, trimis şi la redacţia ECONOMICA.NET.

Analistul şi-a ajustat cu precizie „farmaceutică” reperele. A mai indetificat o rezistenţă la 31,500 a indicelui BET FI şi suporturi la 30.500 – 30.750, ce-i drept „minore”.

„Deşi nu excludem o scădere până la suporturile minore 30.750-30.500, BET FI ar trebui
să îşi continue cât de curand creşterile peste 31.500, spre noi maxime faţă de cele din ianuarie„, scrie Dan Rusu.

O cădere sub intervalul delimitat de cele două suporturi amintite „ar pune probleme scenariului favorit şi ar readuce în discuţie posibilitatea unui nou val de scăderi, în cadrul corecţiei ce ar lua astfel o formă mai complicată”, avertizează analistul.

Amintim că reperele vechi vorbeau de un suport la 30.000 şi de unul de ultimă instanţă la 29.200 de puncte. Iar rezistenţa era la 32.000.

(v. cap. DIDACTICE, mai jos). 

Indicele BET FI nu a impresionat cu scăderea sa. Stă chiar pe suportul de conjunctură de la 31.000 de puncte şi departe de cel de la 30.000 şi, desigur, decât cel de ultimă instanţă de la 29.200 de puncte. 

Indicele BET FI  are reputaţia de oracol, pentru că SIF-urile şi FP, din portofoliul său, au expunere pe aproape tot ce este important din eocnomia României. Este cel mai sensibil barometru al tendinţelor curente ale Bursei de Valori Bucureşti (BVB), pentru că acţiunile din portofoliul său sunt cele mai vânate şi deci cele mai supuse speculaţiilor.

Restul – la capitolul  Arhivă.

Acolo se găsesc celelalte comentarii încă valabile despre soliditatea tendinţei de creştere.

 

Ce este mai important din articol, sentimentul, este descris, de obicei, înainte de ora 9.30, când începe sesiunea de predeschidere a Bursei de Valori Bucureşti. Atunci, sistemul electronic al acesteia stabileşte preţurile de deschidere prin prelucrarea ordinelor date deja de brokeri, înainte de deschiderea de la ora 10. Actualizările ulterioare ale articolului sunt numai eventuale completări de conjunctură, date de arhivă şi corectură.

Arhiva

…de MEDIU

 „BRD a raportat pierderi destul de mari, când lumea spera să aibă profit, Nuclearelectrica vede rezultate mai proaste pe 2014 şi, la factori negativi precum „taxa pe stâlp”, se adaugă şi decizii discutabile precum aceea de a obliga companiile de stat să contribuie cu capital la alte companii de stat”, a declarat, săptămâna trecută, Marcel Murgoci, directorul de operaţiuni al casei de brokeraj Estinvest, pentru ECONOMICA.NET.

„Deciziile statului par contra investitorilor şi nu sunt de bun augur, în condiţiile în care aşteptăm listarea Hidroelectrica şi a altor companii mai mari sau mai mici controlate de Guvern. La ce să te aştepţi de la ele?” se întreabă dezamăgit brokerul Marcel Murgoci.

În 12 ianuarie Bursa de Valori din Bucureşti (BVB) a fost în centrul atenţiei celor mai importanţi factori decidenţi ai ţării (cu excepţia preţedintelui). Primul ministru, Guvernatorul BNR şi alţii s-au  întrecut să promită, la o conferinţă, toată susţinerea lor  şi, desigur, liderii pieţei le-au mulţumit.

„Grupul de forţă”  (task force) constituit de BVB şi format din meseriaşi din fondurile de investiţii, bănci, de la autorităţi şi etc, a prezentat soluţiile pentru eliminarea celor „8 bariere” care se opun dezvoltării pieţei.

Citeşte toate detaliile în:

Ce vor investitorii la bursă de la autorităţi. Absurdităţile care trebuie eliminate

Despre „sindromul SIF„, cauzat de permisiunea acordată acestora de a-şi cumpăra una alteia acţiunile vezi şi în:

UPDATE Lovitură pe piaţa de capital: SIF-urile pot cumpăra acţiuni între ele

 

 …de REPERE TEHNICE

Conform scenariului principal descris de analiza BT Securities, „cât timp BET-FI evoluează peste 30.000, suntem în teritoriu pozitiv. Însă o alunecare sub acest prag psihologic ar înclina balanţa în favoarea unui nou val de scăderi sub minimele din 4 februarie, înainte ca SIF-urile să îşi reia tendinţa de ansamblu ascendentă”, conchidea analistul clujean în raportul săui de luni dimineaţă.

Au fost îndeplinite aşteptările „ca de la 30.000 (sau, în cel mai rau caz, de la confluenţa de suporturi 29.500 – 29.200), indicele BET-FI să înceapă recuperarea, sau măcar să se stabilizeze”, după cum scria Dan Rusu, şeful analiştilor casei de brokeraj BT Securities Cluj Napoca, în raportul său săptămânal trimis luni la redacţia ECONOMICA.NET.

Reluarea creşterii va fi confirmată doar după stabilizarea BET FI mai întâi deasupra rezistenţei de la 32.000, apoi peste 33.500. 

„Revenirea accelerată la care am asistat spre finalul anului trecut a fost un semn de epuizare pentru indicii bursieri importanţi. De exemplu, atât indicele Dow Jones cât și indicele S&P 500, își atinseseră și depășiseră deja nivelurile de extensie Fibonacci de 127,2% ale prăbușirii din 2007-2009. Așadar, corecția se lăsase oricum de mult așteptată„, spunea la un moment dat, Mihai Nichişoiu.

Arhiva celei dintâi luni a acestui an este concentrată în SENTIMENTUL din 31 ianuarie:

SENTIMENTUL de dimineaţă: Jocurile volatilităţii. Facebook a salvat ziua în America, Europa n-are erou

Şi mai multe indicii încă valabile mai pot fi găsite în:

SENTIMENTUL de dimineaţă: Banca Mondiala salvează situaţia măcar azi

 

„DIDACTICELE“

Un indice bursier este media ponderată a variaţiilor preţurilor acţiunilor care intră în „coşul“ (portofoliul) său. Această medie se face continuu şi se raportează la un reper fixat la lansare (1000 de puncte în România).

Pe pieţele de derivate (futures mai ales), marii jucători anticipează preţurile acţiunilor la bursele europene, anunţă deschideri în creştere.

Corecţiile de cotaţii pe pieţele bursiere survin de obicei atunci când investitorii devin mai dornici să încaseze profitul din creşterile anterioare decât să parieze pe creşteri ulterioare. Dar există şi corecţii pozitive la tendinţe negative.

Societăţile de investiţii financiare (SIF-urile) şi Fondul Proprietatea (FP) sunt cele mai lichide (cele mai tranzacţionate, mai uşor de găsit şi mai uşor de vândut) acţiuni de la BVB şi, de aceea, indicele lor este considerat ca un fel de oracol şi pentru restul pieţei.
 
Indicii sunt nişte medii ponderate ale variaţiilor preţurilor acţiunilor care intră în „coşul“ (portofoliul) fiecăruia,raportate la un reper fixat la lansare (1000 în România).

FP şi SIF-urile sunt nişte mari fonduri de investiţii care au ele însele „expuneri“ (investiţii) în aproape toată economia românească, inclusiv în societăţi energetice la care nimeni, în afară de FP, nu are acces.

De aceea FP şi SIF-urile sunt cele mai căutate, mai ales de investitorii străini şi de aceea au un indice special dedicat, iar noi le urmărim în mod special evoluţia. Din toate aceste motive se şi spune că BET FI, indicele lor, are reputaţia de a anticipa comportamentul întregii burse.

SUPORTURILE sunt preţuri minime anterioare, relevante ca niveluri până la care preţurile pot scădea, într-o tendinţă curentă, minoră,  fără ca tendinţa principală de creştere să fie periclitată. Pot fi şi praguri la care o tendinţă minoră de scădere se opreşte.

REZISTENŢELE sunt maxime anterioare relevante ca niveluri  până la care preţurile pot creşte, într-o tendinţă  curentă, minoră, fără ca tendinţa principală descendentă să fie răsturnată. Ele mai pot fi şi praguri peste care tendinţa de creştere minoră nu mai poate trece.

VOLATILITATEA, adică variaţiile mari de preţuri, este semn de confuzie pe piaţa, dar convine speculatorilor.

LICHIDITATEA (valoarea tranzacţiilor), este un  indicator al uşurinţei cu care poţi găsi acţiunile căutate sau le poţi vinde pe cele care le ai deja, la preţuri cât mai apropiate de cele dorite.

Brokerii se uită la lichiditate ca să caute confirmare pentru tendinţele curente. Dacă aceasta este mică, scăderile sau creşterile de preţuri nu au o mare relevanţă.

Lichiditatea în creştere pe fondul creşterii cotaţiilor indică încrederea investitorilor.

La fel, lichiditatea mică (valoarea tranzacţiilor), pe fondul scăderii sau stagnării cotaţiilor, indică faptul că presiunea pe vânzare este mică şi că sentimentul este totuşi predominant bun, în ciuda confuziei aparente, care respectă stimulentele negative.

Dar dacă lichiditatea este mare şi indici bursieri scad consistent, atunci înseamnă că avem de a face cu o corecţie semnificativă.

MEDIA MOBILĂ este o medie a cotațiilor pe un anumite număr de perioade (minute, ore, zile, săptămâni) și se compară cu evoluția cotațiilor curente pe aceleași perioade. În media mobilă, cotația cea mai nouă o înlocuiește pe cea mai veche. Dacă media mobilă este sub cotația curentă – este bine, dacă rămâne deasupra cotaţiei curente, care a scăzut – este rău.

Mai trebuie remarcat că știrile importante ale săptămânii  pot afecta semnificativ acuratețea prescripțiilor rezultate din analiza tehnică a evoluției prețurilor.

 
AVERTISMENT

Mai întâi:

Apariţia unor date şi ştiri noi pe piaţă, ca şi pur şi simplu schimbările percepţiilor investitorilor pot schimba evoluţiile pe parsul zilei. 

SENTIMENTUL din 29 ianuarie este un exemplu. Ziua a început tot într-o încântare. A fost perceput foarte bine faptul că Turcia mărise dobânda de referinţă şi în in ciuda aşteptăriii unei veşti triste de la FED.  După prânz jucătorii au considerat că scăderea dobânzii nu este de ajuns, deşi o numiseră şocantă cu câteva ore înainte.

Cele de mai sus sunt expresiile a ceea ce se cheamă sentiment de piaţă, intuiţii, care se dovedesc a fi corect de cele mai multe ori, dar pot da şi greş. Chiar şi atunci sunt utile, ca repere.

Apoi:

Estimările analitice care se strecoară prin sentimentele de piaţă ale autorului şi ale invitaţilor săi nu sunt nici prognoze nici recomandări pentru anumite decizii de luat la bursă.

Responsabilitatea deciziilor de investiţii, ca şi de căsătorie sau de mers la război (cum zice proverbul), este exclusiv a celor care le iau.

 

Te-ar mai putea interesa și
Citroen țintește din nou succesul Dacia. Viitorul C4 va concura cu Dacia Duster
Citroen țintește din nou succesul Dacia. Viitorul C4 va concura cu Dacia Duster
Marca Citroen a grupului Stellantis devine tot mai clar, de la un an la altul, un concurent pentru Dacia. Viitorul model C4, aflat în dezvoltare, este deja considerat rival pentru Dacia Duster....
Alexandru Rafila: Descentralizarea rezidenţiatului continuă, universităţile se vor ocupa direct de organizarea sa
Alexandru Rafila: Descentralizarea rezidenţiatului continuă, universităţile se vor ocupa direct de organizarea sa
Descentralizarea rezidenţiatului demarată în urmă cu un an va continua, universităţile urmând să se ocupe direct ...
Piața suplimentelor alimentare din România va ajunge la la peste 670 de milioane de euro, în 2024
Piața suplimentelor alimentare din România va ajunge la la peste 670 de milioane de euro, în 2024
Un român cheltuiește, în medie, 35,42 euro pe suplimente alimentare față de 89 de euro cât este consumul pe cap de ...
Aeroportul Otopeni va avea sălile de aşteptare dotate cu banchete noi, de 1,85 milioane lei
Aeroportul Otopeni va avea sălile de aşteptare dotate cu banchete noi, de 1,85 milioane lei
Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti (CNAB) vrea să achiziţioneze 450 de banchete pentru pasageri, cu 1,85 milioane ...