IBB Holding Group a inaugurat stația de betoane de la Mogoșoaia, după o investiție de 7,5 milioane de lei

IBB Holding Group SA (IBB Holding), unul dintre liderii industriei de construcții din România, anunță că a inaugurat o nouă stație de betoane în Mogoșoaia, zona de nord a Bucureștiului, după o investiție de 7,5 milioane de lei.
Ion Dobreanu - mie, 03 apr. 2024, 17:10
IBB Holding Group a inaugurat stația de betoane de la Mogoșoaia, după o investiție de 7,5 milioane de lei

În prezent, grupul are trei fabrici care produc beton pentru construcții inginerești, beton rutier și agregate stabilizate cu ciment, în proximitatea Bucureștiului, în Pantelimon, Ciorogârla, Mogoșoaia, precum și o stație de producție mixturi asfaltice în Pantelimon. IBB Holding răspunde, astfel, solicitărilor tot mai numeroase primite din partea clienților pentru furnizarea de beton, atât pentru proiecte de infrastructură, cât și pentru construcții civile și industriale, în special în zona de nord a Capitalei. Betoanele și produsele din beton sunt supuse unei verificări și monitorizări continue pentru a se asigura că respectă standardele tehnice și cerințele de calitate ale clienților.

„Prin intermediul acestei noi stații de betoane situate în nordul Bucureștiului, în Mogoșoaia, suntem într-o poziție favorabilă pentru a participa la licitații pentru proiecte de infrastructură în această zonă și a stabili parteneriate strategice cu dezvoltatori imobiliari. Mai mult, putem asigura calitatea materialelor utilizate, servicii mai rapide și eficiente. Strategia noastră este să oferim servicii integrate cu producția, cu responsabilitate față de mediu și față de generațiile viitoare, adaptate fiecărui tip de proiect în care suntem implicați: de infrastructură, de construcții rezidențiale, comerciale sau industriale. Nevoia reală pe care România o are atât în ceea ce privește investițiile în infrastructură, cât și în fondul de locuințe, precum și proiectele deja demarate, ne determină să privim cu optimism dezvoltarea afacerilor noastre pe termen mediu și lung”, a dclarat Ion Crăciunescu, CEO și fondator IBB Holding.

Stația de betoane din Mogoșoaia este certificată conform standardelor de calitate a controlului producției pentru fabricarea betoanelor pentru construcții inginerești, betoanelor rutiere și de agregate stabilizate cu ciment, având o capacitate de producție de 100 metri cubi pe oră.

IBB Holding are o reputație solidă construită în timp, prin servicii de calitate în implementarea lucrărilor de mare complexitate în infrastructură, lucrări de terasamente, execuție de drumuri, poduri și autostrăzi, piste aeroportuare, execuția de construcții civile, industriale și rezidențiale.

Printre cele mai importante proiecte finalizate sunt modernizarea pistei PDA2 a Aeroportului Henri Coandă, modernizarea pistelor Aerodromului Clinceni, și suprastructura rutieră a nodului rutier Berceni-București, supralărgirea la 4 benzi a centurii rutiere a Municipiului București și amenajarea nodului rutier Oltenița-București, supralărgirea la 4 benzi de circulație pentru DN1, kilometrul 95+100 și kilometrul 95+400 în Cornu, Prahova. De asemenea, Grupul are o valoare contractată de proiecte în curs de execuție de peste 270 milioane de euro, cele mai importante proiecte fiind: Autostrada A7 Lot 1 Dumbrava – Mizil, drumul de deviere DN1D – A7, supralărgirea la 4 benzi și construcția unei parcări de lungă durată cu o suprafață de ~30.000 mp – Drumul Național Centura Bucureștiului (A0) între Autostrada A1 și DN5, lucrări de întreținere periodică și reparații ale drumurilor la nivel național în Prahova, Giurgiu și București precum și pentru Autostrada A2, A3.

Despre IBB Holding Group S.A.

IBB Holding Group S.A. este un grup de companii ce activează în industria de construcții, în domenii precum infrastructură, construcții civile și industriale, producție de beton și asfalt, dezvoltare imobiliară și servicii conexe construcțiilor. Activitatea din România a început în anul 2016 prin înființarea companiei IBB-HIB România și are în portofoliu, până în prezent, peste 60 de proiecte finalizate, devenind una dintre cele mai mari companii din domeniul infrastructurii și construcțiilor civile și industriale. Grupul însumează 12 companii și deține facilități proprii de producție de asfalt și beton, autobasculante, autobetoniere și utilaje, precum și un laborator performant de analiză și încercări în construcții. IBB Holding a fost înființat de Ion Crăciunescu, antreprenor cu peste 30 de ani de experiență în domeniul construcțiilor în România și Germania.

Te-ar mai putea interesa și
Turiștii care aleg Grecia încep să se orienteze către lunile din afara sezonului de vârf tradițional
Turiștii care aleg Grecia încep să se orienteze către lunile din afara sezonului de vârf tradițional
În Grecia, cererea de călătorii în timpul verii se modifică, de la lunile de vârf tradiţionale iulie şi august, la lunile mai, iunie şi septembrie, în urma schimbărilor climatice şi a......
Vladimir Putin declară că Rusia a folosit o rachetă balistică hipersonică cu rază medie de acţiune pentru a lovi o țintă militară ucraineană
Vladimir Putin declară că Rusia a folosit o rachetă balistică hipersonică cu rază medie de acţiune pentru a lovi o ...
Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat joi seara, într-un discurs către naţiune, că Rusia a lansat un atac cu rachetă ...
Agenția GMP & U a câștigat contul TAZZ
Agenția GMP & U a câștigat contul TAZZ
Agenția de comunicare GMP & U anunță că a câștigat contul Tazz, în urma unei licitații, completându-și astfel portofoliul ...
Burduja anunță că în mai 2025 va fi finalizată centrala pe gaz de la Iernut
Burduja anunță că în mai 2025 va fi finalizată centrala pe gaz de la Iernut
Executivul a aprobat joi prelungirea Planului Naţional de Investiţii, ultimul obiectiv rămas în finanţare fiind centrala ...