Aurul mai sparge un record – Cotaţia a atins un nou maxim istoric şi a depăşit pragul de 2.300 de dolari/uncie

Preţul aurului a atins joi un nou record de peste 2.300 de dolari uncia, după ce oficialii Rezervei Federale americane au confirmat aşteptările că dobânzile vor fi reduse în acest an, la care se adaugă cererea crescută de aur din partea băncilor centrale, transmite Bloomberg. Aurul a atins azi, 4 aprilie 2024, cel mai mare nivel din istorie şi la cursul BNR, 337,4428 lei pentru un gram.
AGERPRES - joi, 04 apr. 2024, 11:10
Aurul mai sparge un record - Cotaţia a atins un nou maxim istoric şi a depăşit pragul de 2.300 de dolari/uncie

Record aur – Pe piaţa spot, uncia de aur era cotată în jurul orei 3:43 GMT la 2.299,28 dolari, după ce anterior a atins valoarea record de 2.304,96 dolari. Metalul galben a atins valori record în fiecare dintre ultimele şapte şedinţe de tranzacţionare, scrie Agerpres.

Cel mai recent avans a venit după declaraţiile făcute miercuri de preşedintele Rezervei Federale, Jerome Powell, potrivit cărora cel mai probabil va deveni adecvat să fie redus costurile cu împrumuturile „la un anumit moment în cursul acestui an”.

În paralel, cele mai recente date ale Consiliului Mondial al Aurului arată că băncile centrale au continuat să îşi majoreze rezervele de aur în luna februarie, ceea ce înseamnă a noua lună consecutivă de acumulare de aur. Banca centrală din China a dominat achiziţiile de aur, însă şi băncile centrale din India şi Kazahstan au achiziţionat şi ele cantităţi semnificative.

Cu toate acestea, avansul aurului i-a luat prin surprindere pe unii observatori, în special având în vedere că dobânzile din SUA rămân la un nivel ridicat, o situaţie care în mod normal nu este în avantajul aurului.

„Cred că dacă vom continua să vedem o evoluţie de acest tip, trebuie să existe o corecţie. Nu pare să existe un motiv fundamental care să explice această mişcare”, spune Kyle Rodda, analist la Capital.Com Inc.

Investitorii aşteaptă acum datele privind locurile de muncă create în luna martie în SUA, ce urmează a fi publicate vineri, pentru a obţine noi indicii referitoare la starea de sănătate a economiei americane şi direcţia probabilă a politicii monetare. Majoritatea analiştilor intervievaţi de Bloomberg mizează pe faptul că economia americană a creat luna trecută un număr solid de noi locuri de muncă.

Te-ar mai putea interesa și
Turiștii care aleg Grecia încep să se orienteze către lunile din afara sezonului de vârf tradițional
Turiștii care aleg Grecia încep să se orienteze către lunile din afara sezonului de vârf tradițional
În Grecia, cererea de călătorii în timpul verii se modifică, de la lunile de vârf tradiţionale iulie şi august, la lunile mai, iunie şi septembrie, în urma schimbărilor climatice şi a......
Vladimir Putin declară că Rusia a folosit o rachetă balistică hipersonică cu rază medie de acţiune pentru a lovi o țintă militară ucraineană
Vladimir Putin declară că Rusia a folosit o rachetă balistică hipersonică cu rază medie de acţiune pentru a lovi o ...
Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat joi seara, într-un discurs către naţiune, că Rusia a lansat un atac cu rachetă ...
Agenția GMP & U a câștigat contul TAZZ
Agenția GMP & U a câștigat contul TAZZ
Agenția de comunicare GMP & U anunță că a câștigat contul Tazz, în urma unei licitații, completându-și astfel portofoliul ...
Burduja anunță că în mai 2025 va fi finalizată centrala pe gaz de la Iernut
Burduja anunță că în mai 2025 va fi finalizată centrala pe gaz de la Iernut
Executivul a aprobat joi prelungirea Planului Naţional de Investiţii, ultimul obiectiv rămas în finanţare fiind centrala ...