Grampet anunță că a finalizat, aproape de granița cu Ucraina, construirea celui mai mare terminal de transbordare a produselor agricole din Europa

Grampet Group, liderul transportului feroviar privat de marfă din România, anunță finalizarea și începerea testelor pentru cel mai mare terminal de transbordare a produselor agricole din Europa, în urma unei investiții de 10 milioane de euro.
Ion Dobreanu - joi, 04 apr. 2024, 20:22
Grampet anunță că a finalizat, aproape de granița cu Ucraina, construirea celui mai mare terminal de transbordare a produselor agricole din Europa

Situat la Dornești (județul Suceava), la frontiera cu Ucraina, noul complex dedicat transbordării produselor agricole marchează un nou capitol în eforturile grupului de companii Grampet de a moderniza și eficientiza infrastructura feroviară din regiune și de a sprijini reconstrucția Ucrainei.

“România are un rol major în funcţionarea culoarelor de solidaritate create de țările membre UE pentru a facilita transportul mărfurilor provenite din Ucraina. După declanșarea războiului, operatorii feroviari din cadrul GrampetGroup au contribuit substanțial la fluidizarea traficului și reactivarea coridoarelor principale pe axa Nord-Sud, asigurând transportul a peste 1,5 milioane de tone de mărfuri în relația cu Ucraina. Noul complex de la Dornești va permite transportul a 240.000 de tone de cereale și produse agricole lunar, devenind astfel un punct strategic în fluidizarea traficului de mărfuri până în portul Constanța. Această investiție de 10 milioane de euro reprezintă încă o dovadă a angajamentului pe care ni l-am asumat în urmă cu 25 de ani de a contribui la dezvoltarea infrastructurii de transport feroviar din România și de a ne conecta la regiune. Este o realizare remarcabilă pentru Grampet, dar și pentru România, și dorim să mulțumim partenerilor noștri ucraineni și tuturor celor care au fost implicați în finalizarea proiectului”, a declarat Gruia Stoica, președintele Grampet Group.

500 de tone de marfă/oră – capacitatea maximă de încărcare/descărcare la Dornești

Terminalul de la Dornești, primul operat de Grup Feroviar Român și al cincilea de Grampet Group, este proiectat să funcționeze 24 de ore din 24, 7 zile din 7, 365 de zile pe an.

Cu o capacitate maximă proiectată de 3 milioane de tone, complexul este dotat cu o stație de încărcare a vagoanelor (128 m lungime) și una de descărcare (120 m lungime), ce permit încărcarea/descărcarea simultană a opt vagoane. Dotările sunt similare cu cele ale terminalelor din porturile maritime și fluviale, ceea ce face posibil transportul produselor fără pierderi de calitate și la capacitate maximă, respectiv 500 de tone pe oră.

Soluțiile tehnologice moderne și abordările inovatoare fac posibilă furnizarea de indicatori optimi ai consumului de energie electrică per tonă de produs transbordat. Toate procesele tehnologice sunt automatizate și coordonate de echipe dedicate de specialiști. În plus, fiecare linie/bandă transportoare poate lucra pe un traseu separat sau simultan în perechi, ceea ce asigură un flux de transport continuu și rapid pentru cerealele și produsele agricole provenite din Ucraina și destinate exportului prin portul Constanța.

Cel mai mare terminal de transbordare a produselor agricole din Europa va fi inaugurat imedit după finalizarea perioadei de testare.

Despre Grupul Grampet

Înfiinţat în urmă cu 25 de ani, grupul de companii Grampet este astăzi cel mai mare grup feroviar și operator logistic privat din România şi din Europa Centrala și de Sud-Est. Structura sa acoperă în mod strategic întregul lanţ de soluții și produse de transport feroviar, oferind clienţilor o experienţă integrată la cel mai înalt nivel de competență: servicii de transport feroviar marfă; construcţii, reparaţii şi modernizarea materialului rulant; producția de piese de schimb; închiriere de material rulant; transbordarea mărfurilor; servicii logistice, precum și soluţii inovatoare de IT pentru operatorii feroviari.

Compania sa fanion – Grup Feroviar Român (GFR) – este cel mai mare operator privat feroviar din România, cu o poziţie strategică în industrii cheie precum Petrol & Gaze, Construcții sau Agricultură. Totodată, 20% din transporturile realizate de GFR sunt la nivel internațional. Operatorul are acorduri semnate cu celelalte companii-soră din grup, precum și cu operatorii feroviari de stat și privați din Ungaria, Bulgaria, Republica Moldova, Serbia, Cehia, Slovenia, Croația, Grecia, Austria și Germania.

Prin intermediul fabricilor Reva Simeria, Electroputere VFU Paşcani, RELOC Craiova și Electroputere VFU Craiova, Grampet Group acoperă o cotă importantă din piața reparatorie de material rulant din România.

Te-ar mai putea interesa și
România depășește azi 100 de kilometri inaugurați în 2024, cu deschiderile de pe Drumul Expres Craiova – Pitești
România depășește azi 100 de kilometri inaugurați în 2024, cu deschiderile de pe Drumul Expres Craiova – Pitești
România adună azi 114,67 km inaugurați în 2024 și un total de 1189,77 kilometri de autostradă și drum expres aflați în exploatare la nivel național, odată cu inaugurările de programate pe......
Războiul cu Ucraina a creat o criză de angajați în Rusia
Războiul cu Ucraina a creat o criză de angajați în Rusia
Un număr din ce în ce mai mare de locuri de muncă vacante afectează toate domeniile vieţii în Rusia după ce Moscova ...
Cele mai mari riscuri pentru România în 2025: recesiune şi majorarea taxelor, dezinformarea şi conflictele armate. Cât va creşte cursul euro/leu şi cum va evolua inflaţia (CFA România)
Cele mai mari riscuri pentru România în 2025: recesiune şi majorarea taxelor, dezinformarea şi conflictele armate. Cât ...
Principalul risc pentru pentru anul viitor este reprezentat de modificări în politică fiscală, consideră analiştii ...
Revolut implementează plățile instant, contribuind la extinderea serviciului în România
Revolut implementează plățile instant, contribuind la extinderea serviciului în România
Revolut s-a alăturat săptămâna trecută rețelei de Plăți Instant din România. Implementarea plăților instant este ...