Turismul de vânătoare a crescut anul trecut în Bulgaria cu 5%

Ministrul bulgar al Agriculturii şi Alimentaţiei, Kiril Vatev, a declarat miercuri că numărul vânătorilor locali şi străini care au fost implicaţi în turismul de vânătoare organizat în Bulgaria a crescut cu 5% în 2023, iar această activitate a generat venituri de aproape 8,5 milioane de leva, transmite agenția bulgară de presă BTA, relatează Agerpres.
AGERPRES - sâm, 06 apr. 2024, 10:27
Turismul de vânătoare a crescut anul trecut în Bulgaria cu 5%

Kiril Vatev a făcut aceste declaraţii cu ocazia deschiderii celei de a 28-a ediţii a Expoziţiei de Pescuit şi Vânătoare, care are loc până în data de 7 aprilie la Centrul Expoziţional Internaţional de la Plovdiv, sudul Bulgariei.

Vatev a menţionat o serie de date care arată că în 2023 toate parcurile de vânătoare au înregistrat o creştere constantă a numărului de animale sălbatice. Bulgaria este în continuare lider în ceea ce priveşte trofeele de vânătoare, ceea ce promovează turismul şi contribuie la creşterea economică.

Expoziţia de Pescuit şi Vânătoare de la Plovdiv este un forum important şi atractiv care permite prezentarea celor mai noi soluţii pentru protejarea şi utilizarea responsabilă a resurselor naturale naţionale, a apreciat ministrul bulgar al Agriculturii. Evenimentul este o oportunitate pentru specialiştii din domeniile forestier, vânătorii şi pescuitului din sectoarele public şi privat să discute subiecte importante, să facă schimb de opinii şi de bune practici, a adăugat Vatev.

Sursa foto: Bnr.bg

Te-ar mai putea interesa și
Sebastian Burduja: Specialiştii Electrica au remediat toate problemele reţelei de distribuţie a energiei electrice din zona afectată de inundaţii în judeţul Galaţi (Video)
Sebastian Burduja: Specialiştii Electrica au remediat toate problemele reţelei de distribuţie a energiei electrice din ...
Specialiştii Electrica au reuşit să remedieze toate problemele reţelei de distribuţie a energiei electrice din zona afectată de inundaţii în judeţul Galaţi, a anunţat, luni seara,......
ICCJ: Înregistrarea fără acord a convorbirii telefonice dintre angajat și angajator este admisibilă ca probă în conflictele de muncă
ICCJ: Înregistrarea fără acord a convorbirii telefonice dintre angajat și angajator este admisibilă ca probă în conflictele ...
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) a decis, luni, că este admisibilă ca probă, în litigiile de muncă, înregistrarea ...
Washingtonul impune noi sancțiuni împotriva mai multor oficiali georgieni implicați în reprimarea manifestanților care protestau față de adoptarea unei legi controversate
Washingtonul impune noi sancțiuni împotriva mai multor oficiali georgieni implicați în reprimarea manifestanților care ...
Statele Unite au anunţat luni un nou set de sancţiuni care îi vizează pe oficialii georgieni acuzaţi de reprimarea manifestaţiilor ...
Curtea de Conturi Europeană: Veniturile provenite din deşeurile de ambalaje din plastic nereciclate s-au ridicat în 2023 la 7,2 miliarde de euro
Curtea de Conturi Europeană: Veniturile provenite din deşeurile de ambalaje din plastic nereciclate s-au ridicat în 2023 ...
În 2023, veniturile provenite din deşeurile de ambalaje din plastic nereciclate s-au ridicat la 7,2 miliarde de euro, adică ...