Întrebat la postul de televiziune B1 dacă poate explica cum ar putea Dan Radu Ruşanu, care ocupă funcţia de preşedinte la ASF, să fie de acord cu o ieşire de la guvernare a PNL, în condiţiile în care aceasta i-ar putea periclita funcţia, Antonescu a declarat că Ruşanu nu mai este membru de partid.
‘Salariile acelea sunt mari, poate că sunt nepotrivit de mari, imense, poate nejustificat de mari, dar nu au fost inventate acum, în timpul acestui Guvern. ASF s-a înfiinţat acum, dar reuneşte alte instituţii. Salariile nu erau mai mici pe vremuri, au fost mari întotdeauna, comparabile cu cele ale Băncii Naţionale. Domnul Ruşanu, făcând opţiunea de a se dedica acestei instituţii, nu mai e membru al PNL şi, ca atare, urmăreşte de acolo eventual viaţa politică, făcând parte atât timp din partid. Teoria că grupul Ruşanu, că nu ştiu ce, că Antonescu face, că nu face, sunt oameni care au fost în partid, domnul Ruşanu nu mai e. De câte ori trebuie să se dovedească faptul că eu nu sunt prizonierul niciunui astfel de grup de la Patriciu la Ruşanu şi nu atât eu, dar că PNL are în momentele cheie zvâcnirea lui, ceva ce e mai presus de interese omeneşti, meschine, materiale?’, a punctat preşedintele PNL.
Ponta, despre salariile de la ASF: Sunt responsabil. Trebuia să insist mai mult pentru o taxare specială
Premierul Victor Ponta a declarat, luni, că este responsabil pentru situaţia salariilor mari de la Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF), punctând că trebuia să insiste mai mult ca aceia care au ‘salarii uriaşe’ să plătească o taxă specială.
‘Sunt responsabil de ce s-a întâmplat, trebuia să insist mult mai mult ca aceia cu salariile acestea uriaşe să plătească o taxă specială. N-am voie să umblu eu la salariile lor pentru că şi le stabilesc singuri. Nu sunt la Guvern, sunt în subordinea Parlamentului, dar pentru cei cu salarii atât de mari cred că trebuia să insist mai mult pentru o taxare specială’, a afirmat Ponta, la Antena 3.
Băsescu: ASF este dovada corupţiei
Faptul că în ASF există toată clientela politică a PSD este o dovadă a corupţiei, a declarat preşedintele Traian Băsescu, în cadrul emisiunii Evenimentul Zilei de la B1.