Fluvius, operatorul rețelei din zona flamandă, va oferi compensații de 10,6 euro pe kW instalat dacă sistemele nu sunt reconectate în termen de 30 de zile lucrătoare după o întrerupere, potrivit PV Magazine.
Compania a precizat că a primit anul trecut 5.042 de plângeri din partea proprietarilor de sisteme fotovoltaice rezidențiale, deoarece invertoarele lor nu au fost reconectate imediat după incidentele de întrerupere a energiei electrice.
Fluvius a precizat că aceste plângeri au reprezentat doar 0,55% din cele 925.000 de sisteme fotovoltaice instalate în Belgia. Totuși, operatorul de rețea a mai spus că, ia „foarte în serios” reconectarea invertorului, în ciuda procentajului limitat al acestor plângeri.
Operatorul de rețea s-a angajat să reconecteze invertoarele în termen de 30 de zile și să contacteze proprietarii în termen de 10 zile de la primirea plângerilor. În cazul în care problemele nu vor fi rezolvate în termen de 30 de zile, proprietarii vor primi o compensație de 10,60 euro pe kVA.
„Clienții care au încă dreptul la certificate de energie verde vor primi compensații suplimentare”, a precizat firma.
Compania a adăugat că testează regulatoare de tensiune avansate care răspund mai bine la întreruperi, astfel încât invertoarele să dea cât mai puține rateuri.
„Fluvius va investi suplimentar 4 miliarde de euro în rețelele flamande de distribuție a energiei electrice între 2023 și 2032, pe lângă investițiile obișnuite”, a mai anunțat compania.
Belgia a ajuns la o capacitate instalată cumulată de energie solară de peste 9,8 GW la sfârșitul anului 2023. Cea mai mare parte a acesteia este reprezentată de sisteme fotovoltaice pe acoperișuri cu o putere de până la 10 kW, scrie PV Magazine.
Potrivit unei analize recente realizate de institutul belgian EnergyVille, energia fotovoltaică de acoperiș și energia eoliană onshore au potențialul tehnic de 118 GW în Belgia. Dintre cele trei macroregiuni belgiene, Flandra are cel mai mare potențial solar pentru sistemele de acoperișuri, cu 67,56 GW, urmată de Valonia francofonă, cu 31,54 GW, și de regiunea metropolitană Bruxelles, cu 4,23 GW.