Rezident păstrează prețurile din 2023 pentru cazarea în apartamentele de la mare și munte

Rezident păstrează neschimbate prețurile pentru apartamentele pe care le închiriază în regim hotelier în sezonul 2024 la Eforie Nord, Corbu, Constanța, Predeal și mizează pe un grad de ocupare peste cel înregistrat în 2023.
Andrada Ghira - mar, 09 apr. 2024, 11:22
Rezident păstrează prețurile din 2023 pentru cazarea în apartamentele de la mare și munte

Mai multe oferte speciale pentru petrecerea vacanței de 1 Mai și Paște la malul mării sunt disponibile la Rezident, care estimează un grad de ocupare de peste 65% cu această ocazie.  Patru nopți de cazare într-un apartament din Eforie Nord costă de la 1.150 la 1.800 de lei, în funcție de numărul de camere și orientare, cu vedere la mare sau la stațiune. În timp ce patru nopți la Corbu costă 870 de lei/camera dublă cu vedere la grădină și 940 de lei/camera cu vedere la mare.

Rezident a crescut la 79 numărul unităților de cazare în 2024, dublu față de 2022. A adăugat Rezident Tomis Marina, prima clădire operată în totalitate de companie, aflată în centrul istoric al orașului Constanța, cu 26 de apartamente amenajate în urma unei investiții de peste trei milioane de euro, 10 camere duble la intrarea pe plaja sălbatică Corbu, schimbând aspectul unei clădiri abandonate, ce servea ca punct de exploatare piscicolă și cazemată înainte de 1989, patru apartamente la Rezident Eforie Nord și două în București. Mai mult de jumătate din spațiile de închiriat în regim hotelier se află la malul mării.

“Nu ne-am limitat la extinderea rețelei cu apartamente noi, în urma unor investiții proprii sau preluării în management, ci am și refăcut în totalitate câteva dintre cele pe care le operăm, astfel încât experiența unei vacanțe într-un apartament Rezident să fie la standardul cu care ne-am obișnuit oaspeții”, spune Alexandra Bogatu-Pavel, fondatoarea și CEO-ul Rezident.

Rezident a depășit 800.000 de euro în 2023 din activitatea de închiriere în regim hotelier și estimează pentru 2024 o crește cu 20%, datorită extinderii rețelei, campaniilor de oferte speciale, fidelizării oaspeților și evenimentelor organizate.

Te-ar mai putea interesa și
Autostrada Moldovei: A fost deschisă circulația pe lotul 1 din A7 Ploiești – Buzău (Video)
Autostrada Moldovei: A fost deschisă circulația pe lotul 1 din A7 Ploiești – Buzău (Video)
Lotul 1 Dumbrava - Mizil (21 km) al tronsonului Ploiești - Buzău din Autostrada Moldovei A7 a fost deschis luni circulației, începând cu ora 16:00, potrivit unor imagini transmise live de către......
Ajutoare de stat de 150 de milioane de euro pentru producătorii din industria agro-alimentară care investesc în energie verde pentru autoconsum
Ajutoare de stat de 150 de milioane de euro pentru producătorii din industria agro-alimentară care investesc în energie ...
Producătorii din sectorul agricol și din industria alimentară își pot depune proiectele ce vizează investiții în ...
Program de deconectări de la energia electrică, în Republica Moldova
Program de deconectări de la energia electrică, în Republica Moldova
Premier Energy, cel mai mare furnizor de energie electrică din Republica Moldova, care deservește consumatorii din centrul ...
McDonald’s a investit anul acesta 170 de milioane de lei în digitalizare și șapte restaurante noi, cu unul în plus față de anul trecut
McDonald’s a investit anul acesta 170 de milioane de lei în digitalizare și șapte restaurante noi, cu unul în plus ...
Premier Restaurants România, operatorul lanțului de restaurante McDonald’s în România, a deschis recent, în urma unei ...