Liderii statelor UE vor cere armonizarea legislaţiei privind insolvenţele şi impozitul pe profit din blocul comunitar

Liderii statelor membre UE vor lansa săptămâna următoare un apel pentru armonizarea legislaţiei privind insolvenţele şi impozitul pe profit din blocul comunitar, în ideea de a atrage mai mult capital privat pentru tranziţia UE la energiile regenerabile şi la o economie mai digitală, se arată într-un proiect de document consultat de Reuters, transmite Agerpres.
AGERPRES - mar, 09 apr. 2024, 22:08
Liderii statelor UE vor cere armonizarea legislaţiei privind insolvenţele şi impozitul pe profit din blocul comunitar

Într-o variantă de lucru a concluziilor ce urmează să fie adoptate de liderii UE la summitul din 17-18 aprilie, consultată de Reuters, se mai arată că liderii vor cere dezvoltarea pieţei europene de securitizare precum şi o mai bună supervizare a actorilor transfrontalieri de pe piaţa financiară.

De asemenea, liderii UE vor face un apel pentru îmbunătăţirea rapidă a modalităţilor prin care se poate investi în acţiuni ale companiilor din UE şi pentru crearea unor produse transfrontaliere simple de economii pentru investitorii de retail.

Comisia Europeană estimează că, până în 2030, UE va avea nevoie, în fiecare an, de fonduri private în valoare de 650 de miliarde de euro, dacă vrea să facă tranziţia dinspre combustibili fosili spre sursele de energie regenerabilă, precum şi pentru crearea unei economii mai digitale. Fără măsurile menţionate în concluziile ce urmează a fi adoptate la summitul de săptămâna următoare, va fi greu pentru ţările europene să atragă sume de acest ordin, pentru că investitorii consideră că piaţa de capital din SUA este mai bine organizată, mai puţin complicată şi mai lichidă decât cea din Europa.

Obiectivul măsurilor UE este crearea Uniunii pieţelor de capital din Europa, o idee care se vehiculează de 10 ani dar care până acum a făcut progrese modeste din cauza intereselor divergente şi a tradiţiilor juridice diferite care fac dificilă armonizarea legilor în cele 27 de state membre.

Te-ar mai putea interesa și
UE și China sunt aproape de a ajunge la un acord cu privire la taxele impuse importurilor de mașini electrice chinezești în blocul comunitar
UE și China sunt aproape de a ajunge la un acord cu privire la taxele impuse importurilor de mașini electrice chinezești ...
Uniunea Europeană şi China se apropie de o soluţie privind taxele vamale suplimentare la importurile de vehicule electrice chineze în blocul comunitar, a declarat Bernd Lange (foto),......
Ucraina a pierdut peste 40% din teritoriul controlat în regiunea rusă Kursk, după contraatacul forțelor ruse
Ucraina a pierdut peste 40% din teritoriul controlat în regiunea rusă Kursk, după contraatacul forțelor ruse
Ucraina a pierdut peste 40% din teritoriul din regiunea rusă Kursk pe care l-a cucerit în urma unei ofensive surpriză ...
Alianţa pentru Agricultură şi Cooperare solicită autorităților române să blocheze semnarea acordului comercial între Uniunea Europeană și Mercosur
Alianţa pentru Agricultură şi Cooperare solicită autorităților române să blocheze semnarea acordului comercial între ...
Alianţa pentru Agricultură şi Cooperare (AAC) solicită autorităţilor române blocarea semnării tratatului comercial ...
Agricultorii polonezi au blocat un punct de trecere a frontierei de la granița cu Ucraina, pentru a protesta împotriva semnării acordului comercial dintre UE și Mercosur
Agricultorii polonezi au blocat un punct de trecere a frontierei de la granița cu Ucraina, pentru a protesta împotriva ...
Fermierii polonezi au blocat sâmbătă un important punct de trecere a frontierei cu Ucraina pentru a protesta împotriva ...