Suedia se pregătește de război și îşi întăreşte apărarea civilă şi adăposturile antiatomice

Guvernul suedez a anunţat joi că va aloca 385 de milioane de coroane suplimentare (33 de milioane de euro) pentru a-şi consolida adăposturile antiatomice, serviciile de urgenţă şi apărarea civilă, după ce a avertizat că ţara trebuie să se pregătească de război, relatează AFP.
AGERPRES - joi, 11 apr. 2024, 16:20
Suedia se pregătește de război și îşi întăreşte apărarea civilă şi adăposturile antiatomice

Suedia, care a aderat la NATO la începutul lunii martie, alocă sume suplimentare pentru a-şi îmbunătăţi capacităţile operaţionale ale serviciilor de urgenţă în caz de conflict, pentru a-şi consolida securitatea cibernetică şi pentru a suplimenta stocurile de medicamente, a declarat ministrul apărării civile, Carl-Oskar Bohlin, într-o conferinţă de presă.

De asemenea, fondurile vor fi direcţionate de asemenea către modernizarea adăposturilor antiatomice, a sistemului de alimentare cu apă şi a infrastructurii de transport.

„Situaţia în materie de politică de securitate s-a deteriorat de mult”, a declarat Bohlin pentru presă.

Ministrul a stârnit controverse în ianuarie după ce a declarat la o conferinţă pe probleme de apărare că „ar putea fi un război în Suedia”. La scurt timp după aceea, comandantul şef al forţelor armate suedeze, Micael Biden, a afirmat că suedezii trebuie să „se pregătească mental pentru un război”.

Suedia şi-a redus cheltuielile militare după încheierea Războiului Rece, însă a inversat tendinţa după anexarea Crimeii de către Rusia în 2014.

În martie 2022, după invazia rusă în Ucraina, Suedia a anunţat că va creşte în continuare cheltuielile militare pentru a le aduce „cât mai repede” la 2% din PIB, obiectivul stabilit de NATO.

Guvernul suedez a declarat la sfârşitul anului 2023 că acest obiectiv va fi atins în 2024.

Autorităţile suedeze au reactivat conceptul de „apărare totală” în 2015 şi au intensificat acest efort după invazia rusă în Ucraina din 2022, numind un ministru al apărării civile, alături de ministrul forţelor armate, pentru a mobiliza întreaga societate.

Te-ar mai putea interesa și
Utilizarea Inteligenței Artificiale începe să fie reglementată
Utilizarea Inteligenței Artificiale începe să fie reglementată
Companiile care achiziţionează şi utilizează sisteme de Inteligenţă Artificială (IA) cu grad ridicat de risc la locul de muncă vor face obiectul unor exigenţe stricte în ceea ce priveşte......
Politica monetară a BCE nu trebuie să rămână restrictivă prea mult timp
Politica monetară a BCE nu trebuie să rămână restrictivă prea mult timp
Chiar dacă va mai dura o perioadă până când inflaţia în zona euro va reveni, sustenabil, la ţinta de 2%, politica ...
Ce planuri are Călin Georgescu pentru România – programul „Hrană, Apă, Energie”
Ce planuri are Călin Georgescu pentru România – programul „Hrană, Apă, Energie”
Candidatul independent Călin Georgescu a obţinut 22,38% din voturi la la primul tur de scrutin al alegerilor prezidenţiale. ...
CEC Bank – Comisioane de administrare ZERO pentru două pachete bancare achiziționate în 25-27 noiembrie
CEC Bank – Comisioane de administrare ZERO pentru două pachete bancare achiziționate în 25-27 noiembrie
CEC Bank desfășoară o campanie aniversară în perioada 25 – 27 noiembrie 2024, în care comisioanele de administrare ...