Electrica a semnat contractul pentru un parc fotovoltaic de 27 MW. Va fi gata la finalul anului

Electrica a anunțat încheierea contractului EPC pentru parcul fotovoltaic Satu Mare 2, de 27 MW, construcția urmând să fie finalizată la sfărșitul anului.
Mihai Nicuţ - joi, 11 apr. 2024, 19:06
Electrica a semnat contractul pentru un parc fotovoltaic de 27 MW. Va fi gata la finalul anului

“Electrica anunță finalizarea procedurii competitive pentru selectare unui Contractor EPC și semnarea în data de 10 Aprilie 2024, de către Sunwind Energy S.R.L., filiala sa, a unui contract de tip EPC (Engineering, Procurement & Construction) pentru proiectul „Satu Mare 2”, respectiv implementararea parcului fotovoltaic, a stației electrice pentru beneficiar 110 kV, precum si operarea si mentenanta acestora pe o perioada de 3 ani de la punerea in functiune, cu o valoare totala a contractului de aproximativ 19,3 milioane Euro (fara TVA)”, arată compania într-un comunicat transmis Bursei de Valori București.

Proiectul fotovoltaic “Satu Mare 2” are o capacitate instalată de 27 MWp și se afla in comuna Botiz, judetul Satu Mare. Electrica a finalizat achiziţia companiei Sunwind Energy, anul trecut, contractul cu vânzătorii Emanuel Muntmark şi Cătălin Mrejeru fiind semnat cu doi ani în urmă, pentru 1,5 milioane de euro. Societatea cumpărată era de fapt vehiculul prin care a fost dezvoltat proiectul fotovoltaic

“Pasul următor în acest proiect este demararea construcției efective, Electrica estimând finalizarea și punerea sa în funcțiune până la sfarșitul anului 2024, acest obiectiv încadrându-se în strategia Grupului Electrica, prin extinderea pe lanțul valoric al energiei electrice, în zona de producție a energiei electrice din surse regenerabile”, arată compania.

Construcția parcului este finanțată parțial cu fonduri din PNRR.

 

Te-ar mai putea interesa și
Drum Expres Arad – Oradea: CNSC a admis parțial contestația Nurol, după ce ucrainenii de la Automagistral au fost desemnați câștigători pentru lotul 3
Drum Expres Arad – Oradea: CNSC a admis parțial contestația Nurol, după ce ucrainenii de la Automagistral au fost ...
Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor (CNSC) a admis în parte contestația turcilor de la Nurol la licitația pentru construcția lotului 3 al Drumului Expres Arad - Oradea. Amintim......
CFR S.A despre traficul feroviar. Pe ruta Roşiori Nord – Craiova sunt întârzieri pentru că s-a rupt o șină
CFR S.A despre traficul feroviar. Pe ruta Roşiori Nord – Craiova sunt întârzieri pentru că s-a rupt o șină
Traficul feroviar este deschis, la această oră, pe toate magistralele de cale ferată, iar circulaţia trenurilor este ...
UE vrea să introducă restricţii la importurile de alimente, după modelul Trump
UE vrea să introducă restricţii la importurile de alimente, după modelul Trump
Uniunea Europeană (UE) intenţionează să blocheze importul anumitor produse alimentare care nu respectă diferite criterii, ...
Anunț de la Premier Energy pentru clienți. Ce se întâmplă cu prețurile la energie electrică
Anunț de la Premier Energy pentru clienți. Ce se întâmplă cu prețurile la energie electrică
Premier Energy Furnizare, unul dintre marii furnizori de energie electrică pentru clienții casnici, a transmis clienților ...