Proteste în Georgia: Noi manifestaţii împotriva legii privind „agenţii străinătăţii”

Câteva sute de protestatari s-au adunat în faţa Parlamentului Georgiei luni, în contextul în care parlamentari ai puterii din comisia juridică a legislativului păreau hotărâţi să facă progrese în privinţa unei legi controversate privind "agenţii străinătăţii", criticată de ţările occidentale, aflată la originea unor proteste majore anul trecut şi pe care detractorii ei o consideră represivă, relatează France Presse şi Reuters.
AGERPRES - lun, 15 apr. 2024, 13:45
Proteste în Georgia: Noi manifestaţii împotriva legii privind

Acest proiect de lege a fost reintrodus spre surprinderea tuturor de către partidul la putere Visul Georgian la mai bine de un an de la abandonarea unei prime versiuni după manifestaţii care au adunat zeci de mii de persoane în această ţară din Caucaz.

Textul, inspirat de legislaţia rusă folosită de Kremlin pentru a reprima vocile disidente, ar obliga organizaţiile care primesc peste 20% din finanţare din străinătate să se înregistreze sub această etichetă infamă, sub sancţiunea amenzilor, notează France Presse.

Încă de luni dimineaţă, zeci de persoane desfăşuraseră în faţa Parlamentului un steag gigant al Uniunii Europene, la care Georgia aspiră să se alăture, în aşteptarea unei ample adunări planificate în timpul serii, a constatat un jurnalist AFP.

„Societatea georgiană este suficient de puternică pentru a nu lăsa ţara să alunece spre autoritarismul în stil rusesc”, spune unul dintre manifestanţi, Saba Gotua, un arhitect în vârstă de 48 de ani.

„Nu vom lăsa Visul Georgian să strice şansa istorică a Georgiei de a deveni membră a UE”, a adăugat el.

Manifestaţia de dimineaţă a avut loc în timp ce Comisia pentru afaceri juridice a Parlamentului a început audierile privind proiectul de lege, despre care guvernul apreciază că este un text ce va obliga organizaţiile să demonstreze mai multă „transparenţă” asupra finanţării lor.

Săptămâna trecută, aproximativ 8.000 de persoane au manifestat împotriva proiectului de lege la Tbilisi.

Georgia are de ani de zile ambiţia de a-şi aprofunda relaţiile cu Occidentul, dar partidul de guvernământ este acuzat că doreşte dimpotrivă să apropie această fostă republică sovietică de Rusia.

Revenirea acestei legi, criticată de Uniunea Europeană, riscă să reamplifice diviziuni profunde. Manifestaţiile din martie 2023 au fost reprimate de poliţie, dar textul a fost în cele din urmă abandonat.

Te-ar mai putea interesa și
Boloş: Am votat pentru principii clare, pentru o direcţie în care cred
Boloş: Am votat pentru principii clare, pentru o direcţie în care cred
Ministrul Finanţelor, Marcel Boloş, a declarat că a votat pentru principii clare, pentru o direcţie în care crede, pentru susţinerea investiţiilor şi pentru cheltuirea chibzuită a fiecărui......
Burnout-ul devine tot mai prezent în rândul angajaților români
Burnout-ul devine tot mai prezent în rândul angajaților români
Patru din zece angajaţii români (40%) care lucrează în ture se simt mereu epuizaţi, în timp ce aproape două treimi ...
Prezență de 23,29% la referendumul inițiat de Nicușor Dan, primarul general al Capitalei
Prezență de 23,29% la referendumul inițiat de Nicușor Dan, primarul general al Capitalei
Până la ora 15,00, duminică, au votat la referendumul iniţiat de primarul general, Nicuşor Dan, în Capitală, 416.312 ...
BVB a pierdut 6,04 miliarde de lei la capitalizare săptămâna asta
BVB a pierdut 6,04 miliarde de lei la capitalizare săptămâna asta
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a pierdut 6,047 miliarde de lei la capitalizare, respectiv 1,73%, în această săptămână, ...