Victor Ponta: Veniturile conducerii ASF sunt inacceptabil de mari

Veniturile conducerii Autorităţii de Supraveghere Financiară /ASF/ sunt inacceptabil de mari şi orice om normal este indignat, a declarat joi, la sediul Ministerului Finanţelor, premierul Victor Ponta.
Economica.net - joi, 20 feb. 2014, 12:05
Victor Ponta: Veniturile conducerii ASF sunt inacceptabil de mari

‘Aş fi fost foarte fericit ca domnul preşedinte Băsescu să facă aceste solicitări (revocarea conducerii ASF – n.r.) când şefi la CNVM, la asigurări, la pensii erau puşi de PDL şi aveau salarii mult mai mari decât cei de acum, dar domnul Băsescu, când erau duble (salariile – n.r.) dar erau oamenii lui era foarte fericit. Cred că domnul preşedinte este foarte supărat pentru că unul dintre sponsorii săi, patronul de la Astra Asigurări, are probleme şi de-aia s-a apucat să fie supărat pe ASF’, a spus primul ministru.

Preşedintele Traian Băsescu a solicitat miercuri Parlamentului revocarea imediată a întregii conduceri a Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF), unde, în opinia sa, este ‘o cloacă’.

‘Şi dezbaterea publică şi realităţile mă obligă să cer Parlamentului revocarea imediată a întregii conduceri a ASF. ASF este o cloacă unde şi-au găsit loc de parcare toţi clienţii politici, altfel profund incompetenţi şi nepregătiţi pentru această muncă. Fie că vorbim de Radu Ruşanu, de Daniel Dăianu, de Ursache, de soţia domnului Chiţoiu, de Dan Mircea Popescu, de doamna Zgonea, de consilierii primului-ministru, toată această cloacă trebuie curăţată de la ASF’, a declarat Băsescu, la Palatul Cotroceni.

El a adăugat că ar trebui făcut din ASF ‘o instituţie cu autoritate profesională şi morală’.

În replică, un comunicat al ASF precizează că atacul fără precedent la adresa Autorităţii de Supraveghere Financiară vine în contextul în care instituţia a decis deschiderea procedurii de redresare financiară prin administrator special pentru societatea Astra, iar demersul de defăimare a ASF este unul cel puţin nepotrivit din partea oricărui reprezentant al oricărei instituţii a statului.

Pe de altă parte, preşedintele ASF, Dan Radu Ruşanu, a anunţat, la începutul acestei săptămâni, că va propune reducerea la jumătate a salariilor conducerii instituţiei.

Te-ar mai putea interesa și
Kazahstanul vrea să-și crească masiv exportuirle de petrol ocolind Rusia
Kazahstanul vrea să-și crească masiv exportuirle de petrol ocolind Rusia
Kazahstanul şi-ar putea majora semnificativ exporturile de ţiţei de la portul turcesc Ceyhan, a declarat luni ministrul Energiei, Almasadam Satkaliyev, o decizie care ar reduce ponderea de peste......
Elon Musk consideră că SUA ar trebui să renunțe la avioanele de vănâtoare în favoarea dronelor
Elon Musk consideră că SUA ar trebui să renunțe la avioanele de vănâtoare în favoarea dronelor
Miliardarul american Elon Musk, desemnat de preşedintele ales al SUA, Donald Trump, să conducă un departament care va ...
Olaf Scholz se opune amenzilor impuse de UE companiilor auto care nu respectă limitele impuse emisiilor de carbon
Olaf Scholz se opune amenzilor impuse de UE companiilor auto care nu respectă limitele impuse emisiilor de carbon
Cancelarul german Olaf Scholz a declarat luni că nu ar trebui să existe amenzi în Uniunea Europeană pentru companiile ...
Romanian Business Leaders cere partidelor pro-occidentale să strângă rândurile în fața lui Călin Georgescu pentru a apăra libertatea și democrația
Romanian Business Leaders cere partidelor pro-occidentale să strângă rândurile în fața lui Călin Georgescu pentru ...
În urma desfășurării ieri a turului I al alegerilor prezidențiale, Fundația Romanian Business Leaders a transmis un ...