Grecia obţine de la Gazprom o reducere retroactivă a preţului la gazele naturale

Grecia şi grupul energetic rus Gazprom vor anunţa în scurt timp un nou acord de furnizare a gazelor naturale, care să includă şi o reducere retroactivă a preţului, începând cu luna iunie a anului trecut, a declarat joi pentru Reuters o sursă ministerială.
Economica.net - joi, 20 feb. 2014, 13:43
Grecia obţine de la Gazprom o reducere retroactivă a preţului la gazele naturale

Gazprom este cel mai mare furnizor al companiei de distribuţie a gazelor naturale din Grecia (DEPA). Cele două părţi negociază de mai multe luni un nou acord iar DEPA vroia să obţină o reducere de preţ de cel puţin 15%, în caz contrar ameninţând ca va recurge la procedura de arbitraj.

‘Credem că acest acord va fi finalizat în următoarele zile. Preţurile reduse se vor aplica retroactiv începând din luna iunie 2013’, a declarat un oficial din Ministerul grec al Energiei sub protecţia anonimatului.

Guvernul grec este foarte interesat să reducă costurile energetice pentru companii, după ce o recesiune de şase ani a condus la un val de falimente şi la o rată a şomajului de 28%.

Potrivit unei alte surse din apropierea discuţiilor, preţul convenit va fi de 400 de dolari pentru 1.000 de metri cubi, în scădere faţă de preţul de 470 de dolari pentru 1.000 de metri cubi, cât plăteşte în prezent DEPA. Oficialul din Ministerul grec al Energiei nu a dorit să confirme acest preţ dar a spus că în noul acord preţul gazelor naturale va fi legat în continuare de preţul petrolului.

De asemenea, actualul acord de furnizare a gazelor naturale dintre Gazprom şi DEPA şi Gazprom, care ar urma să expire în 2016, va fi prelungit până în anul 2026 iar grupul rus va furniza DEPA o cantitate de 2,5-3,0 miliarde metri cubi de gaze naturale pe an. Acest acord combinat cu un recent acord pe cinci ani între DEPA şi consorţiul Shah Deniz, care prevede furnizare a un miliarde de metri cubi de gaze naturale pe an, asigură necesarul de gaze naturale al DEPA pentru următorii ani şi ar putea creşte valoarea companiei înainte de privatizarea sa.

În luna iunie a anului trecut autorităţile de la Atena au anunţat că nu au reuşit să vândă compania de gaze naturale DEPA către grupul rus Gazprom. Guvernul grec are însă de gând să relanseze privatizarea DEPA, una din cele mai mari companii greceşti, în cursul acestui an sau în anul următor.

Te-ar mai putea interesa și
Polonia și-a făcut rezerve record de cereale pentru a-și asigura securitatea alimentară
Polonia și-a făcut rezerve record de cereale pentru a-și asigura securitatea alimentară
Polonia şi-a majorat rezervele de cereale până la un nivel record, în încercarea de a-şi consolida securitatea alimentară, în situaţia în care fenomenele meteo extreme sau evoluţiile......
CFR Călători, Interregional Călători și Transferoviar Călători au depus oferte pentru operarea a 25 de trenuri noi de la Alstom
CFR Călători, Interregional Călători și Transferoviar Călători au depus oferte pentru operarea a 25 de trenuri noi ...
Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF) informează că, vineri, 29 noiembrie 2024, ora 14.00, s-au depus ofertele, ...
Hesburger deschide al șaselea restaurant din România, în centrul comercial Mega Mall din București, în urma unei investiții de 500.000 de euro
Hesburger deschide al șaselea restaurant din România, în centrul comercial Mega Mall din București, în urma unei investiții ...
Hesburger, cel mai mare lanț fast-food din Finlanda și un brand renumit în toată Europa, a deschis al șaselea restaurant ...
Cotația cafelei a ajuns la o valoare record pentru ultimii 47 de ani, ca urmare a temerilor privind recolta din Brazilia
Cotația cafelei a ajuns la o valoare record pentru ultimii 47 de ani, ca urmare a temerilor privind recolta din Brazilia
Preţul cafelei a urcat vineri la cel mai ridicat nivel din aproape o jumătate de secol, impulsionat de diminuarea livrărilor, ...