FMI a revizuit în scădere, la 2,8%, estimările privind creşterea economiei româneşti în acest an

Fondul Monetar Internaţional (FMI) a revizuit în scădere estimările privind creşterea economiei româneşti în acest an, de la 3,8% cât estima în octombrie, până la 2,8%, arată cel mai nou raport "World Economic Outlook", publicat marţi de instituţia financiară internaţională.
AGERPRES - mar, 16 apr. 2024, 16:07
FMI a revizuit în scădere, la 2,8%, estimările privind creşterea economiei româneşti în acest an

Conform noilor prognoze ale FMI, după un avans de 2,1% anul trecut, economia va creşte la 2,8% anul acesta, urmând să accelereze până la 3,6% în 2025. În octombrie, FMI estima un avans de 3,8% al PIB-ului României în 2024.

În ceea ce priveşte inflaţia, FMI prognozează că România va înregistra în acest an o creştere medie anuală de 6% şi de 4% anul viitor, de la 10,4% în 2023. În octombrie, FMI estima o creştere medie anuală a inflaţiei de 5,8% în 2024.

De asemenea, FMI se aşteaptă la menţinerea deficitului de cont curent al României la 7,1% din PIB în 2024, similar cu nivelul previzionat în octombrie şi cu cel din 2023. Pentru 2025, instituţia financiară internaţională previzionează o reducere uşoară, la 6,8% din PIB, a deficitului de cont curent.

În privinţa ratei şomajului, FMI estimează un nivel de 5,6% în 2024, similar cu cel din 2023, şi la 5,4% în 2025.

Previziunile au fost publicate cu prilejul reuniunilor anuale ale Fondului Monetar Internaţional (FMI) şi Băncii Mondiale (BM), ce se desfăşoară în perioada 15 – 20 aprilie, la Washington.

Te-ar mai putea interesa și
Boloş: Am votat pentru principii clare, pentru o direcţie în care cred
Boloş: Am votat pentru principii clare, pentru o direcţie în care cred
Ministrul Finanţelor, Marcel Boloş, a declarat că a votat pentru principii clare, pentru o direcţie în care crede, pentru susţinerea investiţiilor şi pentru cheltuirea chibzuită a fiecărui......
Burnout-ul devine tot mai prezent în rândul angajaților români
Burnout-ul devine tot mai prezent în rândul angajaților români
Patru din zece angajaţii români (40%) care lucrează în ture se simt mereu epuizaţi, în timp ce aproape două treimi ...
Prezență de 23,29% la referendumul inițiat de Nicușor Dan, primarul general al Capitalei
Prezență de 23,29% la referendumul inițiat de Nicușor Dan, primarul general al Capitalei
Până la ora 15,00, duminică, au votat la referendumul iniţiat de primarul general, Nicuşor Dan, în Capitală, 416.312 ...
BVB a pierdut 6,04 miliarde de lei la capitalizare săptămâna asta
BVB a pierdut 6,04 miliarde de lei la capitalizare săptămâna asta
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a pierdut 6,047 miliarde de lei la capitalizare, respectiv 1,73%, în această săptămână, ...