Merkel, Obama şi Putin vor o soluţie politică la criza din Ucraina

Cancelarul german Angela Merkel, preşedintele american Barack Obama şi preşedintele rus Vladimir Putin au considerat necesară 'găsirea unei soluţii politice la criza din Ucraina cât mai curând posibil', a anunţat joi Berlinul, informează AFP şi Reuters.
Economica.net - joi, 20 feb. 2014, 21:16
Merkel, Obama şi Putin vor o soluţie politică la criza din Ucraina

‘Cancelarul şi preşedinţii au convenit că este necesar să se găsească o soluţie politică la criza din Ucraina cât mai curând posibil şi că vărsarea de sânge trebuie oprită’, a declarat guvernul german într-un comunicat difuzat după ce dna Merkel a discutat prin telefon cu Vladimir Putin şi Barack Obama.

‘Dna Merkel a telefonat joi seară preşedintelui rus Vladimir Putin şi preşedintelui american Barack Obama’, potrivit acestui comunicat.

‘Cancelarul i-a informat pe preşedinţi în legătură cu misiunile miniştrilor de externe german, francez şi polonez care au loc în acest moment la Kiev’, a precizat guvernul german în comunicat.

‘Vladimir Putin a subliniat importanţa critică a opririi imediate a vărsării de sânge, necesitatea de a lua măsuri urgente pentru a stabiliza situaţia şi a suprima atacurile extremiste şi teroriste’, a declarat la rândul său Kremlinul într-un comunicat postat pe site-ul său şi citat de Reuters.

La rândul ei, Casa Albă, raportând convorbirea Obama – Merkel, a declarat că cei doi lideri au convenit că este crucial ca Statele Unite, Germania şi Uniunea Europeană să rămână în contact strâns în zilele următoare asupra măsurilor pe care le pot lua pentru a sprijini’ oprirea violenţelor şi ‘o soluţie politică ce ar servi cel mai bine intereselor ucrainenilor’.

 

Te-ar mai putea interesa și
Kazahstanul vrea să-și crească masiv exportuirle de petrol ocolind Rusia
Kazahstanul vrea să-și crească masiv exportuirle de petrol ocolind Rusia
Kazahstanul şi-ar putea majora semnificativ exporturile de ţiţei de la portul turcesc Ceyhan, a declarat luni ministrul Energiei, Almasadam Satkaliyev, o decizie care ar reduce ponderea de peste......
Elon Musk consideră că SUA ar trebui să renunțe la avioanele de vănâtoare în favoarea dronelor
Elon Musk consideră că SUA ar trebui să renunțe la avioanele de vănâtoare în favoarea dronelor
Miliardarul american Elon Musk, desemnat de preşedintele ales al SUA, Donald Trump, să conducă un departament care va ...
Olaf Scholz se opune amenzilor impuse de UE companiilor auto care nu respectă limitele impuse emisiilor de carbon
Olaf Scholz se opune amenzilor impuse de UE companiilor auto care nu respectă limitele impuse emisiilor de carbon
Cancelarul german Olaf Scholz a declarat luni că nu ar trebui să existe amenzi în Uniunea Europeană pentru companiile ...
Romanian Business Leaders cere partidelor pro-occidentale să strângă rândurile în fața lui Călin Georgescu pentru a apăra libertatea și democrația
Romanian Business Leaders cere partidelor pro-occidentale să strângă rândurile în fața lui Călin Georgescu pentru ...
În urma desfășurării ieri a turului I al alegerilor prezidențiale, Fundația Romanian Business Leaders a transmis un ...