Guvern: România, tot mai aproape de îndeplinirea criteriilor tehnice pentru admiterea în programul Visa Waiver

Admiterea României în programul Visa Waiver reprezintă un obiectiv strategic naţional, iar ţara noastră este tot mai aproape de îndeplinirea criteriilor tehnice în acest sens, informează Guvernul.
AGERPRES - vin, 19 apr. 2024, 08:42
Guvern: România, tot mai aproape de îndeplinirea criteriilor tehnice pentru admiterea în programul Visa Waiver

Executivul aminteşte că, pentru scăderea ratei de refuz sub pragul de 3%, este nevoie de sprijinul tuturor cetăţenilor români care deţin sau au deţinut viza SUA de tip B1/B2 – afaceri şi turism.

„Reînnoirea acesteia în următoarele şase luni ne poate asigura succesul”, arată Guvernul, joi, într-o postare pe Facebook.

Potrivit sursei citate, la Palatul Victoria a avut loc o întâlnire pe acest subiect la care au participat oficiali români şi americani.

„Vicepremierul Marian Neacşu, şeful Cancelariei Prim-Ministrului, Mihai Ghigiu, şi coordonatorul naţional pentru Programul Visa Waiver, consilierul de stat Valentin Vătăjelu, au primit-o azi la Palatul Victoria pe doamna Rena Bitter, secretarul adjunct pentru afaceri consulare din cadrul Departamentului de Stat al SUA, însoţită de ambasadorul Statelor Unite ale Americii la Bucureşti, doamna Kathleen Kavalec, şi Consulul General John Gimbel”, se menţionează în postarea Executivului.

Te-ar mai putea interesa și
Fondul Sănătăţii are deficit de peste un miliard de euro. 90% din banii colectaţi la Fond provin de la asiguraţi, efect direct al taxelor introduse din 2023
Fondul Sănătăţii are deficit de peste un miliard de euro. 90% din banii colectaţi la Fond provin de la asiguraţi, efect ...
Fondul Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate, din care e finanţat în mare parte sistemul asigurărilor sociale de sănătate, a încheiat primele zece luni ale acestui an cu deficit de......
Facebook a restricționat mass-media din Palestina să-și informeze cititorii prin intermediul rețelei sociale
Facebook a restricționat mass-media din Palestina să-și informeze cititorii prin intermediul rețelei sociale
Facebook, deţinută de compania americană Meta, a restricţionat capacitatea mass-media care operează în teritoriile ...
Guvernul a alocat 160 de milioane de lei pentru exproprierile necesare construcției podului peste Prut de la Ungheni
Guvernul a alocat 160 de milioane de lei pentru exproprierile necesare construcției podului peste Prut de la Ungheni
Guvernul a aprobat miercuri, prin hotărâre, declanşarea exproprierilor necesare construirii Podului peste Prut de la Ungheni, ...
Primul caz de gripă aviară la oameni a fost identificat în SUA
Primul caz de gripă aviară la oameni a fost identificat în SUA
Centrul american pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor (CDC) a anunţat miercuri că un pacient a fost spitalizat din cauza ...