Ucraina va trimite deţinătorilor de obligaţiuni propuneri de restructurare a datoriilor

Ucraina intenţionează ca la începutul lunii mai să trimită deţinătorilor internaţionali de obligaţiuni un plan vizând restructurarea datoriilor sale în valoare de 20 de miliarde de dolari, au declarat pentru Reuters două surse din apropierea acestui dosar.
AGERPRES - lun, 22 apr. 2024, 13:54
Ucraina va trimite deţinătorilor de obligaţiuni propuneri de restructurare a datoriilor

Ucraina este presată de timp să ajungă la un acord de restructurare a datoriei până la finalul lunii august, când se încheie un moratoriu de doi ani pe plăţi pe care deţinătorii de obligaţiuni l-au acordat Ucrainei la începutul războiului,
scrie Agerpres.

Transmiterea unei propuneri deţinătorilor de obligaţiuni ar urma să marcheze punctul de pornire al unor discuţii formale, care vor include atât discuţii detaliate, cât şi schimbul de informaţii confidenţiale.

Una din sursele citate a dezvăluit că Guvernul de la Kiev speră să ajungă la un acord de principiu până în luna iunie, cel mai târziu.

Potrivit Reuters, ţara vecină a contactat o serie de mari investitori încă de la finele lui 2023, pentru a le comunica planurile sale de restructurare a datoriei externe şi a posibilităţii de a strânge noi finanţări, însă până acum discuţiile au avut doar caracter informal.

Deocamdată nu este clar cum ar putea arăta restructurarea datoriilor Ucrainei, având în vedere că implică o economie care este în război şi ale cărei perspective, poziţie financiară şi capacitate de rambursare a datoriilor rămân incerte.

Potrivit surselor, deţinătorii de obligaţiuni ucrainene speră că la finalul restructurării să primească noi obligaţiuni care le vor aduce plata dobânzilor încă de la început. Cu toate acestea, plata deţinătorilor străini de obligaţiuni ar putea să fie neplăcută pentru Kiev, care se chinuie să îşi consolideze finanţele.

Ucraina este interesată să aibă acces pe pieţele de capital şi va trebui să emită obligaţiuni în cadrul restructurării datoriei, dar ar putea de asemenea să strângă finanţare prin vânzarea de obligaţiuni garantate. Această soluţie ar permite partenerilor internaţionali să furnizeze garanţii pentru noile bonduri, într-un mod similar obligaţiunilor Brady care au fost emise de ţările din America Latină la finele anilor 1980 şi care au fost garantate cu obligaţiuni americane.

Săptămâna trecută, deţinătorii internaţionali de obligaţiuni ale Ucrainei au anunţat că au constituit un comitet ad-hoc al creditorilor înaintea debutului discuţiilor formale privind restructurarea datoriilor în viitorul apropiat.

În paralel, Ucraina trebuie să găsească o soluţie cu privire la obligaţiunile emise de mai multe companii de stat, obligaţiuni care ajung la maturitate. Compania energetică de stat Naftogaz a negociat separat o restructurare a obligaţiunilor sale internaţionale, anul trecut. Financial Times a dezvăluit că un grup de deţinători de obligaţiuni nu vor ca bondurile emise de Ukrenergo, compania care operează reţeaua energetică a Ucrainei, să fie incluse în restructurarea datoriilor suverane.

Majoritatea creditorilor bilaterali ai Ucrainei au suspendat obligaţiunile de rambursare până în 2027. Analiştii se aşteaptă ca Ucraina să ceară o prelungire similară şi deţinătorilor de obligaţiuni, dacă nu va ajunge la un acord cu aceştia până la termenul limită de la finele lunii august.

Te-ar mai putea interesa și
Mediul de afaceri face apel la menținerea României pe traiectoria pro-europeană și trans-atlantică
Mediul de afaceri face apel la menținerea României pe traiectoria pro-europeană și trans-atlantică
Mai multe organizații patronale au transmis astăzi un apel, cu titlul "România, sens unic spre viitor, via UE, NATO și OCDE", în care cer mediului politic menținerea țării noastre pe......
Volodimir Zelenski a aprobat bugetul Ucrainei pentru anul 2025, din care cheltuielile pentru apărare reprezintă 60%
Volodimir Zelenski a aprobat bugetul Ucrainei pentru anul 2025, din care cheltuielile pentru apărare reprezintă 60%
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a semnat joi legea bugetului naţional pentru 2025, din care puţin peste 50 de ...
Bulgaria se alătură Acordului multilateral referitor la schimbul automat de informaţii cu privire la cadrul de raportare al criptoactivelor
Bulgaria se alătură Acordului multilateral referitor la schimbul automat de informaţii cu privire la cadrul de raportare ...
Cu prilejul celei de a 17-a reuniuni plenare a forumului global al OCDE cu privire la transparenţă şi schimb de informaţii ...
“O familie medie din România are 3-4 abonamente la servicii de streaming, dar nu vrem să simțim prețul energiei electrice” – Corneliu Bodea
“O familie medie din România are 3-4 abonamente la servicii de streaming, dar nu vrem să simțim prețul energiei electrice” ...
Corneliu Bodea, fondatorul grupului Adrem și președintele Centrului Român al Energiei (CRE), spune că ar trebui ca clienții ...