Conducta de gaze naturale Balticconnector, care leagă Finlanda de Estonia, a fost repusă în funcțiune. Instalația a fost avariată acum șase luni din motive neelucidate

Gazoductul submarin Balticconnector, care leagă Finlanda şi Estonia, prin Marea Baltică, a fost repus în funcţiune luni, după şase luni în care a fost închis ca urmare a unei avarii a cărei cauză nu a fost încă clarificată, a anunţat operatorul finlandez de gaze, Gasgrid, relatează agenţia EFE, citată de Agerpres.
AGERPRES - lun, 22 apr. 2024, 21:56
Conducta de gaze naturale Balticconnector, care leagă Finlanda de Estonia, a fost repusă în funcțiune. Instalația a fost avariată acum șase luni din motive neelucidate

Conform unui comunicat al Gasgrid, fluxul de gaze între cele două ţări este normal şi se estimează ca în prima zi de la deschidere să fie transportată o cantitate de gaze de 60 GWh, echivalentul a 70% din capacitatea maximă zilnică.

Deşi operatorul nu a dezvăluit costul reparaţiilor, televiziunea finlandeză YLE spune că se apropie de 40 milioane euro, conform surselor proprii.

Gazoductul Balticconnector, inaugurat în 2020, a suferit o avarie pe 8 octombrie, care a determinat oprirea fluxului de gaze între Finlanda şi Estonia, după ce a fost detectată o scădere bruscă a presiunii.

După câteva zile, autorităţile finlandeze au găsit punctul exact al scăpărilor de gaze şi au constatat că se datorează unei fisuri a conductei, motiv pentru care au suspectat că este vorba despre un sabotaj similar celui suferit cu un an înainte de gazoductul Nord Stream.

În urma realizării unei expertize cu echipamente submarine, autorităţile au fotografiat nişte urme foarte vizibile pe fundul mării şi au găsit o ancoră de mari dimensiuni avariată, drept pentru care au exclus varianta unei explozii.

Biroul Naţional de Investigaţii din Finlanda (KRP) a concluzionat că cel mai probabil avaria a fost provocată de ancora navei chinezeşti New Polar Bear, deşi încă nu s-a putut determina dacă a fost un accident sau un sabotaj, mai scrie EFE.

Respectiva navă, care naviga sub pavilion al Hong Kong, se afla în apropierea gazoductului în momentul în care s-a produs fisura şi a acostat ulterior în portul rus Sankt Petersburg fără ancoră.

Autorităţile naţionale din Finlanda şi Estonia au menţinut tot timpul o strânsă cooperare în vederea clarificării a ceea ce s-a întâmplat şi au cerut, de asemenea, colaborarea Guvernului chinez, însă până în prezent nu s-a înregistrat niciun avans în anchetă.

Te-ar mai putea interesa și
Miros de criză? Numărul firmelor care și-au suspendat activitatea la 9 luni din 2024 în creștere cu 19,29% față de anul trecut
Miros de criză? Numărul firmelor care și-au suspendat activitatea la 9 luni din 2024 în creștere cu 19,29% față de ...
Numărul firmelor care şi-au suspendat activitatea în primele nouă luni din 2024 a fost de 13.481, în creştere cu 19,29% comparativ cu perioada similară a anului trecut, conform datelor......
Trump a tăiat 7,3% din prețul mondial al aurului. Cât câștigi dacă investești în aur? Prin ETF cam 32% în ultimul an, în lingouri între 25% – 29%
Trump a tăiat 7,3% din prețul mondial al aurului. Cât câștigi dacă investești în aur? Prin ETF cam 32% în ultimul ...
Dacă războiul din Ucraina a crescut cu 10% prețul aurului în doi ani, victoria lui Donald Trump la președinția SUA ...
Finanțarea deficitului bugetar ne crește dobânda la credite. Lichiditatea din piața bancară a scăzut și ROBOR și-a reluat creșterea
Finanțarea deficitului bugetar ne crește dobânda la credite. Lichiditatea din piața bancară a scăzut și ROBOR și-a ...
În ultimele 10 zile, ROBOR la 3 luni și cel la 6 luni a crescut cu 20 de puncte de bază, semn că bancile au împrumutat ...
Surpriză de proporții la alegerile prezidențiale, turul 1: După numărarea a peste 60% din voturile din țară, Călin Georgescu este pe pimul loc
Surpriză de proporții la alegerile prezidențiale, turul 1: După numărarea a peste 60% din voturile din țară, Călin ...
Candidatul independent Călin Georgescu este pe pe primul loc în preferințele alegătorilor in țară după numărarea ...