APCE cere eliminarea obligativităţii instalării celui de-al doilea contor pentru prosumatori

Asociaţia Prosumatorilor şi a Comunităţilor de Energie (APCE) solicită eliminarea obligativităţii instalării celui de-al doilea contor pentru prosumatori, pe care îl consideră inutil, şi atrage atenţia că aceste costuri, care sunt estimate la 100 de milioane de euro, vor fi suportate de toţi consumatorii şi prosumatorii din România, prin taxa de distribuţie.
AGERPRES - mar, 23 apr. 2024, 10:16
APCE cere eliminarea obligativităţii instalării celui de-al doilea contor pentru prosumatori

„ANRE nu renunţă la contoarele inutile. Cu toate că ‘taxa pe soare’ a fost abrogată conform OUG 32/2024, ANRE continuă să solicite instalarea celui de-al doilea contor pentru prosumatori. Costul acestor contoare suplimentare inutile a fost estimat de APCE la 100 milioane de euro, valoare care include echipamentul, montajul şi software-ul (estimat pentru 200.000 de prosumatori). ANRE recunoaşte în scris: cele 100 milioane de euro vor fi suportate de toţi consumatorii şi prosumatorii din România prin taxa de distribuţie. România nu are în acest moment o reţea energetică smart (smart-grid) pentru că acest lucru înseamnă instalarea de contoare inteligente la toţi consumatorii din România. În loc să instaleze contoare acolo unde este nevoie, ANRE iroseşte 100 milioane de euro şi doreşte instalarea a câte două contoare inteligente la fiecare prosumator”, susţine APCE, scrie Agerpres.

În opinia APCE, motivul pentru care se instalează două contoare la fiecare prosumator este faptul că ANRE şi Ministerul Energiei doresc să prezinte rezultatele investiţiilor făcute de prosumatori, multe din fonduri proprii, ca realizări ale statului român.

„Pe cât pare de surprinzător, ANRE îşi recunoaşte incompetenţa şi comunică adevăratul motiv pentru care instalează două contoare la fiecare prosumator: Cu ajutorul celui de-al doilea contor (inutil), măsoară toată producţia fotovoltaică inclusiv energia care nu este injectată în reţea, adică energia produsă şi consumată direct de prosumatori (autoconsum). ANRE doreşte să contorizeze această energie pentru raportare în faţa organismelor europene. ANRE şi Ministerul Energiei doresc să prezinte rezultatele investiţiilor făcute de prosumatori,multe din fonduri proprii, ca realizări ale statului român. În loc să facă investiţii serioase în infrastructură, ANRE şi Ministerul Energiei doresc să acopere lipsa de realizări prin această contorizare, chiar dacă asta înseamnă să plătim 100 milioane de euro pentru nimic”, se spune în comunicat.

Prosumatorii consideră că ANRE se ascunde în spatele unor directive europene şi nu există o altă ţară în Europa care să solicite dubla contorizare.

„Se pare că unele instituţii ale statului român au reflexul de a invoca directive europene pentru deciziile lor discutabile. ANRE invocă ‘directiva europeană 2019/944’, care însă nu face referire la montarea cel de-al doilea contor, ci la contorizarea inteligentă primară (contorul de la poartă). În plus, ANRE face referire într-un răspuns oficial dat pentru APCE la o broşură cu caracter consultativ comandată de Comisia Europeană ca fiind de fapt… ‘legislaţie europeană’, făcând o confuzie gravă cu sau fără intenţie. Atragem atenţia că folosirea cu ‘rea-credinţă’ sau interpretarea greşită a unor directive europene generează în societate un sentiment anti-european care poate avea consecinţe grave. Nu există directive europene care să oblige instalarea celui de-al doilea contor şi, din informaţiile APCE, nu există o altă ţară în Europa care să solicite dubla contorizare”, se mai arată în document.

În acest context, APCE solicită eliminarea obligativităţii instalării celui de-al doilea contor pentru prosumatori şi interpretarea „corectă şi nepărtinitoare a legislaţiei europene aflată în vigoare”.

Te-ar mai putea interesa și
Philip Morris România lansează pliculețele cu nicotină, fără tutun, ZYN pentru a accelera tranziția către un viitor fără fum
Philip Morris România lansează pliculețele cu nicotină, fără tutun, ZYN pentru a accelera tranziția către un viitor ...
Consecventă cu angajamentul său de a accelera tranziția către un viitor fără țigări, Philip Morris România (PMI) își adaugă în portofoliul de produse fără fum, destinate exclusiv......
Ce crede Călin Georgescu despre euro, bănci şi economie: „Relaţiile cu FMI, inutile şi dezavantajoase”
Ce crede Călin Georgescu despre euro, bănci şi economie: „Relaţiile cu FMI, inutile şi dezavantajoase”
Candidatul independent Călin Georgescu a obţinut cele mai multe voturi la primul tur de scrutin al alegerilor prezidenţiale. ...
E oficial. Călin Georgescu şi Elena Lasconi merg în turul al doilea al alegerilor prezidenţiale 2024
E oficial. Călin Georgescu şi Elena Lasconi merg în turul al doilea al alegerilor prezidenţiale 2024
Rezultate finale oficiale. După numărarea tuturor proceselor verbale din toate secţiile de votare, candidaţii Călin ...
Evenimentele iernii 2024
Evenimentele iernii 2024
Iarna anului 2024 aduce o mulțime de evenimente interesante în România și în alte locuri din Europa! Aici sunt câteva ...