Astfel, indicatorul condiţiilor curente a fost de 38,0, în scădere cu 4 puncte faţă de valoarea înregistrată în exerciţiul anterior, iar indicatorul anticipaţiilor a înregistrat valoarea de 61,0, în scădere cu 9 puncte faţă de valoarea din luna decembrie.
Sondajul arată şi anticipaţii privind majorarea ratei inflaţiei şi a ratelor de dobândă pe termen scurt, în următoarele 12 luni.
‘În ceea ce priveşte cursul de schimb euro/lei, valorile mediane ale anticipaţiilor pentru cele două orizonturi de timp avute în vedere s-au reajustat şi au consemnat pentru orizontul de şase luni o valoare de 4,5500 lei la un euro (faţă de 4,4700 în exerciţiul anterior), iar pentru cel de 12 luni anticipaţii de 4,5500 (faţă de valoarea de 4,4800 înregistrată în luna anterioară)’, arată sondajul.
Indicatorul CFA România de Încredere Macroeconomică a fost lansat în luna mai 2011. Este un indicator prin care se doreşte cuantificarea anticipaţiilor analiştilor financiari cu privire la activitatea economică în România pentru un orizont de timp de un an.
Sondajul este realizat în ultima săptămână a fiecărei luni, iar participanţii sunt membri ai CFA România şi candidaţi pentru nivelurile II şi III ale examenelor CFA.
Indicatorul de încredere macroeconomică ia valori între 0 (lipsa încrederii) şi 100 (încredere deplină în economia românească) este calculat pe baza a 6 întrebări cu privire la condiţiile curente – referitoare la mediul de afaceri şi piaţa muncii şi la anticipaţiile pentru un orizont de timp de un an pentru: mediul de afaceri, piaţa muncii, evoluţia venitului personal la nivel de economie şi evoluţia averii personale.
CFA România este asociaţia profesioniştilor în investiţii din România, deţinători ai titlului Chartered Financial Analyst, calificare administrată de CFA Institute (SUA). CFA România este una dintre cele 136 de societăţi membre ale CFA Institute. CFA România are peste 140 de membri.