Pensiile pe luna mai vor fi distribuite mai devreme. Executivul urmează să adopte mâine HG-ul pentru devansarea plății acestora – surse Agerpres

Plata pensiilor şi a altor drepturi prevăzute de legi speciale, aferente lunii mai 2024, va fi făcută în avans, Guvernul urmând să aprobe în şedinţa de joi proiectul de Hotărâre în acest sens, au declarat pentru Agerpres surse din Ministerul Muncii.
AGERPRES - mie, 24 apr. 2024, 20:22
Pensiile pe luna mai vor fi distribuite mai devreme. Executivul urmează să adopte mâine HG-ul pentru devansarea plății acestora - surse Agerpres

Potrivit surselor citate, proiectul propune devansarea plăţilor cu pensii şi alte drepturi prevăzute de legi cu caracter special în valoare totală de peste 9,331 de miliarde de lei.

Astfel, urmează să fie virată suma de peste 1,961 miliarde lei din bugetul asigurărilor sociale de stat şi a sumei de 339,359 de milioane de lei din bugetul de stat către Compania Naţională Poşta Română S.A pentru plata în avans a pensiilor şi a altor drepturi prevăzute de legi speciale, aferente lunii mai 2024, prin mandat poştal.

De asemenea, va fi virată suma de 6,347 miliarde lei din bugetul asigurărilor sociale de stat şi a sumei de 683,898 de milioane de lei din bugetul de stat, către băncile comerciale pentru plata în avans a drepturilor menţionate aferente lunii mai 2024, în cont curent sau în cont de card.

Sumele prevăzute vor fi virate de către Casa Naţională de Pensii Publice prin casele teritoriale de pensii până pe data de 30 aprilie 2024, inclusiv.

Premierul Marcel Ciolacu i-a cerut marţi ministrului Muncii, Simona Bucura-Oprescu (foto), să ia măsuri, astfel încât pensionarii să îşi primească pensiile înainte de Paşti.

„O rog pe doamna ministru Bucura Oprescu să vorbească cu toate băncile din România, să vedem ce modificări trebuie făcute la convenţii – şi cu Poşta Română – astfel încât toţi pensionarii să-şi primească pensiile înainte de sărbătorile pascale”, a spus premierul, în debutul şedinţei de Guvern.

Directorul general al CN Poşta Română, Valentin Ştefan, a declarat, miercuri, într-o conferinţă de presă, că CNPR poate distribui pensiile înainte de sărbătorile pascale, dar procesul depinde de data la care primeşte banii.

„Răspunsul scurt este ‘da, până de sărbători putem livra pensiile’. Acum să vă dau câteva detalii…Data de 2 mai este zi lucrătoare. În companie vom lucra. În doilea rând, noi avem capacitatea logistică de a duce pensiile până de sărbători. Acum, depinde când ne intră banii în conturi de la Casa Naţională de Pensii, de la Trezorerie, de la Ministerul Muncii. Există un întreg flux administrativ acolo. În funcţie de când vom primi banii, vom şti dacă vom ruga salariaţii să vină să lucreze în zilele libere sau nu, fie că vorbim de 1 mai fie că vorbim de 3. De principiu, dacă ne ajung banii mai târziu, am avea nevoie de o singură zi nelucrătoare în care să-i chemăm la muncă să distribuie pensiile, dar deocamdată nu putem veni cu un răspuns clar, pentru că nu ştim când ne intră banii în conturi. Dacă ne intră din timp, nu e nevoie; dacă ne intră mai târziu, va trebui să ne mobilizăm şi mai bine”, a spus Valentin Ştefan.

El a explicat că Poşta primeşte de obicei banii de pensii cu câteva zile înainte de data de 1 a lunii. În aceste condiţii, dacă banii vor intra în conturi vineri, 26 aprilie, pensiile vor putea fi livrate beneficiarilor mai repede. Chiar dacă sumele intră luni, toate pensiile pot fi duse până de sărbători, a dat el asigurări.

Potrivit, directorul general al Poştei Române, aproximativ 14.000 de angajaţi sunt implicaţi în distribuirea de pensii, din care 10.000 sunt poştaşi.

Te-ar mai putea interesa și
CFR anunță că prelungește până pe 12 decembrie termenul pentru finalizarea lucrărilor de înlocuire a elementelor suprastructurii liniei de cale ferată Piteşti – Goleşti
CFR anunță că prelungește până pe 12 decembrie termenul pentru finalizarea lucrărilor de înlocuire a elementelor ...
Reluarea circulaţiei trenurilor pe distanţa Piteşti - Goleşti, anunţată pentru data de 25 noiembrie 2024, se amână pentru 12 decembrie 2024, având în vedere că lucrările de înlocuire la......
Ministerul Finanţelor a publicat proiectul prin care sunt alocate 5 miliarde de lei pentru sprijinirea industriei prelucrătoare
Ministerul Finanţelor a publicat proiectul prin care sunt alocate 5 miliarde de lei pentru sprijinirea industriei prelucrătoare
Ministerul Finanţelor a publicat proiectul prin care sunt alocate 5 miliarde de lei pentru investiţii strategice în industria ...
O navă chineză e suspectată în ancheta privind secționarea a două cabluri de telecomuncații din Marea Baltică
O navă chineză e suspectată în ancheta privind secționarea a două cabluri de telecomuncații din Marea Baltică
O navă chineză imobilizată de trei zile în apropierea coastelor Danemarcei se află în centrul suspiciunilor şi demersurilor ...
Ucraina va primi un nou ajutor de la Banca Mondială, în scopuri sociale și umanitare
Ucraina va primi un nou ajutor de la Banca Mondială, în scopuri sociale și umanitare
Ucraina va primi în curând 4,8 miliarde de dolari de la Banca Mondială în scopuri sociale şi umanitare, a anunţat vineri ...