Bogdan Nica, despre demiterea de la ANPC: e o decizie politică, cred că are legătură cu procesele cu băncile

Bogdan Cristian Nica a fost eliberat din funcţia de preşedinte al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia consumatorilor printr-o decizie a premierului Victor Ponta. Nica spune că decizia este una politică.
Mihai Banita - lun, 24 feb. 2014, 14:06
Bogdan Nica, despre demiterea de la ANPC: e o decizie politică, cred că are legătură cu procesele cu băncile

„Eu nu am fost anunţat, nu m-a sunat domnul Ponta să îmi zică. Am aflat din presă că sunt demis, că a fost deja publicată decizia în Monitorul Oficial”, a declarat Bogdan Nica, pentru ECONOMICA.NET.

Întrebat dacă demiterea sa are legătură cu procesele începute în ultima vreme cu băncile, Nica a răspuns: „Cred că da. Am început 12 procese cu băncile până la această dată. Cred că are legătură cu activitatea mea din ultima vreme”.

Întrebat dacă există vreo legătură cu disensiunile din cadrul USL din ultima vreme şi demitarea sa, Nica, membru al PNL, spune că legătura este evidentă, dar că premierul trebuia să aştepte o decizie în cadrul alianţei până miercuri.

„Este o decizie politică. Eu am fost numit politic, îmi asum linia partidului, îmi asum să fiu schimbat politic, dar nu aşa (…) Domul Ponta ne anunţa azi pe Facebook să ne continuăm activitatea, şi tot azi schimbă trei oameni din funcţie, că nu m-a schimbat doar pe mine”, spune Nica.

Atribuţiile lui Nica vor fi preluate de către vicepreşedintele Marius Alexandru Dunca, membru al PSD Braşov.

Bogdan Nica a ocupat funcţia de preşedinte al ANPC începând cu mai 2012. De la numirea sa în funcţie, acesta s-a făcut remarcat în ultima parte a mandatului curmat azi, prin mai multe procese intentate băncilor comerciale pentru utilizarea unor clauze abuzive în contractele de creditare. De asemenea, Nica atrăgea atenţia anul trecut asupra practicilor ilegale ale instituţiilor financiare nebancare, unde a aplicat mai multe sancţiuni.

ANPC este autoritatea care se ocupă de reclamaţiile privind clauzele abuzive din contracte, şi de la 1 octombrie 2013 legea îi permite să denunţe în instanţă clauzele neregulamentare din toate contractele unde se întâlnesc astfel de înscrisuri.

ECONOMICA.NET i-a luat un interviu pe această temă lui Nica în urmă cu două săptămâni.

Te-ar mai putea interesa și
43% dintre companiile germane active în România estimează degradarea mediului economic în următoarele 12 luni
43% dintre companiile germane active în România estimează degradarea mediului economic în următoarele 12 luni
Aproximativ 43% dintre companiile germane din România estimează o înrăutăţire a situaţiei economice în următoarele 12 luni, în timp ce 44,8% consideră că aceasta va rămâne neschimbată,......
ANAF avertizează cu privire la mesajele false transmise în numele instituției
ANAF avertizează cu privire la mesajele false transmise în numele instituției
Agenția Națională de Administrare Fiscală informează contribuabilii cu privire la reapariția unor mesaje false transmise ...
Autostrada Bucureștiului A0: Prima zonă cu asfalt de uzură pe lotul 3 Nord, al chinezilor
Autostrada Bucureștiului A0: Prima zonă cu asfalt de uzură pe lotul 3 Nord, al chinezilor
Antreprenorul China Civil Engineering Construction Corporation (CCECC) a început lucrările de așternere a stratului de ...
Producătorul de armament Colt CZ Group va asambla arme în România, în colaborare cu Transcarpat – FOTO şi VIDEO
Producătorul de armament Colt CZ Group va asambla arme în România, în colaborare cu Transcarpat – FOTO şi VIDEO
Colt CZ Group, concernul ceh producător de arme şi muniţie, a încheiat un acord cu Transcarpat Sportours International ...