Cinci oferte au fost depuse la licitația pentru realizarea studiului de fezabilitate al Drumului Expres Cluj Napoca – Dej

Cinci oferte au fost depuse luni pentru contractul necesar elaborării studiului de fezabilitate al Drumului Expres Cluj Napoca - Dej, cu o valoare estimată de 28,34 de milioane de lei (fără TVA), a anunţat ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Sorin Grindeanu, relatează Agerpres.
AGERPRES - lun, 29 apr. 2024, 19:38
Cinci oferte au fost depuse la licitația pentru realizarea studiului de fezabilitate al Drumului Expres Cluj Napoca - Dej

„Pas important pentru Drumul Expres Cluj – Dej! Astăzi, au fost depuse 5 oferte pentru contractul necesar elaborării studiului de fezabilitate al acestui nou drum de mare viteză din Transilvania. Valoarea estimată este de 28,34 milioane de lei (fără TVA), iar suma este asigurată prin FEN (Fonduri Europene Nerambursabile). Contractul trebuie finalizat în 21 de luni, din care 18 de luni pentru realizarea studiului de fezabilitate”, a scris Grindeanu, pe pagina sa de Facebook.

Potrivit acestuia, după construcţie, Drumul Expres Cluj – Dej, cu o lungime estimată de 75 de kilometri, va asigura inclusiv conexiunea cu viitorul Drum Transregio Gilău – Apahida şi cu Autostrada Transilvania

La rândul său, directorul general al Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), Cristian Pistol, a precizat că ofertele au fost depuse de Construct CDP S.R.L., Asocierea DP Consult SA (lider) – Societatea Civilă de Avocaţi Teaha & Fuzesi, Asocierea Eco Geodrum S.R.L. (lider) – Tehno Consulting Solution S.R.L., Proiect – Construct Regiunea Transilvania S.R.L. şi Asocierea Specialist Consulting S.R.L. (lider) – Specialist Smart Group S.R.L. – Perfect Consult Europe S.R.L..

„Construcţia Drumului Expres Cluj – Dej (…) va reduce timpii de călătorie şi va creşte viteza medie de deplasare între localităţile Cluj şi Dej”, a subliniat Pistol, tot pe Facebook.

Te-ar mai putea interesa și
Philip Morris România lansează pliculețele cu nicotină, fără tutun, ZYN pentru a accelera tranziția către un viitor fără fum
Philip Morris România lansează pliculețele cu nicotină, fără tutun, ZYN pentru a accelera tranziția către un viitor ...
Consecventă cu angajamentul său de a accelera tranziția către un viitor fără țigări, Philip Morris România (PMI) își adaugă în portofoliul de produse fără fum, destinate exclusiv......
Ce crede Călin Georgescu despre euro, bănci şi economie: „Relaţiile cu FMI, inutile şi dezavantajoase”
Ce crede Călin Georgescu despre euro, bănci şi economie: „Relaţiile cu FMI, inutile şi dezavantajoase”
Candidatul independent Călin Georgescu a obţinut cele mai multe voturi la primul tur de scrutin al alegerilor prezidenţiale. ...
E oficial. Călin Georgescu şi Elena Lasconi merg în turul al doilea al alegerilor prezidenţiale 2024
E oficial. Călin Georgescu şi Elena Lasconi merg în turul al doilea al alegerilor prezidenţiale 2024
Rezultate finale oficiale. După numărarea tuturor proceselor verbale din toate secţiile de votare, candidaţii Călin ...
Evenimentele iernii 2024
Evenimentele iernii 2024
Iarna anului 2024 aduce o mulțime de evenimente interesante în România și în alte locuri din Europa! Aici sunt câteva ...